"Astazi e ziua ta..." - Mitzura Arghezi

Ii lipsesc astazi plicurile cu urari in versuri, puse sub perna de tatal sau. Dar aniversarile au fost intotdeauna prilej de sarbatoare. Asa este si acum, cand Mitzura Arghezi, fiica poetului Tudor Arghezi, isi serbeaza ziua de nastere.

"Ziua mea a fost totdeauna in familie o sarbatoare"

"De cand am capatat in constiinta mea sentimentul ca fiecare an adunat este o zi de nastere si o sarbatoare, e o mare bucurie. Ziua mea a fost totdeauna in familie o sarbatoare. Anul acesta, cine-si aduce aminte, cine imi va da telefon e binevenit. Voi face o masa, vom ciocni si vom canta. Aproape de suflet mi-au ramas aniversarile organizate de ai mei intr-o perioada foarte grea a vietii noastre, cand erau putini bani. Traiam spartanic. Gaseam de ziua mea un plic cu o poezie sub perna. Am multe poezii de la aniversarile mele, scrise de tata. Nu le-am publicat niciodata, nu le-a citit nimeni, decat eu. Imi faceau mare placere... De fiecare data cand e ziua mea, imi mangai perna si ma gandesc: «Unde esti tu, tatutule, sa-mi pui plicul sub perna cu urarea in versuri?». Cand imi dau seama cati ani am, ma bucur ca sunt sanatoasa. Poate sunt unii care se intristeaza ca mai adauga la raboj cate o crestatura, eu nu. Cum o vrea Dumnezeu! Sunt un om sanatos si foarte activ. Fac gimnastica, plimbari... mi-a dat Dumnezeu sanatate ca si cum as avea 20 de ani. Am avut de-a lungul vietii bucurii diverse, dar implinirea vietii mele este ca m-am putut ocupa de scrierile tatei. Sunt foarte bucuroasa ca Academia a scos integralitatea operei argheziene. Niciodata nu au fost publicate proza si articolele lui, toate de la A la Z. Era o dorinta a mea veche, dar nu reuseam sa adun bani sa tiparesc publicistica necunoscuta. E o mare realizare. Anul acesta s-au implinit 135 de ani de la nasterea tatalui meu. Alta realizare cu care ma mandresc este ca am reusit sa repar casa memoriala, care are aproape 80 de ani, singura, fara sprijinul Muzeului Literaturii, care s-a dezinteresat total. In perioada cand a trebuit sa intru in arena vietii - erau anii aceia grei, in care tata era scos din literatura, in ’48 - m-au dat afara din Facultatea de Litere si a trebuit sa-mi caut altceva. Asa am intrat la Teatru. Eu am fost actrita si mi-a placut enorm aceasta meserie, dar nu am stiut de la inceput cate necazuri iti poate aduce. Ca femeie, in teatru, daca nu ai influente si prietenii «deosebite», nu reusesti sa faci mare lucru. O piesa are unul, doua roluri pentru femei, iar pentru barbati, douazeci. Eu nu am invidiat niciodata. Acest lucru strica sufletul. Eram timida, dar am invatat sa ma descurc. Am avut si un mare talent la desen... Sagetatorii nu se lasa si izbandesc."