Tradus recent în limba maghiară, romanul “Zogru”, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei “Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei “Communitas”.
Romanul “Zogru”, apărut la Editura Polirom în două ediţii (2006; 2013), disponibil şi în format digital, a mai fost tradus în bulgară şi italiană. În prezent se pregăteşte o ediţie spaniolă a romanului.
Zogru este zeul lumii româneşti, martorul şi declanşatorul faptelor minore. El singur ştie unde se află mormîntul lui Dracula sau care este misterul dispariţiei lui Stroe Leurdeanu. Deţine toate amănuntele iubirii dintre Zoe şi Enăchiţă Văcărescu. A trecut prin ciuma de pe vremea lui Moruzi şi prin bătăliile istoriei. A pozat unui iconar medieval şi-a trăit în doze mici nenumărate vieţi anonime. El este păstrătorul tuturor acelor întîmplări pe care istoria mare nu le-a reţinut. Zogru este un demon îndrăgostit, un djin binevoitor, un naiv, un gafeur şi un încurcă-lume, pentru totdeauna legat de sîngele detestabilului Ioniţă Bubosu. Şi chiar mai mult de atît.
Jurnalul Naţional o felicită pe Doina Ruşti pentru traducerea romanului său şi o declară Omul Zilei.
Citește pe Antena3.ro