x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Publicistică - Despre personalitate

Publicistică - Despre personalitate

de Teodor Mazilu    |    03 Feb 2008   •   00:00

“Prin personalitate noi înţelegem capacitatea individului de a-şi organiza într-o direcţie aptitudinile, de a se îmbogăţi permanent cu trăsături de caracter, cu idei, cu puncte de vedere, cu probleme, cu spaime, cu certitudini, cu un anume fel de a reacţiona în faţa evenimentelor.

“Prin personalitate noi înţelegem capacitatea individului de a-şi organiza într-o direcţie aptitudinile, de a se îmbogăţi permanent cu trăsături de caracter, cu idei, cu puncte de vedere, cu probleme, cu spaime, cu certitudini, cu un anume fel de a reacţiona în faţa evenimentelor. Tendinţa firească a unui individ este de a se deosebi de celălalt individ, de a strânge idei, puncte de vedere, trăsături de caracter, pentru a se impune, pentru a se mişca mai liber şi cu mai multe şanse de izbândă în faţa vieţii. Când cineva reuşeşte să concentreze într-un înalt grad asemenea aptitudini etice şi intelectuale, victoria pare în întregime asigurată: «Avem de-a face cu o personalitate». Desigur, în decursul timpului, şi chiar în zilele noastre, au existat, există mari filozofi, mari oameni de stat, mari savanţi şi mari artişti. Toţi aceşti oameni sunt numiţi într-un termen convenţional personalităţi…

Simţeam însă că lumea e infinită şi că o personalitate, oricât de complexă ar fi, este totuşi mărginită, şi ceea ce este mărginit n-are cum să nu cunoască niciodată ceea ce este nemărginit.”

×
Subiecte în articol: calendarul vremurilor