Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mărturisirile uneia dintre cele mai reputate jurnaliste, la cei 33 de ani pe care ii implineşte astăzi. Floriana Jucan...
"Aş lăsa totul pentru un apus de soare"
Mărturisirile uneia dintre cele mai reputate jurnaliste, la cei 33 de ani pe care ii implineşte astăzi. Floriana Jucan...
"Implinesc 33 de ani astăzi. Vărsta christică la care ar trebui să mă inalţ la cer, divin, pentru a mă salva, dar la care neputinţa-mi mă condamnă la o existenţă terestră comună. Ii mulţumesc divinităţii că mi-a dat inceputuri grele, tristeţi originare şi iniţiatoare in viaţă care m-au invăţat două lucruri: că sunt singură pe lume printre oameni şi că nu-L am decăt pe Dumnezeu.
Toate bucuriile, ca, de altfel, şi toate tristeţile, mi-au revelat o realitate menită să-mi sugrume micile mele accese de vanitate, sentiment pervers care-mi şopteşte linguşitor la ureche cum c-aş fi importantă, măcar pentru ochii care sărută aceste rănduri. Astăzi, la 33 de ani, deşi mi-am luat de la viaţă cu mult mai mult decăt era ea dispusă să-mi dea, ştiu, vorba socratiană, nu că nu ştiu nimic, ci că NU SUNT nimic. Un fir de praf, virgula-n enciclopedia universală, o siluetă invizibilă in univers, nu reprezint nimic pentru omenire şi nici pentru timpul pe care-l trăiesc. Sunt, precum ii scria Freud prinţesei Maria Bonaparte, «o insulă de suferinţă intr-un ocean de indiferenţă» iar tenebrele fiinţei mele ii ţin departe chiar şi pe cei mai curajoşi, făcăndu-mă unic cunoscător al străfundurilor mele.
Citește pe Antena3.ro
Deşi mă-mbăt cu elixirul notorietăţii şi al corului de voci care-mi urlă din Inbox căt de importantă sunt şi cum le dau speranţe pentru ziua de măine, in adăncul sufletului meu ştiu că nu va pune nimeni magnolii pe mormăntul meu şi că memoria umană imi va şterge amintirea pentru a o inlocui cu chipuri vii.
Conştientizarea propriilor mele limite şi a infimului pe care-l poartă numele meu m-a răstignit intre a mă dărui in continuare celor care mă cheamă sau a mă-nchide in propriile mele abisuri, in singurătatea-mi izbăvitoare pentru victorii efemere sau eşecuri greu de indurat!
Am trăit ani in care n-aveam nici ce să mănănc, nici ce să-mbrac, nici ce să sper. Au venit apoi alţii in care cu o sacră şi inocentă naivitate a celor 15 pe care-i aveam, alergam nebună pe la foruri literare sperănd că mă vor ajuta pentru a-mi vedea visul cu ochii, acela de-a publica un volum de versuri inainte de implinirea vărstei de 16 ani. Căţiva ani mai tărziu, m-a iubit un bărbat din pricina căruia am căpătat notorietatea, uneori trambulină, alteori sabie a lui Damocles, gata oricănd să cadă pentru a taia jugulara viitorului meu. A urmat un roman cu succes răsunător, care işi cere şi astăzi reeditările justificabile pentru vănzările lui uimitoare de atunci. Apoi o lungă penitenţă socială... un optimism robust căruia vreun moralist ii tăia aripile... şi-o muncă de Sisif pentru a ajunge să-mi fie contestat orice, dar nu valoarea! Puţinul talent nativ in ale scrisului şi permanenta mea dorinţă de erudiţie m-au ajutat să devin, precum spunea Camil Petrescu nu reprezentativă, ci semnificativă.
Astăzi, cănd am făcut singură revista "Qmagazine", acest copil nu din carne şi oase, ci din pagini care vă sărută degetele palmelor pentru că nu-şi pot striga altfel recunoştinţa, am fost intrebată deseori de cititori dacă simt mai mult decăt trăiesc sau trăiesc mai mult decăt simt, punăndu-mă s-aleg intre a avea iubirea unei lumi intregi sau a unei singure persoane ascunsă sub anonimatul unei iubiri imposibile.
Şi, uitănd de genunchii mei juliţi de atăt mers spre inalturi profesionale sau spre topuri cu pretenţii de sentinţe sociale, am răspuns fără ezitare c-aş lăsa totul pentru un apus de soare văzut cu picioarele ude pe nisipul Mediteranei, respirănd in doi, pentru plănsul de neinţeles al bărbatului căruia i-am schimbat sfărşitul vieţii intr-un nou inceput, pentru o izbăvitoare prezenţă in universului unui singur om: acela pe care-l iubesc.
Am simţit toate sentimentele umane şi toate formele fizice ale acestora, unele adunate de Descartes in Tratatul său, altele care s-ar putea constitui in prelungirea acestuia. Tot ceea ce-ţi aminteşti la sfărşitul vieţii sunt oamenii pe care i-ai iubit."
Luciditate
"Conştientizarea propriilor mele limite şi a infimului pe care-l poartă numele meu m-a răstignit intre a mă dărui in continuare celor care mă cheamă sau a mă-nchide in propriile mele abisuri, in singurătatea-mi izbăvitoare pentru victorii efemere sau eşecuri greu de indurat"
Floriana Jucan jurnalist
