x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Azi e ziua ta, Mircea Vintilă

Azi e ziua ta, Mircea Vintilă

de Ramona Vintila    |    23 Mar 2014   •   00:06
Azi e ziua ta, Mircea Vintilă

Tânărul, visătorul, trubadurul, unicul Mircea Vintilă împlineşte astăzi 65 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Fie viaţa ta lungă / Cât tânăr vei fi, / Fie a ta şi speranţa / Crezul tău zi cu zi, / Fie-ţi stelele aproape / De pe cerul senin,(…) / Chiar dacă ani se-adună cu ani / Îţi spun: LA MULŢI ANI!”

“În continuare fac ceea ce fac de obicei. Repetiţii, înregistrări în studio, spectacole. De curând, m-am întors din Canada unde am susţinut două concerte pentru comunitatea românească alături de colegii mei din . A fost o întâlnire plină de emoţie, distanţele nu anulează sentimentele, gena nu se schimbă dobândind o altă cetăţenie.

Nu sunt diferit de cititorii dumneavoastră, nu sunt rupt de cotidian, dar el nu-mi invadează spaţiul de creaţie. Ascult multă muzică, văd filme, urmăresc competiţii sportive, mă-ntâlnesc cu prietenii.

Dacă mă raportez strict la perioada de criză, spectacole sunt. Folkul a rămas totuşi în preferinţele publicului. Pentru generaţia mea a fost o stare de spirit pe care unii au transmis-o copiilor lor, care fac azi şi ei parte din public.

Vârsta biologică nu mă influenţează. Sunt la fel de implicat în proiectele mele, cu aceeaşi pasiune şi perseverenţă. Este un crez de la care nu abdic.

Muzica este marca existenţei mele. Exprimă diferite momente din viaţă: seninătate, plăcere, exuberanţă, regrete, o varietate de sentimente. Este un anumit înţeles în spatele notelor, pe care încerc să-l transmit cu multă forţă şi expresivitate.

Totul se leagă de proiecte mai vechi sau mai noi cărora mă dedic în totalitate. Sper să rămân pentru publicul meu acea sursă de emoţii care ne unesc în timpul spectacolului, ca o terapie a minţii şi a sufletului.

Regret că nu am reuşit să lucrez împreună cu Dorin Liviu Zaharia, cel care a scris în 1964  , albumul . Regret că întâlnirea mea cu poetul Nichita Stănescu nu s-a finalizat cu o imprimare pe magnetofon, el recitând şi eu acompaniindu-l, aşa cum m-a rugat. Regret că nu am reuşit să compun împreună cu poetul Adrian Păunescu un cântec la 30 ani după acea perioadă fantastică a anilor '70. Oricum timpul a probat că ea a rămas în memoria spectatorilor şi sper să rămână în continuare.

Versurile care se potrivesc cel mai bine cu aniversarea mea de aparţin lui Florian Pittiş -

Fie viaţa ta lungă
Cât tânăr vei fi,
Fie a ta şi speranţa
Crezul tău zi cu zi,
Fie-ţi stelele aproape
De pe cerul senin,
Fie-ţi oamenii alături
Între ei să te ştim,
Să fii, ţine minte
Cinstit mereu
Şi veşnic fi tânăr
Tu fiul meu
Chiar dacă ani se-adună cu ani
Îţi spun: LA MULŢI ANI!

×
Subiecte în articol: mircea vintila