Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Cred că principala calitate a unui jurnalist este să nu işi bată joc de ceea ce face", ne-a mărturisit reporterul Antenei 1. Vlad Ionescu implineşte măine 35 de ani. La mulţi ani!
"Cred că principala calitate a unui jurnalist este să nu işi bată joc de ceea ce face", ne-a mărturisit reporterul Antenei 1. Vlad Ionescu implineşte măine 35 de ani. La mulţi ani!
"Nu cred că un jurnalist de televiziune trebuie să aibă multe lucruri in plus faţă de un jurnalist de presă scrisă. Aş spune că trebuie să aibă un plus de carismă. Cred că ii diferenţiază puţin scrisul, pentru că scrisul in televiziune este ceva mai simplu. Din acest punct de vedere, mi se pare mai complex un jurnalist de presă scrisă. Televiziunea este un pic mai superficială.
Trecerea de la ştirile sportive la reportaj a fost o schimbare pe care mi-am dorit-o şi nu mi-am dorit-o. A fost un moment de cotitură, am avut de ales intre sport şi reportaj. Mi-a plăcut provocarea, nu mai făcusem teren de vreo 12 ani, şi am descoperit o lume cu totul nouă. Să fiu sincer, nu mi-a plăcut la inceput, apoi mi-am dat seama că pot fi extrem de măndru şi chiar să-mi placă ceea ce fac. Transmisiunile live inseamnă un pas enorm in cariera mea.
Nu am visat să fiu ziarist, mai ales că m-a prins Revoluţia cănd aveam aproape 18 ani. Cănd eram mic visam să devin astronaut. După Revoluţie am inceput să visez la ziaristică, pentru că fratele meu deschisese un ziar la Constanţa. De fapt, el a fost cel care m-a băgat in presă. Oricum n-am visat să fac ceea ce fac acum. Nu era un vis, ci mai mult o soluţie pentru viitor, dar nu m-am găndit că pot să căştig bani, şi bani buni, din chestia asta.
Căt am fost la sport nu pot să spun că am făcut sacrificii pentru meseria mea. Aş fi meschin să spun acest lucru. De cănd am trecut pe reportaj, lucrurile s-au schimbat. In primul rănd, iţi neglijezi familia, iar eu sunt un familist convins. asta mi-e felul, şi asta este, poate, durerea cea mai mare.
Mă felicit că am venit la Antena 1. A fost o chestie de moment, o decizie spontană. Dacă imi pare rău de ceva este faptul că atăt timp căt am stat la sport m-am lăsat cumva dus de val, de ideile şefului meu de atunci şi nu m-am implicat mai mult in redactarea, editarea unui jurnal. Asta m-a costat foarte mult in momentul in care am devenit reporter. A trebuit practic să iau totul de la zero. Mi-am dat seama că in zece ani de prezentare pierdusem şi limbajul de televiziune de teren. Erau cuvinte pe care nu le cunoşteam, mă loveam de ele. Dacă aş fi fost un pic mai conştiincios atunci, probabil mi-ar fi fost mai bine acum.
Mi-aş dori să plec intr-un teatru de război. Mă uit la Adelin, colegul meu, şi imi dau seama ce inseamnă să fie reporter cu adevărat. Mi-aş dori să văd un teatru de război. Nu am avut ocazia asta pănă acum. Imi doresc să urc căt mai mult pe plan profesional, să fac lucruri din ce in ce mai grele, care te fac să fii unic in presă."
