Dirijorul Ion Marin va merge la Sfântu Gheorghe, în perioada 27-28 martie. Prezenţa muzicianului în judeţul Covasna organizată de Corul Naţional de Cameră Madrigal, în colaborare cu Centrul de Cultură Arcuş şi Asociaţia de Tineret Ecou marchează finalizarea proiectului de dotare cu instrumente muzicale, special concepute pentru a fi folosite de copiii cu sindromul Down, prin grija Asociaţiei Philadelphia Pro Familia Support, în cadrul programului Cantus Mundi, iniţiat de Corul Naţional de Cameră Madrigal şi coordonat de dirijoarea Anna Ungureanu.
Aflat la pupitrul celor mai importante orchestre ale lumii, dirijorul Ion Marin şi-a dedicat întreaga viaţă muzicii şi promovării culturii în rândul tuturor categoriilor sociale. “Toţi copiii României au dreptul de a se dezvolta armonios, de a comunica şi de a lua contact cu societatea din jurul lor (…) Inechităţile sociale pot fi depăşite dacă vor cânta împreună, pe voci diferite, dar în armonie. Creăm, astfel, o şcoală de libertate a muzicii”, a subliniat Ion Marin. Pentru faptul că s-a alăturat acestui proiect fără să stea vreo clipă pe gânduri, Jurnalul Naţional îl declară pe muzicianul Ion Marin “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro