"Astazi e ziua ta..." - Laurentiu Cazan

Cea mai mare bucurie din anul de viata ce i se incheie astazi este finalizarea noului sau album. Asteapta cu bratele deschise jucariile de plus pe care le primeste cadou de la prietenii sai, care, la implinirea celor 48 de ani, inca il vad ca pe un copil. Laurentiu Cazan isi serbeaza astazi ziua de nastere.

"Sunt un caz fericit, pentru ca nu-mi arat varsta"

"De ziua mea voi fi la Buzau, la mama mea, cu cativa prieteni, dupa care ma voi duce la Brasov sa cant. Primesc de la prieteni cadou tot felul de papusi de plus. E interesant, pentru ca oameni diferiti ma vad in acelasi fel, ca pe un copil... Am terminat materialul pentru noul meu album, care cred ca se va numi «Si iarasi voi zbura...». Cu o parte din piese am aparut la televizor, iar cealalta parte este formata din piese noi. Sunt jumatate in romana si jumatate in engleza. Faptul ca am terminat acest material este cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in anul ce tocmai se incheie. Tot un lucru bun este faptul ca am scapat de o oboseala crunta. Am fost foarte bolnav. Imi doresc pentru anul ce vine sa cant in continuare pe scena. Sunt multe lucruri pe care mi le doresc... imi doresc sa fie lumea mai buna. Noi, artistii, visam la o lume mai pasnica... Partea negativa a lucrurilor, asa cum zicea un jurnalist referindu-se la Litoralul romanesc intr-un editorial foarte fain, este ca «tara asta e ca o viermuiala». Unul dintre lucrurile pozitive este ca muzica populara este in ascensiune. Dupa parerea mea, muzica populara si muzica clasica ar trebui sa fie cele mai difuzate, inaintea muzicii pop si rock, pentru ca acolo este baza muzicii.

De cand eram copil mi-am dorit sa fiu ceea ce sunt, poate si mai mult. Niciodata nu poti spune ca ai atins culmea revelatiei... Daca nu faceam muzica poate ca faceam desen, pictura... Imi place sa desenez foarte mult; imi plac caricaturile. Implinesc 48 de ani si cred ca la aceasta varsta cel mai important e cum arati. Eu sunt un caz fericit, pentru ca nu-mi arat varsta. Dumnezeu a vrut sa fie asa. Le spun celor care insista in interviuri pe chestia asta cu varsta: «Cui nu-i place varsta mea sa nu aiba noroc de ea!». Barbatii, de la 45 de ani in sus, au o jena in a-si spune varsta, iar sa intrebi o doamna ce varsta are mi se pare indecent. Toti cei care au obsesia varstei trebuie sa stie ca si ei vor muri, vor putrezi si vor fi mancati de viermi. La un moment dat, tot omul nu vrea sa-si spuna varsta. Prin anii ’80, cand eram cu formatia «Sfinx», de ziua mea, veneam cu masina din Danemarca si eram pe undeva prin Ungaria. Era noapte si mai aveam cateva zeci de kilometri pana la granita cu Romania. S-au oprit baietii, au deschis sampaniile si mi-au spus «La multi ani!» asa in noapte, pe strada. A fost cel mai frumos cadou..."