"Astazi e ziua ta..." - Maria Marinescu

Cariera ei i-a uimit pe contemporani, dar a fost scoasa la pensie la doar 50 de ani. Este mama actritei Ioana Pavelescu si bunica frumoasei Maria Marinescu. Ieri, actrita Corina Constantinescu a implinit 86 de ani.

"Fiind sanatoasa, nu sufera cei din jur"

"Am primit un an in plus de atatea ori, incat sunt obisnuita. Cu bucurii sau cu necazuri, cu speranta pe care o mai poate avea cineva la varsta mea. Cu bucuria ca, fiind sanatoasa, nu sufera cei din jurul meu. Ce puteti vedea azi este foarte putin interesant din arta mea. Satisfactia cea mai mare in aceasta viata este ca am putut sa suport sa fiu scoasa abuziv la pensie la 50 de ani. Am fost rugata sa-mi fac o cerere de pensie. Directorul de atunci a spus ca nu poate sa ma scoata, asa ca sa fac cerere. Eu am spus ca, daca ii este rusine sa spuna ca m-a scos la pensie la 50 de ani, imi este si mie rusine sa spun ca nu mai pot sa fac teatru. A doua zi, trei functionari au incercat sa ma convinga. Am spus «buna ziua» si am plecat. Asa am fost scoasa la pensie. Am insomnii foarte des, din copilarie, asa ca acesta este un motiv sa citesc presa noaptea. Am avut o cariera interesanta de care insa s-a uitat. Contemporanii au scris despre mine lucruri frumoase. Este vorba despre George Calinescu si Tudor Arghezi, care au asistat la spectacolele mele. Eu sunt un om trecator, ca oricare altul, dar ma bucura ca opinia publica isi mai aminteste de mine. Totul se schimba. Ma bucur ca pot sa impartasesc aceste lucruri cititorilor ziarului Jurnalul National. Mi-am dorit sa fac aceasta meserie de cand eram mica. Tatal meu era un om cu vederi foarte largi, a urmat doi ani la Sorbona, dar nu a putut continua din cauza ca nu erau bani, parintii lui fiind tarani razesi din Moldova. Tatal lui i-a spus: «Baiete, tu stai la Paris, dar eu mai am de crescut niste copii». Asa ca dupa doi ani s-a intors acasa. M-am nascut in Basarabia, intr-un sat interesant. N-am auzit decat romaneste acolo. Acolo, pe strada era doar praf, iar cand trecea o masina toti copiii strigau: «Uite ftamabilul». Alergau in urma masinii, iar de fiecare data cand mergeam si eu ajungeam ultima si nu mai prindeam decat praful. Cand am ajuns la Chisinau atunci am auzit prima data pe strada idis si ruseste. Aveam patru ani. Am stat la Chisinau pana in 1938, familia mea a ramas pana in 1940. Am venit la Bucuresti, la Conservator, iar tata mi-a zis: «Eu nu stiu daca o sa-ti placa tie teatrul, daca ai talent. Asa ca te sfatuiesc, fiindca eu nu am avere, sa mai faci si o alta facultate». Se obisnuia ca fetele sa aiba o zestre cat de mica, eu nu aveam, dar am obtinut o bursa din 1939. M-am inscris la Filosofie, dar am facut doar un an, fiindca descoperisem intre timp cat de indragostita sunt de teatru. Profesoara mea de la Academia Regala de Muzica si Arta Dramatica, Marieta Sadova, m-a luat cu ea intr-un turneu, am vazut 30 de orase si m-am angajat in 1940 la Teatrul National. Aveam 2.000 de lei pe atunci, fiind si bursiera, imi ajungea pentru o prajitura, pentru tramvai. Am cunoscut pe Mircea Eliade, pe Petre Tutea, care m-a iubit pana la sfarsitul vietii lui. Indraznesc sa spun despre mine ca sunt un om credincios, care si-a pus toata nadejdea in Dumnezeu. Sunt un om ca oricare altul. Nu am altceva interesant sa spun despre mine, dar, cand imi doresc ceva, iubesc cu adevarat." (Loreta Popa)