Biblia lui Clain

Avea 38 de ani când s-a pornit într-una dintre cele mai mari întreprinderi lingvistice şi teologice ale Ardealului, în veacul al XIX-lea, şi a avut nevoie de 10 ani ca să îşi vadă munca publicată. Samuil Micu Clain (sau Klein) a început să traducă Biblia în 1783, pe când era prefect de studii la Colegiul Sfânta Barbara din Viena şi, după unele surse, efortul lui a fost atât de intens încât în numai 2 ani a şi încheiat traducerea, folosindu-se, după cum mărturiseşte, de versiunea mai veche a Bibliei de la Bucureşti (1688) şi de o ediţie din 1709 a Septuagintei, a olandezului Lambert Franeker. A mai avut la îndemână una dintre cărţile care, în spiritul veacului al XVI-lea, fusese imaginată pentru a folosi teologilor de pe tot întinsul Europei creştine, respectiv o ediţie poliglotă a cărţii sfinte. Cu acest trei instrumente la îndemână, teologul ardelean, născut în 1745 la Sadu, lângă Sibiu, şi-a desăvârşit lucrarea, care avea să fie cunoscută mai apoi – după tipărirea ei, în cursul anilor 1793-1795 – drept Biblia de la Blaj, sau Biblia lui Clain, sau Biblia lui Bob (după numele episcopului Ioan Bob, care a sprijinit editarea ei).

Aducem în atenţie acest document esenţial al tipăriturilor româneşti - cea de a doua traducere în limba română a Sfintei Scripturi, în ediţie tipărită - pentru că astăzi, 13 mai, se împlinesc 207 ani de la trecerea în nefiinţă a autorului ei, corifeu al Şcolii Ardelene, ilustru teolog greco-catolic, istoric, filolog, lexicograf şi filosof iluminist. Născut în septembrie 1745, în familia Micu din Sadu, botezat cu numele de Maniu, el avea să absolvă gimnaziul din Blaj la nici 17 ani, fiind foarte curând primit în Ordinul Bazilian (al Sfântului Vasile), sub numele de Samuil (cel care va şi rămâne pentru posteritate). Şi-a continuat studiile la Seminaurl pentru călugări din Blaj, apoi la Colegiul “Pazmanian” din Viena, revenind, ca profesor de teologie la Colegiul greco-catolic din Blaj, în 1772, unde va activa vreme de 5 ani. Se va reîntoarce la Viena, pentru încă patru ani... Însă în 1783 – momentul în care, cum spuneam, începe traducerea “Sfintei Scripturi” – alege să se retragă la Mănăstirea Sfânta Treime din Blaj.

Biblia este corolarul muncii sale, însă Samuil Micu Clain a lăsat în urma sa un întreg raft de bibliotecă, din care amintim următoarele titluri: “Carte de rogacioni pentru evlavia homului chrestian”, Viena, 1779, “Disertatie canonica de matrimonio juxta disciplinam Graecae Orientalis Ecclesiae”, Viena, 1781, “Theologia moralicească sau Bogoslovia carea cuprinde învăţătura naravurilor celor bune şi a vieţii creştineşti din Sf. Scriptură şi din Sfinţii Părinţi culeasă”, Blaj, 1796, “Acatist sau carte cu multe rugăciuni pentu evlavia fieştecărui creştin”, Sibiu, 1801, “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, Viena, 1780, “Istoria românilor” (manuscris, publicat, cu note şi comentarii istorice de Ioan Chindriş, I-II, Bucureşti, 1995).

Revenind la opera sa de căpătâi, Biblia de la Blaj, să spunem că manuscrisele cuprinzând protograful traducerii se păstrează astăzi în fondul Blaj, la filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române. Timp de un secol – până la Biblia Sinodală, apărută la Bucureşti în 1914 – traducerea lui Samuil Micu a influenţat puternic limbajul biblic românesc, de la Biblia de la Sankt Petersburg (1819) la Biblia de la Buzău (1854-1856) şi până la Biblia publicată cu binecuvântarea mitropolitului Andrei Şaguna, la Sibiu, în 1856-1858. Ba chiar şi limbajul poetic pare să fi fost influenţat de limba Bibliei lui Clain, câtă vreme, avea să observe Perpessicius, Glossa lui Eminescu conţine imagini preluate din Ecleziastul tălmăcit de Samuil Micu.

Biblia lui Samuil Micu a fost reeditată în anul 2000, într-o ediţie jubiliară, scoasă la Tipografia Vaticana din Roma, o ediţie realizată de un grup de istorici şi filologi clujeni, sub coordonarea lui Ioan Chendriş şi Eugen Pavel. Cartea a fost lansată la 31 mai 2001, la Vatican, în prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea şi a fost ulterior distinsă cu Premiul “Timotei Cipariu” de Academia Română.