Astăzi e ziua ta, Robert Licu

“Sportul e un show, o afacere şi trebuie să înţelegem asta”

Cel mai greu i-a fost să fie fiul lui Ghiţă Licu

A început să practice handbalul la îndemnul tatălui său, unul dintre cei mai mari handbalişti ai României, Ghiţă Licu. După ce ne-a încântat cu pasele, driblingurile şi forţa aruncărilor sale, fostul internaţional Robert Licu a rămas în sportul care l-a consacrat, ca antrenor. Mâine împlineşte  45 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţI ani!”

La început, când a făcut pasul la seniori, la 18-19 ani, cel mai greu i-a fost să fie fiul lui Ghiţă Licu (n.r. – dublu campion mondial şi medaliat olimpic la handbal). “Atunci apăreau articole de genul «fiul fostului mare handbalist». A fost cea mai grea perioadă în privinţa asta. Mai târziu, a devenit ceva normal. Nu am apucat să jucăm împreună, el era antrenor, iar eu jucător la echipa SC Magdeburg. Cerinţele lui erau mari. Dorea de la mine cât mai mult şi eu încercam să joc cât mai bine. Am câştigat Cupa Germaniei cu Magdeburg, o echipă de a doua jumătate a clasamentului la ora aceea, lucru de care sunt mândru. O altă realizare a mea a fost cu Craiova, când am câştigat campionatul. Perioada de apogeu a fost în 1993, când am jucat într-o selecţionată mondială. În acelaşi an am jucat şi într-o selecţionată Europeană. Am regretul că nu am câsşigat o cupă Europeană cu Magdeburg. Am ajuns până în finală şi nu am reuşit. Câştigasem Cupa şi speram la Cupa Cupelor. Nu a fost departe. O altă dezamăgire e legată de echipa naţională, că nu am reuşit, în 1993, să facem o figură frumoasă la Campionatul Mondial, deşi am avut mari şanse. Eram o echipă tânără şi bună.”, îşI amintea sărbătoritul nostru.

Din păcate, o mare problemă în handbalul masculin este plecarea multor tehnicieni şi jucători de valoare peste hotare. “Nu au mai existat modele. Categoric din cauza situaţiei financiare au plecat. Chiar şi antrenorii care au rămas aici s-au reprofilat şi fac alte meserii. Au intrat în afaceri şi au renunţat total la sport. Problema financiară e cea mai dureroasă şi eu cred că aici trebuie să rezolvăm ceva. E o luptă care trebuie câştigată în management, în marketing. Până la urmă, sportul e un show, o afacere şi trebuie să înţelegem asta. Nu e de ajuns un singur om care să înţeleagă aceste lucruri. Ai de luptat cu multe mentalităţi şi cu structuri care sunt puţin ruginite, rămase de ani întregi. A venit momentul să învăţăm şi noi de la alţii, să luam ce au mai bun.”