Deniile din Săptămâna Patimilor

Duminica Floriilor, praznic în care Mântuitorul a fost întâmpinat de credincioşi cu ramuri de finic în mâini, este poartă spre Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Au început Deniile, slujbe speciale ale Bisericii Ortodoxe, care ne aduc în atenţie pilde la care trebuie să luăm aminte. Domnul Iisus Hristos, pe parcursul activităţii în mijlocul oamenilor, apela deseori la parabole, oferind explicaţii celor de faţă şi dându-le, totodată, posibilitatea de a răspunde.

Deniile sunt slujbe specifice Postului Mare. Cuvântul “Denie” provine de lal “vdenia” care înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia, ca în cazul Privegherii din ajunul duminicilor, a sărbătorilor împărăteşti şi a sfinţilor cu priveghere. Despre rânduiala acestor slujbe speciale din Săptămâna Patimilor aflăm din cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin intermediul volumului “Foame şI sete după Dumnezeu - înţelesul şI folosul postului-”: “Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei Lui Hristos. În Sfântul şi Marele Post al Paştilor, Deniile sunt săvârşite în zilele de miercuri şi vineri seara din Săptămâna a cincea, precum şi în toată Săptămâna Sfintelor Patimi. Rânduiala slujbei Deniei din Sfânta şi Marea Vineri, care este săvârşită joi seara şi în care sunt citite cele doisprezece Evanghelii despre Pătimirile Domnului, este specifică Bisericii Ortodoxe Române. La Denia din Sfânta şi Marea Sâmbătă, săvârşită vineri seara, în Biserica Ortodoxă se cântă Prohodul Domnului”.

În cea de-a cincea săptămână a Păresimilor, miercuri seara Denia a cuprins Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, fiind, totodată, citită viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, fiindcă “Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti",  precum spune Sinaxarul Deniei.

Tot în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare, la Denia de vineri seara- subliniază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel- “se citeşte Imnul Acatist al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, ocrotitoare a dreptcredincioşilor şi ajutătoare a lor în nevoinţele duhovniceşti ale Postului Mare. Slujba Deniilor din Săptămâna Sfintelor Patimi ne cheamă la rugăciune şi priveghere, la meditaţie asupra întunericului păcatului prezent în răutatea patimilor omeneşti, suscitate sau susţinute adesea de puterile demonice. Acestea cauzează umilire, suferinţă şi moarte Mântuitorului Iisus Hristos, Ce le îndură pe toate cu smerenie şi îndelungă răbdare.”

În Săptămâna Patimilor, Deniile ne vorbesc despre suferinţele îndurate de Mântuitorul Iisus Hristos pentru răscumpărarea neamului omenesc.  “Săptămâna Patimilor prezintă evenimentele care au avut loc atât în Ierusalim, cât şI în ţinuturile din preajma acestuia, îmbinată cu ultimile pilde, îndemnuri şI cuvântări ale Mântuitorului Iisus Hristos, care ne încredinţează de dumnezeirea Sa. (…) Sâmbătă 8 Nissan/1 aprilie, anul 30 d.Hr, Iisus s-a dus din Ierihon în Betania, unde a fost miruit de Maria (Ioan, 12,3), sora lui Lazăr, pe care îl înviase din morţi.  Erau şase zile înaintea Paştilor iudeilor (Ioan, 12, 1). Ecoul învierii lui Lazăr a deranjat pe potrivnicii declaraţi ai lui Iisus. Dată fiind această situaţie, Mântuitorul a evitat, pe cât a fost posibil, confruntarea cu ei şI de aceea a preferat să aştepte venirea Paştilor în cetatea Efraim (Ioan, 11, 54). Erau cele din urmă Paşti prăznuite împreună cu ucenicii Săi, aşa cum de altfel a şI spus în Cina cea de Taină (Luca, 22, 15-16). ŞI, cu toate acestea, Duminică, 9 Nissan/ 2 aprilie, anul 30 d. Hr, Iisus a intrat în Ierusalim (Luca, 19, 37) (…) Duminică seara, Iisus, însoţit de ucenicii Săi, a preferat să se întoarcă în Betania (Matei, 21, 17; Marcu, 11,11). Se afla la aproximativ 3 kilometri de Ierusalim. Luni, 10 Nissan/ 3 aprilie, anul 30 d. Hr., Iisus, împreună cu ucenicii Săi, s-a întors în Ierusalim. Fiind ora prânzului,  El a vrut să-şi potolească foamea cu puţine smochine. Indignat de nerodirea smochinului,  Iisus l-a blestemat, zicând: « De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mai mănânce!» (Marcu, 11, 14). ŞI îndată smochinul s-a uscat (Matei, 21, 19). Sentinţa anticipa pedeapsa păcătoşilor la Judecata de apoi” (“Triodul – Golgota Pocăinţei” - Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor)

În Sfânta şI Marea Luni, se face pomenire fericitului Iosif cel preafrumos, ca preînchipuire a Domnului şI, totodată, smochinului care s-a uscat prin blestemul Mântuitorului.

În Sfânta şi Marea Marţi, Sfinţii Părinţi au rânduit a se citi pericopa evanghelică de la Matei, ce aduce în atenţie pilda celor zece fecioare. Prin parabola celor zece fecioare, Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă la milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, spunându-ne să fim cu băgare de seamă, pregătiţi oricând pentru sfârşitul vieţii pământeşti. La cea de-a treia Denie se face pomenirea femeii păcătoase care L-a uns cu mir pe Domnul, cu puţin înainte de înfricoşătoarele Sale patimi.

Părintele Eugen Drăgoi explică în volumul “Postul Mare” că în această seară, dumnezeieştii Părinţi au rânduit prăznuirea a patru lucruri ce s-au petrecut însă în Joia Mare: “sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului. (...) După cum spun dumnezeieştii Părinţi, Domnul a sărbătorit Paştile iudaic împreună cu ucenicii Săi, Joi seara. (...) Înainte de a începe cina, aşa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină şi-a dezbrăcat haina cea de deasupra şi a turnat apă în vasul de spălat». Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi. (...) În urma tuturor a venit şi la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; (...)” După Cina cea de Taină, Mântuitorul a mers cu ucenicii în Muntele Măslinilor, în locul numit Ghetsimani, spre care Iuda i-a călăuzit pe iudeii care încercau să-L prindă. De aici încep înfricoşătoarele lui Hristos patimi, “cu neputinţă de rostit în cuvinte”, după cum subliniază părintele Eugen Drăgoi.