De peste 40 de ani pastoreste eparhia ortodoxa din vestul tarii. Din 1992, este membru de onoare al Academiei Romane. I-a fost conferit in 2000 Ordinul National "Pentru Merit" in grad de Mare Cruce. Astazi, mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, implineste 83 de ani.

"Mi-am dorit de tanar sa slujesc biserica"

"Cei 83 de ani pe care ii implinesc astazi ii privesc cu spirit autocritic. Ma gandesc la ceea ce am facut si la ceea ce nu am putut sa fac in acesti ani. M-am straduit intotdeauna sa-mi indeplinesc datoria de constiinta ca slujitor al bisericii. Oricum, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa ajung la aceasta varsta inaintata. Mi-as fi dorit sa fac mai mult pentru credinciosii din eparhia ce mi-a fost data in incredintare si pentru preotii ei. Este destul de mare procentul celor care nu sunt cu totul credintei si bisericii. Mi-as fi dorit sa-i fac si pe acestia sa se apropie mai mult de Dumnezeu si de Biserica. In afara de acest lucru, ceea ce m-a preocupat intotdeauna a fost unitatea noastra, a tuturor romanilor in aceeasi credinta. Cea mai mare bucurie a mea este faptul ca am reusit sa contribui la mersul inainte al eparhiei Timisoarei si in acelasi timp ca am reusit sa contribui la reinfiintarea episcopiei Caransebesului, care a fost desfiintata vreme indelungata.

Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu bunavointa conducerii bisericii noastre s-a ajuns la reinfiintarea acestei episcopii istorice de care ma simt sufleteste foarte legat, pentru ca in Caransebes m-am nascut. Episcopul care m-a hirotonit diacon si apoi preot a fost un episcop deosebit, care, din pacate, a suferit mult atunci cand aceasta episcopie a fost desfiintata si el obligat sa se retraga undeva la Alba-Iulia. Cat mi-a stat in putinta l-am ajutat si l-am sprijinit. A fost un om deosebit, care a facut mult bine bisericii noastre si caruia ii voi purta vesnica recunostinta. M-a indrumat pentru a-mi face datoria cu toata constiinciozitatea fata de biserica. In acelasi timp, in vremea aceea am functionat si ca profesor la Academia Teologica care exista inca la Caransebes. El m-a sprijinit foarte mult. Tinerii, si atunci ca si astazi, aveau si au nevoie de indrumare duhovniceasca. Am incercat sa-mi indeplinesc aceasta indatorire de indrumator spiritual al tinerilor.

Ceea ce mi-am dorit de tanar a fost sa slujesc biserica si in acelasi timp sa slujesc si teologiei noastre, pentru ca am avut un unchi care a fost profesor de teologie si care m-a indrumat cu multa staruinta pentru a studia teologia. Am avut tata preot, un bunic preot, un strabunic preot. Acestia m-au influentat foarte mult, in special tatal meu, care, din pacate, a murit de tanar. Fiind preot, atunci cand a murit, am simtit ca mi-a lasat ca un fel de testament idealul de a fi si eu preot. Imi doresc sa pot continua sa-l slujesc pe Dumnezeu cu aceeasi credinta si cu acelasi entuziasm pe care l-am avut de la inceput."