Fostul antrenor al Stelei, Cosmin Olăroiu, a devenit începând din week-endul care tocmai a trecut cel mai bine plătit antrenor român, detronându-l pe Mircea Lucescu (care câştigă 3 milioane de euro pe sezon la Şahtior), dar a intrat pe locul 10 în topul celor mai bine remuneraţi tehnicieni din fotbalul mondial. După două titluri consecutive în Emiratele Arabe Unite câştigate cu Al Ain, Olăroiu a semnat un contract senzaţional, pe trei ani, cu Al Ahli Dubai. Pentru cei trei ani de contract, antrenorul român va încasa fabuloasa sumă de 12 milioane de euro (4 milioane de euro pe sezon), clubul i-a oferit la semnătură o vilă impresionantă, în valoare de 3 milioane de euro, iar pentru a-l putea transfer de la Al Ain, conducătorii de la Al Ahly au o clauză de reziliere cifrată la 2,5 milioane de euro. Olăroiu a pătruns în top 10 mondial, fiind devansat în privinţa sumelor din contract doar de nume sonore, precum Guardiola, Lippi, Mourinho, Wenger sau Hiddink. Pentru spectaculoasa ascensiune în fotbalul din zona Golfului, Jurnalul Naţional îl declară pe Cosmin Olăroiu “Omul Zilei”.