x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta, Marius Florea Vizante

Astăzi e ziua ta, Marius Florea Vizante

12 Aug 2013   •   07:02
Astăzi e ziua ta, Marius Florea Vizante

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi actori români, Marius Florea Vizante împlineşte astăzi 41 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Ne-am născut campioni!”
“Căutând o idee dramaturgică am aflat că cel care fecundează ovulul este fericitul câştigător al unei curse palpitante la care participă vreo 500 de milioane de embrioni. Aşadar, ne naştem campioni! Arătaţi-mi un alt câştigător al unei curse cu juma de miliard de competitori la start. M-am născut campion, de ce am aflat asta abia acum? De ce nu începem educaţia de la premisa aceasta? Mă întreb ce sau cine ne face, ulterior să vorbim de looser-i. Chiar depindem de noroc? “Noroc cu părinţii pe care-i ai!», «Noroc că eşti talentat!”, “Noroc că te-a remarcat cutare...” - asta aud de când mă ştiu. Dacă eu nu aş fi ... s-ar mai spune asta?

Oare nu există şi alţii să fie “norocoşi” că eu exist, că râd, că am talent, că muncesc, că iubesc? Suntem norocoşi că ne avem unii pe alţii! E un miracol! Şi dacă, în timpul vieţii mele trăiesc şi ceilalţi, înseamnă că împreună avem a fi norocoşi. De ce să-l “pizmuiesc” pe celălalt? De ce să nu lupt să fiu CEL PUŢIN LA FEL DE BUN CA EL. În adolescenţă am tras tare să fiu mai bun - cel mai bun, dacă se poate. Acum descopăr că sunt unii care nu vor să fie mai buni ca mine. Ei vor doar să mă facă un pic mai prost decât ei. Le spun că ei pot să creadă asta dar mai tare mi-aş dori să afle că sunt deja campioni, că lupta nu e cu mine ci cu ei înşişi. “E loc sub soare pentru toată lumea” se spune. Eu chiar cred asta. Dacă n-ar mai fi loc - ar fi întuneric. Ce-mi doresc la 41? – Să stau în lumină! Se poate?”

×
Subiecte în articol: marius florea vizante