Astăzi, actorul Alexandru Repan aniversează 70 de ani de viaţă şi 50 de activitate teatrală pe scena de la Nottara. Începând cu ora 19:30, acesta va putea fi văzut în spectacolul "Variaţiuni enigmatice", de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Claudiu Goga.
O carieră strălucită şi un destin împlinit. Peste 30 de filme şi mai mult de 70 de spectacole de teatru, acesta a fost distins cu numeroase premii şi decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, fermecătorul Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.
Unul dintre marii actori români şi-a început cariera la Teatrul Barbu Ştefănescu Delavrancea. În 1968 este remarcat de Horia Lovinescu, care îl aduce în trupa Teatrului Nottara. Au urmat roluri memorabile şi colaborări cu regizori de marcă, precum: Dan Micu, Dan Nasta, Dinu Cernescu, Alexandru Dabija, Felix Alexa. Pentru dăruirea cu care s-a dedicat scenei teatrului românesc, Jurnalul Naţional îl declară pe Alexandru Repan "Omul Zilei".