x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Volker Reiter

Omul zilei - Volker Reiter

de Simona Lazar    |    20 Aug 2014   •   00:07
Omul zilei - Volker Reiter
Directorul Festivalului Intercultural PROETNICA
Pentru a 12-a oară, Sighișoara este vatra culturală a celor 20 de minorităţi etnice naţionale, care se reunesc pentru 4 zile (21-24 august) în cadrul unuia dintre cele mai prizate evenimente ale verii. Proetnica – Festivalul intercultural de la Sighișoara – a fost gândit încă de la prima sa ediţie, din 2001, ca o “Agora pentru exprimarea, păstrarea și dezvoltarea identităţilor etnoculturale din România”, aducând pe scenă spectacole artistice de excepţie și pe străzile cu parfum medieval forfota oamenilor care-și poartă cu mândrie costumul popular strămoșesc, își pun în valoare meșteșugurile și promovează tot ceea ce îi face unici. 4 zile, 850 de participanţi, 25 de manifestări interactive, zeci de prelegeri pe teme etnoculturale, 15.000 de vizitatori. Aceasta este “foaia de temperatură” a unui eveniment excepţional, organizat, ca de fiecare dată în acești 12 ani, de același om inimos: Volker Reiter, directorul Centrului Cultural Interetnic de la Sighișoara. Un neamţ emigrat în România – în contextul în care atâţia români pleacă “afară” –, un bun cunoscător al lui Blaga și al baladei Mioriţa, iniţiator al multor programe culturale și sociale pentru tineri și pentru minorităţi, Volker Reiter este un animator cultural tenace și, mai ales, spune el, un om “definitiv îndrăgostit de România”. Pentru perseverenţa de a-și împlini proiectele, Jurnalul Naţional îl declară Omul Zilei.

×
Subiecte în articol: Volker Reiter