Astăzi se încheie cea de-a treia ediţie a Galei Tinerimea Română, cu un spectacol extraordinar oferit de Corul de cameră Preludiu, în Sala de concerte din Schitu Măgureanu nr. 4. Fondatorul şi dirijorul Corului de cameră Preludiu a fost student al Academiei de Muzică Bucureşti (unde i-a avut ca profesori pe Zeno Vancea, Alexandru Paşcanu, Petre Crăciun şi Constantin Romaşcanu) iar din 1991 este director al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română. De-a lungul timpului, Voicu Enăchescu a dirijat corurile Filarmonicilor din ţară – Craiova, Iaşi, Bucureşti şi a susţinut workshop-uri de specialitate cu coruri din Franţa şi Olanda. Iată ce a scris criticul francez Marcel Corneloup despre maestrul Voicu Enăchescu: "De câte ori vă ascult, cred că perfecţiunea există. Ce frumuseţe!". Alături de corul Preludiu, Tinerimea Română este cunoscută şi pentru Ansamblul folcloric Cununa Carpatilor, dar şi pentru orchestra de cameră Philarmonia şi grupul de dans contemporan Orion. Pentru că în toate departamentele din Tinerimea Română Voicu Enăchescu a impus profesionalismul şi calitatea actului artistic, Jurnalul Naţional îl propune pe Voicu Enăchescu, OMUL ZILEI. (A.R.)
Citește pe Antena3.ro