Astăzi e ziua ta... Marina Voica!

O artistă desăvârşită, o voce şi un suflet de excepţie... Marina Voica împlineşte mâine 73 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Mâine va fi o zi obişnuită pentru mine. Cândva, când trăia soţul meu, sărbătoream cu mare fast, dar acum sunt singură, la Breaza unde m-am mutat şi aştept să-mi trimită lumea felicitări. Am învăţat să fiu corectă, sinceră, nu suport incorectitudinea şi minciuna. Am făcut tot posibilul ca oamenii să mă respecte, pentru că nu este obligatoriu ca toată lumea să mă iubească, dar cred că merit să fiu respectată de toată lumea.

Cântecul a fost în mine de când m-am născut. Am cântat la şcoală, la facultate, am fost vedetă în facultate, dar totul a început ca o joacă şi nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă cu adevărat. Nici când am început să apar la televizor, în primele mele apariţii la TVR, nu credeam că voi ajunge ceea ce sunt. Nu aveam deloc emoţii, eu care sunt foarte emotivă şi foarte serioasă în tot ceea ce fac, tipicară chiar. Încet-încet mi-am dat seama că port o cruce. Începuse să fie o cruce. Trebuia să am un anumit comportament ca şi profesionistă.

După 1970, când am luat premiul cu melodia lui Ion Cristinoiu, «Încrederea», la Festivalul Mamaia, am început să-mi dau seama că însemn ceva pentru muzica românească. Până atunci nu mi se încredinţau cântece româneşti din cauza accentului meu. Am avut norocul ca Ion Cristinoiu să aibă încredere în mine şi se pare că nu a greşit. Am fost vedeta festivalului Mamaia în acel an. Atunci a început ascensiunea mea. Au urmat premii după premii, la fiecare festival ce a urmat eram în gala laureaţilor. Visam să ajung să am concerte în Rusia, la Ivanovo unde m-am născut, să mă vadă fratele meu, tata. Ei ştiau că m-am lansat în România, dar una e să ştii şi alta e să vezi.

A fost o mare lovitură pentru mine. Apoi, am fost aşteptată la Moscova, se vânduseră toate biletele, însă nu am putut ajunge din cauza unei gripe. Eram complet necunoscută pentru publicul din Rusia şi mai ales din Ivanovo. A fost o mare suferinţă pentru mine. Apoi, un alt moment extrem de dureros a fost pierderea soţului meu, cel mai apropiat om de sufletul meu.

România este încărcată de cultură, însă din păcate tinerii noştri habar n-au cine este Mihail Sebastian, Eminescu, Enescu, Luigi Ionescu. Nu mi se pare normal aşa ceva. Cred că televiziunile ar trebui să se implice în realizarea unei serii de emisiuni prin care să se readucă în atenţia publicului aceste valori ale culturii româneşti cu care ar trebui să ne mândrim.

Una dintre cele mai frumoase amintiri ale vieţii mele este copilăria. Deşi a fost foarte greu în timpul războiului, am avut o copilărie luminoasă, am avut nişte părinţi senzaţionali. Apoi, am devenit cineva, am realizat ceva. Sunt momente pe care nu ai cum să le ştergi cu buretele.

Nu sunt prima, nici ultima care trăieşte din amintiri. Mi-e foarte dor de părinţii mei. Probabil că se răresc oamenii din jurul meu care mă iubesc cu adevărat.
Vreau să transmit oamenilor să fie mai toleranţi, mai iubitori. Văd că, din păcate, iubirea dispare din ce în ce mai mult."