Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Străbătând epoci şi regimuri politice diferite, Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) a reuşit să devină (şi să rămână), “un palat al artei pământene” (Al. Tzigara-Samurcaş). Asociaţia Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR) a acordat MNŢR – la 15 ianuarie, de Ziua Culturii Române, la Gala Premiilor AJTR – Premiul “Muzeul Anului”. O distincţie prin care, spunea directorul general al MNŢR, Virgil Ştefan Niţulescu, se recunoaşte că “este o instituţie dinamică, mai ales în ceea ce priveşte promovarea culturii tradiţionale româneşti. MNŢR este deschis către foarte multe orizonturi culturale şi tipuri de expresie culturală, motiv pentru care mulţi turişti români şi străini sunt atraşi de muzeul nostru”. Mihai Ogrinji, preşedintele AJTR, motiva acordarea premiului: “AJTR a colaborat cu regretaţii Horia Bernea şi Irina Nicolau, chiar din 1996, când a fost declarat Muzeul European al Anului. MNŢR a avut o evoluţe absolut spectaculoasă, de la an la an. În 2013, a găzduit şi două admirabile expoziţii de fotografie turistică, precum cea a lui Alecu Reniţă (revista «Natura», Chişinău): «Eşti floare de dor, Basarabie». Dl Virgil Ştefan Niţulescu se dovedeşte, prin tot ceea ce face, un remarcabil om de cultură şi, în acelaşi timp, de turism”. Jurnalul Naţional îl declară, de asemenea, pe dl Virgil Ştefan Niţulescu “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro