Astăzi e ziua ta, George Mihăiţă

Pe chipul lui străluceşte unul dintre cele mai calde şi incredibile zâmbete pe care le poţi vedea în viaţă. Lângă George Mihăiţă e tare greu să păşeşti altfel decât drept, lângă el parcă stă un mare semn care te atenţionează că n-ai voie să te cerţi, să înjuri, să minţi, iar fiecare promisiune trebuie ţinută. Momentele fericite s-au ţinut lanţ de el, căci de curând fiul lui mai mare, Tudor, s-a căsătorit cu cea pe care o iubeşte de ceva vreme, iar fericirea copilului bucură întotdeauna şi sufletul părintelui. George Mihăiţă îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Noi, actorii, avem lumea noastră şi şansa ca prin ceea ce facem să dăruim”
Nu a cunoscut nefericirea, nici atunci când ea a existat
“Dacă am sta de vorbă şi ţi-aş povesti tot ce mi s-a întâmplat încă din copilărie, ne-ar trebui vreo 100 de ziare, sau 1000. Harul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu a fost credinţa că trebuie să fac bine, credinţa că trebuie să ajut, că trebuie ca acela de lângă mine să se simtă bine. Prieteniile pe care le-am avut au fost prietenii binecuvântate. Am văzut, constat acum că de-a lungul vieţii mele nu am cunoscut nefericirea, nici chiar atunci când ea a existat. Am trecut peste ea aproape cu o credinţă ieşită din comun, cu lacrimi, tot de la Dumnezeu venite. Cred că mi s-a dat forţa de a oferi celor din jurul meu prietenie, de a oferi căldură sufletească şi mă bucur că între toţi cei pe care i-am avut şi îi am în jurul meu nu există între răutăţi, există binele. Am simţit că am făcut şi eu ceva bine în viaţa asta atunci când un om obişnuit într-o benzinărie din România mi-a pupat mâna cu admiraţie. Eram alături de Amza Pellea, acum vreo 45 de ani, când am văzut acest gest. Prima oară. I-a pupat un om mâna şi mi-am spus că este Dumnezeu pentru omul acela. Nici prin cap nu-mi dădea că voi ajunge cum a fost Amza Pellea, un om iubit de oameni. Pământul României înseamnă naşterea mea. Pământul României înseamnă devenirea mea. Pământul României înseamnă întoarcerea mea spre el. Am fost întrebat dacă vreau să rămân în străinătate şi spuneam că mi-e teamă că acolo, atunci când aş merge cu maşina şi aş rămâne fără benzină, dacă deschid o poartă ar fi ceva extraordinar dacă mi-ar da cineva măcar «Bună ziua!» Pe când aici, acasă, mi s-a întâmplat să înnoptez chiar la oameni care mi-au deschis nu numai poarta casei, ci şi pe cea a sufletelor lor.
Cred şi vreau binele ţării şi fac orice să-i fie bine, spre deosebire de alţii pe lângă care trec repede, nu mi-i apropii ca prieteni, care cred mai puţin în lucrul acesta, dar îi compătimesc pentru că nu le-a dat Dumnezeu şansa să fie cineva să poată să ofere. Poate că nu au primit atât de mult de la divinitate ca să poată să ofere la rândul lor. Din păcate sunt mulţi din aceştia, dar eu am lumea mea, cum spunea Horaţiu Mălăele. Noi avem lumea noastră şi şansa ca prin ceea ce facem să dăruim. Este o bucurie foarte mare.” (L.P.)