x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei : Ţăranul Român

Omul zilei : Ţăranul Român

de Paul Rogojinaru    |    02 Feb 2012   •   21:00
Omul zilei : Ţăranul Român

De secole intregi cu toata povara tarii pe umeri, palmas pe pamantul si tarana neamului, descult printre ciulinii Baraganului, strajer in oas­tea voievozilor, invingator in lupta pentru Independenta, ziditor al Romaniei Mari, taranul, imperialul taran roman, inca sta demn pe malul pieptis al istoriei. El, care a pastorit vremurile de la inceputul de leat al plamadirii natiei noastre, care si-a cantat din fluier ori din frunza dorurile, a binecuvantat izvoarele si apele si s-a umbrit sub frunza deasa a codrului frate; el, care si-a tinut crestineste sarbatorile si a lasat in veac urmasilor cultura si traditiile, a adunat in hora pasarile cerului si florile campului pe straiele tesute-n fir de in, a cioplit porti cu sori si arbori ai vietii; el, imparatescul taran roman, a fost si este coloana noastra vertebrala.

Din el au crescut si s-or iti peren mladitele generatiilor viitoare. Duminica, 5 februa­rie, Muzeul Taranului Roman implineste 22 de ani de la reinfiintare. Aici, cei prezenti vor putea vizita gratuit expozitia 'Pe aripile timpului' si vor putea asista la concertele unor mari artisti populari din tara. Interpreti din Teleorman vor canta vechi melodii din caval, fluiere, cimpoi si ocarina, rapsozi din Tara Lapusului vor suna din trambita, vor dansa si vor striga ca la joc, cei din Maramures alaturadu-li-se cu drambe, zongore, cetere sau dobe. Pentru aceasta sarbatoare de suflet inchinata celui aflat mereu in crucea veacurilor, Jurnalul National il declara 'Omul Zilei' pe Maria Sa, Taranul Roman.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei