Pentru a doua oară, Bucureştiul găzduieşte cel de-al 23-lea Congres Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Gastroenterologilor şi Oncologilor (IASGO). Acest eveniment medical major, care reuneşte peste 250 de personalităţi ale lumii medicale din 35 de ţări, a fost posibil graţie eforturilor remarcabile ale profesorului doctor Irinel Popescu, preşedintele Congresului Mondial IASGO 2013. Girând cu succesele recunoscute pe plan internaţional la dezvoltarea şcolii româneşti de transplant, în special de transplant hepatic, prof. dr. Irinel Popescu a reuşit performanţa de a avea la acest Congres cei mai experimentaţi specialişti, care au împărtăşit în sesiuni plenare cele mai avansate tehnici medicale, cele mai spectaculoase rezultate obţinute în nobila misiune de luptă cu boala. Pentru contribuţia remarcabilă la întărirea legăturilor între diaspora românească şi centrele de cercetare din ţară, un exemplu elocvent fiind colaborarea dintre profesorul român Victor Velculescu, cercetător la Johns Hopkins University, şi Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni, dar şi pentru contribuţia de a organiza un eveniment medical de referinţă la Bucureşti, Jurnalul Naţional îi conferă profesorului doctor Irinel Popescu titlul de “Omul zilei”.
Citește pe Antena3.ro