x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Şerban Pavlu

Omul zilei - Şerban Pavlu

de Paul Rogojinaru    |    28 Mar 2013   •   00:31
Omul zilei - Şerban Pavlu
Sursa foto: Photographer:Bogdan Botofei
Actor
Hotărât lucru, mulţi actori din noua generaţie încep să calce apăsat şi sigur pe urmele marilor actori pe care i-a avut, de-a lungul vremii, teatrul şi cinematografia românească. Neîndoielnic, unul dintre ei este Şerban Pavlu, cel care, la cea de-a şaptea ediţie a Galei Premiilor Gopo, a câştigat Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia din filmul regizat de Radu Jude “Toată lumea din familia noastră” (film care a câştigat, în total, şase statuete Gopo). Cunoscut publicului larg datorită scenetelor comice interpretate în emisiunea de divertisment “În puii mei”, în pelicula “Toată lumea din familia noastră” Pavlu schimbă registrul, compunând un personaj complex, de o mare încărcătură dramatică. Atât de real şi veridic este filmul, încât oricine îl vede are senzaţia că participă efectiv, că este spectatorul “pe viu” al scenelor ce se derulează cu o dinamică uluitoare sub ochii săi! “Înainte de orice vreau să-i mulţumesc lui Radu Jude pentru o şansă uriaşă şi pentru o plăcere imensă pe care mi-a făcut-o cu rolul acesta, vreau să mulţumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la prezenţa mea aici şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc unei actriţe cu care am avut o imensă plăcere să joc şi fără de care nu ştiu cum ar fi fost filmul, dar cu siguranţă eu în acest film nu aş fi fost la fel: Sofia Nicolaescu”, a declarat Pavlu. Pentru rolul jucat magistral în acest film, pentru acest prim premiu Gopo din cariera sa, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe actorul Şerban Pavlu.

×
Subiecte în articol: Şerban Pavlu