Fostului preşedinte şi director general al bursei de la Varşovia, Ludwik Sobolewski, a preluat ieri funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti, după ce a primit avizul Autoritatăţii de Supraveghere Financiară (ASF). Astfel, Sobolewski ajunge la conducerea executivă a BVB la aproape două luni de la numirea în funcţia de director general de către Consiliul de Administraţie al Bursei. El a fost desemnat director general al BVB la începutul lunii iulie. Bursa de la Bucureşti are şansa să devină cea mai puternică din regiune după listările din energie pe care Guvernul le pregăteşte anul viitor, respectiv 10% din compania Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz şi 15% din Complexul Energetic Oltenia.
Sobolewski a condus bursa din Varşovia timp de şapte ani, în perioada 2006-2013, când piaţa din Polonia a ajuns pe prima poziţie din Europa Centrală şi de Est.
Între 1994 şi 2006, Sobolewski a fost vicepreşedinte executiv al Depozitarului Central din Polonia. Sobolewski a fost decorat de două ori de către preşedinţii Poloniei cu una din cele mai înalte distincţii, acordată pentru meritele sale în dezvoltarea pieţei de capital din Polonia.
Pentru că este omul cel mai potrivit să implementeze modelul polonez la Bursa de la Bucureşti, Jurnalul Naţional îl declară pe Ludwik Sobolewski “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro