Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-a născut Lucian Avramescu, la o vârstă constantă şi cu fixurile sale. Fixul său e că viaţa poate fi mai arătoasă dacă în jurul ei nu s-ar învârti şacali. Şi i s-au nimerit destui şacali în preajmă. Crede că viaţa merită trăită, chiar dacă se petrece sub un permanent asalt. “Meseria de a trăi, cum zicea Pavese, îşi are mereu secretele ei”, ne povestea poetul, jurnalistul, directorul AM PRESS. Astăzi se îmbogăţeşte cu cel de-al 66-lea fir din buchetul vieţii. La mulţi ani!
Se întreabă dacă nu face cumva 606 ani
“Iartă-mă, omule, i-a zis Dumnezeu omului/iartă-mă că te-am nimerit atât de mic”
“Punctuală ca un ceasornic elveţian, Ramona Vintilă de la JN, îmi aduce aminte că pe 14 august mai fac o vârstă. Anii mei cu tona, mi-i ştie Ramona!
Ce noutăţi să-i raportez? Declar isprăvit volumul de poezii «Să strigi femeia pe numele ei de vers». Sunt câteva sute de poezii de dragoste şi unele care pot fi aşezate în alte capitole de interogaţii şi nelinişti sufleteşti. Îţi trimit Ramona o poezie din acest al doilea sertar al cărţii.
Tot azi inaugurez în sfârşit, în compania plăcută a unor prieteni de profesii diverse, dar legaţi de mine prin sfoara amiciţiei, Muzeul Pietrei de la Sângeru. Tot productul bănesc al pixului meu s-a preschimbat de ani şi ani în achiziţia de pietre. Mii de pietre, cioplite de ţărani şi adunate de mine din sate stau mărturie că avem şi o civilizaţie a pietrei şi o cultură a pietrei, nu doar ale lemnului. Muzeul stă deschis fără plată pentru toată lumea. Cam asta e, Ramona! Anticipând o urare a cititorului meu urez şi eu «La mulţi ani!».
P.S. Mă întreb, la câtă zbatere a trecut peste mine, dacă nu fac cumva 606 ani iar Ramona, drăguţă şi cordială, m-a întinerit!
Iartă-mă, omule, i-a zis Dumnezeu omului
iartă-mă că te-am nimerit atât de mic
că dacă o ţepuşă trece prin tine
sau o piatră de praştie dă în capul tău
rămâi o biată pată de sânge
ce mă fac însă
când o sămânţă de nefericire te culcă la pământ?
trec ţepuşa asta cât un ac prin inima ta
şi tu rămâi o băltoacă mică pe piatra de sub tine
roşie ca roşii bujori
viaţa ta mică atât e şi gata
şi dacă tai un miel curge la fel
şi dacă tai o gazelă curge la fel
şi un lup sau o cămilă
iartă-mă, omule, i-a zis Dumnezeu omului
că pe tine te-am nimerit altfel
încât o sămânţă de nefericire te culcă la pământ
te-am nimerit mai fragil decât toate
mai fragil decât cămila şi fluturele,
pe tine doar te rupe în două o rană a sufletului
şi nici măcar sânge nu curge
doar lacrimile tale se dovedesc mai sânge ca sângele
se înnoadă în tine ca un ştreang
şi bietule mori în ştreangul lacrimei tale
iartă-mă că doar pe tine te-am nimerit
mai fragil decât fragila antilopă şi mai bleg ca anemonele
de te omoară suspinul
uite, girafa nu e omorâtă de suspinul ei de girafă
uite melcul, nu moare de suspinul lui de melc
doar tu omule mori de suspinul din tine
doar tu te frângi de frângerea ta
de te-ai sfâşia într-o aşchie
şi de-ai sfârşi în lama cuţitului
iar sub locul în care ai fost te iscăleşti cu o pată de sânge
ai mai fi în rândul vietăţilor
dar tu, omule, mori neînţepat de lance,
mori de la o biată înţepătură în suflet
eu omule nu ţi-am pus aşa ceva
aşa cum nu i-am pus ierbii şi rochiţei rândunicii şi lăstunilor
tu singur ţi-ai pus ceva ce mie îmi scapă
cu toate că-s Dumnezeul tău şi te-am făcut
te-ai refăcut de capul tău, omule…”
