Pentru a cincea oară consecutiv, Lucian Bute şi-a apărat cu succes ieri-dimineaţă, la Montreal, titlul de campion mondial al versiunii IBF, învingându-l pe columbianul Edison Miranda printr-un upercut ucigător, trimis la jumătatea celei de-a treia reprize.
Având deja o carte de vizită absolut impresionantă, cu 26 de victorii în tot atâtea meciuri, dintre care 21 prin knock-out, Bute este pe punctul să unifice centurile la categoria supermijlocie, unde românul domină autoritar în ultimii trei ani. "Voi boxa cu oricine va decide promoter-ul meu. Nu mi-e teamă de nimeni în ring, deoarece ştiu că sunt cel mai bun. Contra lui Miranda n-am avut deloc emoţii. Nu-mi propusesem să înving printr-un knock-out", a spus Bute după meci.
Pentru onoarea cu care reprezintă culorile României de fiecare dată, precum şi pentru visul său de a-şi apăra cândva titlul în faţa publicului din ţară, Jurnalul Naţional îl declară pe Lucian Bute, din nou, "Omul zilei".