x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Duminca 14 mai 2006-05-13

Duminca 14 mai 2006-05-13

14 Mai 2006   •   00:00

Este ziua 134 a anului
Au mai ramas 231 de zile

SOARELE
  • Rasare la 5:50.
  • Apune la 20:35
  • LUNA
  • Rasare la 22:27.
  • Apune la 5:59
  • Pana nu mananci usturoiul, nu-ti miroase gura - orice fapta rea, odata si-odata, tot e descoperita; Lumea nu-i cat se vede pe fereastra - pentru cel care nu a iesit din satul lui si nu cunoaste lumea; Calul si barbatul sa nu-i crezi, cand pare ca merg mai bine atuncea te trantesc - nu te poti increde, oricat de bine ai cunoaste pe cineva; Barbatul temator isi invata nevasta curva - cand invinuiesti pe cineva pe nedrept, ii dai ganduri pe care nu le avea; Cel calare nu crede celui pe jos - adica bogatul nu crede omului sarac, cel mare celui mai mic.
    "Proverbele romanilor", Iuliu A. Zane, Editura Scara

    Obiceiuri - Priveghiul la inmormantare


    Priveghiul cu jocuri la inmormantare era o petrecere nocturna asemanatoare Revelionului, desfasurata la casa mortului cu una sau doua nopti inainte de plecarea acestuia in lumea de dincolo. In obiceiurile populare se gasesc doua tipuri de priveghi: unul, relativ recent, a carui functie principala este pazitul mortului, si altul, stravechi, cu jocuri si distractie, care pastreaza amintirea ospetelor funerare atestate frecvent in antichitate. Functia principala a pazitului mortului este grija de a nu lasa sa treaca vreo vietate peste sau pe sub mort, ca acesta sa nu devina strigoi. Al doilea tip de priveghi a fost atestat si descris de etnografi pana la mijlocul secolului al XX-lea, in unele zone etnografice din Transilvania si din Moldova. Priveghiul cu jocuri se desfasoara in camera unde este asezat mortul sau in curte, in jurul focului funerar. Spre deosebire de jocurile de priveghi transilvanene, in care dominanta esentiala o formau riturile de fertilitate, in cele moldovenesti apareau rituri care aduc in scena mosii si stramosii, prin mastile mortuare si reminiscente din ritualul de incinerare al geto-dacilor inainte de crestinare, prin aprinderea focurilor. (Profesor Ion Ghinoiu)

    ×
    Subiecte în articol: calendar