x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Tudor Gheorghe

Omul zilei - Tudor Gheorghe

08 Mai 2014   •   00:57
Omul zilei - Tudor Gheorghe
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Cântăreţul, compozitorul şi actorul Tudor Gheorghe a primit, miercuri, titlul Doctor Honoris Causa din partea Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Senatul instituţiei recunoscând astfel remarcabilele contribuţii ale maestrului la dezvoltarea şi tezaurizarea patrimoniului cultural românesc.
Decizia de acordare a distincţiei a fost luată în şedinţa Senatului UCB în luna martie a acestui an, ca urmare a solicitării Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative.
Maestrul Tudor Gheorghe a anunţat că spectacolul programat pentru miercuri la Târgu-Jiu a fost amânat din cauza stării sale de sănătate, însă va avea loc peste aproximativ două săptămâni.
“Mai întâi trebuie să aduc sincerele şi adevăratele mele mulţumiri Senatului UCB pentru această onoare pe care mi-a făcut-o de a-mi acorda această înaltă distincţie. Când stai şi asculţi câte lucruri frumoase se spun despre tine fără doar şi poate că simţi o obligaţie în plus ca de azi încolo să încerci să fii şi mai bun. N-aş vrea să se creadă că eu am venit să primesc acest onorant titlu şi n-am venit la spectacolul care astăzi (marţi – n.r.) ar fi avut loc conform programării la Târgu-Jiu. Dar vă dau de ştire că exact acum o săptămână eram încă în spital. Doctorii mi-au interzis, pentru o perioadă scurtă de timp, să fac vreun efort. E motivul pentru care am amânat spectacolul din Târgu-Jiu”, a declarat Tudor Gheorghe.
Jurnalul Naţional îl felicită pe maestrul Tudor Gheorghe pentru distincţie şi îl declară “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: Tudor Gheorghe