x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Alexandru Ecovoiu

Omul zilei - Alexandru Ecovoiu

de Sebastian S. Eduard    |    28 Ian 2014   •   00:48
Omul zilei - Alexandru Ecovoiu
Sursa foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Scriitor
Romanul “Ordinea”, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia “Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania. Lansarea ediţiei în limba spaniolă va avea loc în cadrul Târgului de Carte din Retiro (Madrid), ce se va desfăşura în perioada mai-iunie 2014.
“Ordinea”, cu o prefaţă de Ion Simut, este povestea-parabolă a unui personaj mesianic care descoperă că înainte de Cuvânt a fost Ordinea, “întâmplare” care este pe punctul de a schimba destinul unei societăţii... Romanul lui Alexandru Ecovoiu, extrem de incitant, urmăreşte destinul lui Filip, tânăr a cărui obsesie pentru ordine, transformată într-un surprinzător mijloc de a obţine putere, va duce la “construirea” unei uriaşe dezordini, cu efecte dintre cele mai neaşteptate. Tudorel Urian scria în România literară că “Romanul lui Alexandru Ecovoiu, «Ordinea», este o carte a timpului nostru. (...) Este o carte care te pune pe gânduri şi pe care – indiferent dacă îi împărtăşeşti sau nu ideile – o citeşti cu sufletul la gură până la ultima filă”.
Nu este primul volum al lui Alexandru Ecovoiu tradus într-o limbă de circulaţie mondială, îl felicităm pentru performanţe şi îl propunem cu această ocazie “Omul Zilei”. 

×
Subiecte în articol: Alexandru Ecovoiu