Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Există filme horror care încearcă doar să sperie și există filme care folosesc frica drept pretext pentru a vorbi despre crize mai profunde. The Rite, filmul regizat de Mikael Håfström după cartea jurnalistului Matt Baglio, The Rite: The Making of a Modern Exorcist, aparține celei de-a doua categorii. Oficial, povestea este despre exorcism, posedare și lupta dintre credință și scepticism. În realitate, însă, filmul vorbește despre incapacitatea unei societăți de a recunoaște răul atunci când acesta devine sistemic, normalizat și atât de prezent încât oamenii îl confundă cu realitatea însăși.
Dacă am privi economia României ca pe un personaj din The Rite, am descoperi că seamănă mai puțin cu victima posedată și mai mult cu seminaristul Michael Kovak: o structură care și-a pierdut credința în propriile instituții, care funcționează mecanic și care încearcă să explice orice problemă prin formule tehnice, evitând întrebările morale.
În film, Michael este trimis la Vatican pentru a studia exorcismul deși el însuși nu mai crede cu adevărat în ceea ce face. Rolul este interpretat de Colin O’Donoghue, iar în jurul lui gravitează distribuția dominată de Anthony Hopkins în rolul părintelui Lucas Trevant, alături de Alice Braga, Ciarán Hinds și Rutger Hauer. Hopkins joacă un exorcist obosit, ironic, aparent excentric, care vede demonii nu ca pe niște monștri spectaculoși, ci ca pe niște forțe care profită de slăbiciuni repetitive. Demonul nu intră într-un om perfect; intră într-un om vulnerabil, confuz, obosit sau golit de sens.
Economia românească funcționează adesea exact în acest registru. Problemele ei structurale nu apar pentru că România ar fi „blestemată”, ci pentru că vulnerabilitățile au fost lăsate deschise ani întregi. Corupția nu este doar o problemă morală, ci o formă de posedare administrativă: începe cu compromisuri mici și ajunge să controleze întregul comportament al organismului. Deficitul bugetar nu este doar o cifră; este simptomul unei incapacități cronice de a spune „nu” unor practici care cumpără liniște pe termen scurt și distrug stabilitatea pe termen lung.
În cartea lui Matt Baglio există o diferență importantă față de film. Cartea nu insistă pe spectaculos. Ea urmărește experiența reală a preotului Gary Thomas și încearcă să distingă între boală psihică și posedare. Exorcismul apare acolo ca ultimă soluție, după ce toate explicațiile raționale au fost epuizate. Acest detaliu este esențial pentru paralela economică.
România are tendința de a transforma orice problemă într-un exorcism. Dacă inflația crește, se caută imediat „vinovații”. Dacă investițiile scad, apar explicații conspiraționiste. Dacă moneda se clatină, fiecare tabără încearcă să-l identifice pe demonul advers. Dar economia nu poate fi salvată prin ritualuri televizate. Exact cum spune implicit și cartea lui Baglio, exorcizarea reală începe abia după ce ai pus diagnosticul corect.
Adevărata posedare economică a României nu este una mistică, ci una culturală. Este obsesia improvizației. Este ideea că regulile există doar pentru ceilalți. Este convingerea că statul poate cheltui infinit fără consecințe. Este reflexul prin care competența devine suspectă, iar relațiile personale devin monedă principală.
În The Rite, părintele Lucas repetă indirect ideea că demonul preferă oamenii care cred că nu există. Același lucru se poate spune despre problemele structurale ale economiei românești. Ele se agravează exact atunci când societatea insistă că „merge și așa”. Ani întregi, România a avut creștere economică alimentată de consum, credit și optimism artificial. Ca în multe povești despre posedare, simptomele păreau suportabile la început. Abia când apar crizele - inflație, datorii, exod de forță de muncă, deficit comercial - devine evident că problema era prezentă de mult.
Există și o paralelă interesantă între personajul lui Anthony Hopkins și rolul tehnocraților în economie. În film, părintele Lucas este privit ca un om incomod, aproape ridicol. Metodele lui nu inspiră încredere modernă. Totuși, experiența îi spune că anumite semnale nu trebuie ignorate. În economie, avertismentele specialiștilor sunt adesea tratate la fel. Când economiștii vorbesc despre riscuri fiscale, despre dependența excesivă de consum sau despre subfinanțarea educației, reacția publică este deseori una de iritare. Oamenii preferă discursurile liniștitoare.
Dar exorcismul unei economii nu înseamnă austeritate oarbă și nici panică permanentă. Înseamnă recâștigarea contactului cu realitatea. În film, Michael își recapătă credința doar după ce este obligat să privească direct ceea ce încerca să nege. Economia românească ar avea nevoie de același momente de sinceritate.
Exorcizarea ar începe prin câteva gesturi simple, dar dureroase: acceptarea faptului că dezvoltarea nu poate fi construită doar pe consum; reconstruirea administrației publice pe criterii de competență; investiții serioase în educație tehnică și infrastructură; reducerea dependenței de improvizație legislativă; încurajarea producției locale cu valoare adăugată mare; combaterea economiei gri nu doar prin controale, ci prin recâștigarea încrederii în instituții.
În The Rite, exorcismul nu este o explozie hollywoodiană continuă. Este un proces lung, obositor și repetitiv. Exact asta ar fi și reformarea economiei românești. Nu există o formulă magică și nici un politician-mesianic care să rezolve totul într-un mandat.
Poate că tocmai aici stă relevanța neașteptată a filmului inspirat de cartea lui Matt Baglio. Adevărata oroare nu este demonul care vorbește în latină cu voce gravă, ci degradarea lentă pe care oamenii aleg să o ignore până când aceasta devine normalitate.
Iar România, asemenea personajului principal din The Rite, pare să fie prinsă între două opțiuni: să continue să pretindă că simptomele sunt imaginare sau să accepte că orice exorcizare începe cu recunoașterea sinceră a răului care a fost lăsat prea mult timp să locuiască în interiorul sistemului.
Citește pe Antena3.ro
