Este a şasea zi a Postului Adormirii Maicii Domnului - Au mai rămas 9 zile
Este ziua 217 a anului
Au mai rămas 148 de zile
Soarele
Răsare la 6:07
Apune la 20:35
Luna
Răsare la 20:16
Apune la 5:17
Lună plină
6 august
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
13 august
Lună nouă
20 august
Primul pătrar (Luna în creştere)
27 august
Proverbul zilei:
"Împrumutul se dă cu vârf şi îndesat"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Înainte prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut în satul Crăiniceni, într-o familie de ţărani credincioşi, primind numele de Ilie. Tânărul Ilie a intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Neamţ, iar apoi a fost primit în monahism. După obicei, numele îi va fi schimbat în Ioan.
A fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormant. Se retrage într-o peşteră numită Chilia Sfânta Ana (în pustiul Hozeva), unde va rămâne până la sfârşitul vieţii, la 5 august 1960. După 20 de ani, trupul său a fost găsit neputrezit, iar moaştele i-au fost aşezate în biserica Mănăstirii "Sfântul Gheorghe Hozevitul".
Credinţe populare, tradiţii, semne
În calendarul popular, reprezentările mitice tinere apar grupate între echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară (Sânzienele, Drăgaicele, Floriile, Lăzăriţele, Ielele), iar zeiţele-mamă între solstiţiul de vară şi echinocţiul de toamnă. Aceste mame, maici, mume ale Panteonului românesc au numeroase analogii cu substratul neolitic (2.500-6.500 î. Hr.). Una dintre acestea, Muma pădurii, este stăpână peste tot ce naşte, creşte şi trăieşte în pădure. Împreună cu Moşul codrului, Omul pădurii, Fata pădurii, Surata din pădure aparţine civilizaţiei lutului şi lemnului. Este o Mumă a Mumelor care locuieşte în codri, în copaci bătrâni, în scorburi, în planta numită Muma Pădurii. (Profesor Ion Ghinoiu)
Calendar de post
1 S Scoaterea Sfintei Cruci; Sfinţii 7 Mucenici Macabei (Dezlegare la ulei şi vin)
2 D Aducerea moaştelor Sf. Întâiul Mc. şi Arhid. Ştefan; Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare (Dezlegare la ulei şi vin)
3 L Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea
4 M Sf. 7 tineri din Efes; Aducerea moaştelor Cuv. Mc. Evdochia (Post)
5 M Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ
6 J Schimbarea la Faţă a Domnului (Pobrejenia) (Dezlegare la peşte)
7 V Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Mc. Narcis, Patr. Ierusalimului (Post)
S-a întâmplat azi
În România
1424 - Prima menţiune documentară a vămii de la Calafat; prin acest punct se realiza o parte din comerţul Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică;
1746 - Constantin Mavrocordat desfiinţează în fapt "rumânia" (dependenţa personală); şerbii sunt eliberaţi numai în ceea ce priveşte persoana, pământul rămânând în stăpânirea boierilor şi mănăstirilor;
1997 - Se semnează la Constanţa documentele Acordului de împrumut cu BERD pentru reabilitarea infrastructurii reţelelor de apă potabilă în municipiile Constanţa, Arad, Bacău, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Cluj-Napoca, Focşani, Oradea şi Târgovişte.
În lume
1100 - Încoronarea lui Henry I al Angliei la Westminster Abbey.
Născuţi la 5 august
1903 - Principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria (m. 1978);
1922 - Marin Preda, prozator (m. 1980).
Citește pe Antena3.ro