x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 8 iunie 2009

Luni 8 iunie 2009

de Ramona Vintila    |    08 Iun 2009   •   00:00

Ziua Mondială a Oceanelor



Este ziua 159 a anului

Au mai rămas 206 zile

Soarele
Răsare la 5:31
Apune la 20:58

Luna
Răsare la 21:59
Apune la 5:32

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
16 iunie

Lună nouă

22 iunie

Primul pătrar (Luna în creştere)
29 iunie

Lună plină
7 iulie

Proverbul zilei:


"Ochii verzi niciodată să nu-i crezi"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină: Sfânta Treime; Sf. Martiri Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat

Sfinţii Martiri Nicandru şi Marcian erau ostaşi în armata romană şi îşi făceau datoria la Dunăre. În urma biruinţei asupra perşilor, împăratul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. Pentru că Sfinţii Nicandru şi Marcian au mărturisit, împreună cu alţi trei ostaşi - Pasicrat, Valentin şi Isihie - şi cu veteranul Iuliu că sunt creştini, au fost aruncaţi în închisoare din porunca împăratului. Au fost cercetaţi şi siliţi să se lepede de Hristos. Susţinându-şi cu tărie credinţa, au fost supuşi la chinuri grele. În ciuda tuturor persecuţiilor care au fost îndurate, ei au rămas statornici în credinţa Domnului. Văzând că nici o metodă nu îi determină să treacă la păgânism, împăratul a poruncit să li se taie capetele.

Credinţe populare, tradiţii, semne


Ispas, personajul mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer, este sărbătorit în ziua de joi din săptămâna a şasea după Paşti. Pentru că Ispas ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt şi, adesea, ca patron al casei (Muntenia, Moldova, Oltenia). Acum se săvârşeau sacrificii sângeroase (mielul), se tăia vârful cozilor vitelor cornute, se ţineau renumitele târguri şi nedei (Târgul de Fete de la Blaj), erau sărbătoriţi oamenii cu numele Ispas. (Profesor Ion Ghinoiu)

Click istoric


La 8 iunie 1810 s-a născut, la Zwickau, Germania, compozitorul Robert Schumann. Dându-şi seama de înclinaţiile muzicale, de la vârsta de 7 ani, părinţii încredinţează educaţia muzicală a fiului lor organistului Johann Gottfried Kunsch, iar din 1825 lui Carl Maria von Weber, pe atunci directorul Operei din Dresda. Compune, în 1828, opt "Poloneze pentru pian la patru mâini". La 24 februarie 1840, Schumann primeşte diploma de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Filosofie din Jena. În 1853, suferă un atac de nervi, căzând pradă unor tulburări psihice grave. La 4 martie 1854 este internat la Endenich (lângă Bonn), la un sanatoriu de boli mintale, unde rămâne până în 1856, când moare.

S-a întâmplat azi


În România

1862 - Primul-ministru, Barbu Catargiu, devenit indezirabil pentru adversarii săi politici, este asasinat sub clopotniţa Mitropoliei, după ce ieşise din Adunarea Deputaţilor, probabil în urma unui complot. Făptaşul(ii) nu au fost vreodată descoperiţi.

1867 - Se înfiinţează, la Bucureşti, Societatea centrală română de arme, gimnastică şi dare la semn.

În lume

1867 - Abrogarea de către împăratul Franz Joseph I a Legii despre egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii şi Legea despre oficialitatea limbii române în Transilvania;

1992 - Este sărbătorită pentru prima oară Ziua Mondială a Oceanelor. A coincis cu summitul Pământului care a avut loc la Rio de Janeiro, Brazilia.

Născuţi la 8 iunie

1935 - Victor Frunză, scriitor (m. 2007);

1941 - Robert Bradford, politician (m. 1981).

×
Subiecte în articol: calendar