Astăzi e ziua ta: Mihaela Nicola

Mihaela Nicola, un nume de referinţă în industria comunicării, îşi sărbătoreşte la 1 ianuarie ziua de naştere. La mulţi ani!

„De ziua mea primesc urări de viaţă lungă şi ofer celor din jur mulţumiri pentru felul în care au ajutat devenirea mea. Încă mă bucur de trecerea fiecărui an, căci nu le simt alunecarea pe trup, ci doar bogăţia pe care o aduc minţii şi echilibrul pe care îl adaugă judecăţii mele.

De ziua mea fac mereu un exerciţiu de tăcere, rememorez aniversările trecute şi fug de a le imagina pe cele viitoare. Răsfoiesc în minte paginile vieţii şi mă surprind mereu recunoscătoare pentru a fi trăit atât de intens şi atât de devreme experienţe care şlefuiesc voinţa şi modelează comportamentul.

În toate neîmplinirile trecute îmi găsesc doar mie vinovăţii şi mi se pare că a-mi fi scanat doar mie vicii şi imperfecţiuni a fost cheia progresului de la o zi la alta. E comod, e simplu şi mai ales reconfortant să explici eşecurile tale prin vinovăţia altora de a le fi făcut să se întâmple. Dar eu nu sunt un om comod. Aleg să parcurg drumul eficient, nu neapărat pe cel simplu. Aleg poteca de pe care culeg roade, şi nu pe cea bătătorită de neputinţele altora. Aleg aşadar mereu să mă gândesc la ceea ce eu am făcut grăbit, superficial ori greşit. Astfel încât învăţ mereu de la mine, şi de la mine, despre cum să fac mai bine data viitoare. Mă întristează să văd infirmitatea altora în a se radiografia pe sine şi mă mâhneşte când văd eşecuri, neîmpliniri, neajunsuri pe care oamenii le explică prin nedreptatea vieţii sau prin vinovăţia de orice fel a altora şi niciodată prin propria inabilitate.

În toate izbânzile trecute ale vieţii, cel mai mult mă bucură că am deprins toleranţa. Demult, cândva, de acasă. Sau poate pe drum, altoit în lumea civilizată de la care împrumut mereu câte ceva valoros. Sunt fericită, desigur, cu anvergura companiei mele, cu reputaţia profesională do­bân­dită în ani, cu împlinirile personale şi influenţa socială a scrierilor mele. Sunt fericită că am putut modela destinul profesional al multor oameni şi că am şlefuit personalităţi, mentalităţi, conştiinţe. Dar cea mai preţioasă împlinire este putinţa de a mă transforma pe mine în mai bine de la o zi la următoarea. Mă îndoiesc mereu că judecata mea e validă, mă feresc de generalizări şi fug asiduu din calea tentaţiei de a-i eti­cheta în vreun fel absolut pe cei­lalţi. Mă uit întotdeauna la cele două puncte de vedere într-un conflict şi adaug nuan­ţe la orice enunţ catego­ric. E forma mea de a nu separa lu­mea în bun şi rău absolut, tocmai pentru că nimeni nu deţine adevărul nud.

Urarea pe mi-o fac mie, întocmai precum ceea ce doresc poporului meu, este un plus de înţelepciune şi abilitatea de a construi, consolida modele. Nu am copii, dar dacă i-aş avea mi-ar fi greu să le justific de ce şi-au pierdut dreptul la modele. Mi-ar fi imposibil să legitimez felul în care s-au diluat reperele morale şi faptul că generaţiile noastre n-au lăsat nici un model superlativ în picioare. Am reuşit să maculăm orice nume care se impusese vreodată ca şi «campion» al vreunui domeniu. La cei la care admirăm performanţe găsim cusururi de parcurs, la cei pe care îi pre­ţuim pentru izbânzi căutăm cu voluptate fisuri de caracter şi tot aşa... ne ocu­păm asiduu şi fără abateri să de­molăm mai mult decât construim. Îmi doresc pentru mine putinţa de a fi altfel şi celorlalţi le urez să îşi dorească acelaşi lucru.”