x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marti 25 octombrie

Marti 25 octombrie

25 Oct 2005   •   00:00

Este ziua 298 a anului
Au mai ramas 67 de zile

PROVERBUL ZILEI
" Pamantul cat de bun, fara sa fie lucrat, ramane salbatic" - daca un om nu e invatat, nu are cum sa se destepte.

"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE

  • Rasare la 7:43
  • Apune la 18:15

  • LUNA
  • Apune la 15:22

  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 25 octombrie
  • Luna noua 2 noiembrie
  • Primul patrar (Luna in crestere) 9 noiembrie
  • Luna plina 16 noiembrie
  • Zodia Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Mucenici Marcian si Martirie; Sf. Mucenic Valerian si Sf. Tavita
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Crisant si Daria, soti
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Marcian si Martiriu, notari
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi sunt celebrati de Biserica Sfintii Mucenici Marcian si Martirie. Acestia au trait in timpul domniei lui Constantiu. La fel ca si Arie, acest imparat poruncea ca toti cei care aveau legatura cu crestinii sau il aveau in inimile lor pe Iisus sa fie pedepsiti. Sfantul Mucenic Marcian si Sfantul Martirie au fost ucenicii patriarhului Pavel. Amandoi erau notari, scriau invataturile, faptele patriarhului lor. Dupa mutarea la cele vesnice a lui Pavel, ereticii au incercat sa-i converteasca la paganism pe Marcian si pe Martirie. Eforturile lor au fost insa zadarnice. Arienii i-au condamnat la moarte pentru statornicia lor in Hristos. Si-au gasit sfarsitul prin lovitura de sabie.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1935 - Premiera, la Opera Romana din Bucuresti, a operei bufe "O noapte furtunoasa", de Paul Constantinescu (libretul dupa I.L. Caragiale). Dirijor: Ionel Perlea;
  • 1944 - Prin eliberarea oraselor Carei si Satu-Mare se incheie eliberarea intregului teritoriu transilvan, anexat de Ungaria in urma Dictatului de la Viena. Trupele romane dedica acest eveniment Regelui Mihai, care isi sarbatoreste ziua de nastere;
  • 1974 - Premiera, la Bucuresti, pe scena Teatrului Mic, a piesei "Matca", de Marin Sorescu.

    In lume
  • 1917 - Insurectia armata la Petrograd. Garzile Rosii ocupa principalele obiective si inconjoara Palatul de Iarna; guvernul provizoriu este inlaturat. Se creeaza Consiliul Comisarilor Poporului, in frunte cu Lenin. Pe frontul roman se produce o mare degringolada in randurile armatei ruse: soldatii isi destituie si degradeaza superiorii si numesc in functii importante pe alesii lor sau dezerteaza si se dedau la jafuri si asasinate; pe frontul roman se constituie Comitetul Militar-Revolutionar, care se declara autoritatea suprema.
  • NASCUTI LA 25 octombrie
  • 1825 - Compozitorul austriac Johan Strauss al II-lea (m. 1899);
  • 1921 - Mihai I, rege al Romaniei intre 1927-1930 si 1940-1947.
  • MOMENT ISTORIC
    La 25 octombrie 1924, a avut loc, la Judecatoria Ocolului I Urban din Iasi, procesul intentat de mai multi studenti prefectului de politie din Iasi, Constantin Manciu (liberal), si subcomisarului Vasaiu, pentru insulte si lovire. In timpul dezbaterilor se produce un viu incident intre partea civila si prefectul Constantin Manciu, fapt pentru care instanta decide amanarea procesului pentru data de 1 decembrie 1924. La iesirea din judecatorie, prefectul este impuscat mortal de Corneliu Zelea Codreanu. Arestat, Codreanu este intemnitat la inchisoarea Galata din Iasi, apoi transferat la Focsani (in februarie 1925), in vederea judecarii procesului, care a avut loc insa la Turnu-Severin, unde inculpatul Codreanu este achitat de completul de judecata. Este primul asasinat politic din seria celor savarsite de elementele de extrema dreapta din Romania.

    CREDINTE POPULARE, TRADITII, SEMNE
    Martolea este o reprezentare mitica feminina a zilei de marti. In unele zone se numea Marti-Seara. In imaginarul popular apare ca o batrana cu putere diavoleasca sau ca o femeie-strigoi cu locuinta in codrii pustii si vazduhuri. Umbla prin sate in noaptea de marti spre miercuri, din care cauza se numeste, local, Sfanta Miercuri, pentru a surprinde femeile care lucreaza in seara zilei sale. Daca nu gaseste usa deschisa, intra in casa folosindu-se de diferite siretlicuri. Prin contaminare cu alt personaj mitic romanesc, Joimarita, foloseste diferite metode pentru torturarea femeilor necredincioase. Desi a fost atestata sub denumirea de Martolea sau Marti-Seara in Transilvania si Banat, aceasta apare, sporadic, de-a lungul unor vechi drumuri pastorale frecventate de oierii ardeleni, in Muntenia, in Dobrogea si in Moldova. In Calendarul popular sunt si alte zile de marti care adapostesc sarbatori: Martea vaselor sau Spolocania, a doua zi dupa Lasatul Secului de Paste, cand se spala cu lesie de dulce; Martea testelor, cand se confectionau din lut cuptoarele preistorice de copt painea, testele; Martea ciocului, cand murea simbolic Ciocul Calusului, si altele. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar