ASTĂZI E ZIUA TA... Grigore Constantinescu

“Cartea, un gest către urmaşi...”
A reuşit să-şi desfăşoare activitatea într-o lume spirituală şi de sentiment care i-a adus mereu satisfacţii. A avut marele noroc ca acelaşi lucru să se întâmple şi în viaţa de familie. Profesorul universitar doctor Grigore Constantinescu, preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali din România “Mihail Jora”, împlineşte astăzi 70 de ani.

Desen de Romeo Răileanu

“Mă bucur de cărţile editate, printre care «Dicţionarul Splendorii Operei», care a ieşit de câteva zile. De asemenea, mă bucur de floarea nouă ieşită în viaţa mea, Eliza, nepoţica mea. Mă bucur că încă pot să-mi permit multe proiecte. Am de terminat o carte despre Verdi, am de scris o monografie despre maestra Emilia Petrescu, am de editat cartea despre mezzosoprana Iulia Buciuceanu. Acestea sunt nişte realităţi foarte apropiate. În rest, lucrez cu doctoranzii mei şi mă bucur că am putere de muncă la o vârstă care mi se părea întotdeauna foarte înaintată… 70 de ani. Voi fi sărbătorit de doamna Ilinca Dumitrescu în concertele organizate de dumneaei la TVRM, unde vor veni mai mulţi prieteni de vârsta mea, care să vorbească despre mine, şi mai mulţi studenţi care vor cânta. Împletesc mereu tinereţea spiritului cu realitatea vârstei.

Apropierea mea de muzică s-a produs treptat. Vine dinspre studiul pianului, studiul artei dirijorale şi descoperirea plăcerii de a scrie despre muzică. Această descoperire se asociază cu intrarea mea la studiile universitare, unde am avut maeştri de renume ca George Breazul şi Victor Giuleanu, de la care am învăţat cum se scrie şi cum se cunoaşte muzica. Ulterior, drumul a fost relativ rectiliniu ca dorinţe, dar nu şi ca posibilităţi. Una dintre luptele pe care le-am dus a fost aceea de a găsi locurile unde puteam scrie despre muzică.

Cred că trebuie împletită plăcerea vieţii cu bucuria de a trăi în casa muzicii.

Am foarte mulţi absolvenţi care sunt acum redactori în presă, în radio sau în televiziune, şi toţi îşi amintesc cu plăcere că i-am îndemnat tot timpul să nu cedeze, să muncească şi să se bucure de munca lor. Eu iubesc muzica mai mult astăzi decât acum 50 de ani. Asta mi se pare o mare reuşită.

În prima mea tinereţe mi-am dorit să fiu regizor de operă. Nu am rămas decât spectator sau comentator de operă.

În rest… am avut marele noroc să merg pe o cale în care m-am simţit tot timpul împlinit. Nu regret ce s-a întâmplat şi îmi doresc să se mai întâmple. Îmi doresc cât mai multe cărţi, pentru că am învăţat că alături de ceea ce scrii în pagina ziarului, cartea, aşa cum spunea Tudor Arghezi, este un gest către urmaşii tăi: un nume scris pe o carte.

Faptul că am aflat cum se iubeşte, la modul general, este poate cea mai mare învăţătură a vieţii mele.”