x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Am refacut podul de piatra al folkului

Am refacut podul de piatra al folkului

de Claudia Daboveanu    |    29 Aug 2005   •   00:00
Am refacut podul de piatra al folkului

Mircea Florian (venit special din Germania), Mircea Baniciu, Florin Chilian, Dinu Olarasu, Nicu Alifantis si Alexandru Andries au refacut "podul de piatra" al folkului daramat de ape.

Vineri, Vama Veche, sambata, Costinesti. Adica Mircea Baniciu, Mircea Florian, Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Florin Chilian, Dinu Olarasu, Marius Batu si, cu onor, Florian Pittis. Folkul de tabara va sta aprins mereu in inimile noastre!

Candva, Vali Sterian a zis: "Revolutia romana a invins!". "Miscarea de rezistenta impotriva prostiei revarsate a invins!", a zis Motu Pittis, la finalul serilor "Folk you!".

PARINTELE SPIRITUAL. Un flux benefic indus de neunde catre tarmul romanesc al Marii Negre l-a adus in tara pe Mircea Florian, "parintele spiritual" al multor generatii de folkisti. S-au simtit onorati sa spuna asta Dinu Olarasu si Nicu Alifantis. Chiar daca influenta lui Mircea Florian nu-i vizibil reperabila in repertoriul celor doi, steaua artistului romano-german i-a calauzit pe multi. Poate unii nu-s suficient de curajosi s-o recunoasca. Poate altii-s prea orgoliosi. Sau informatia pe care o transmite Mircea Florian va fi decelata destul de tarziu. "Veverita subacvatica", "Metastaza", "La manastire", "Jumatatea asta"... Un univers alienat, balbait, absurd, strabatut de o minte prea lucida, un suflet indragostit, un spirit mistic si ludic. O voce si-o prezenta de care ne-a fost tare, tare dor. Si lui i se face dor mereu de Ion Bitzan si Nicu Vladimir. De aceea i-a invocat in debutul serii vamaiote.

Nicu Alifantis a spus: "Sunt foarte emotionat, cant in acest loc pentru prima oara, imi amintesc de tinerete, ii datorez multe lui Mircea Florian si-i spun simplu: «Saru’ mana!»". Apoi a cantat: cum numai el stie piese pe versuri de Nichita Stanescu, Blaga, Alexandru Andries... "Emotia de toamna", cunoscuta pe de rost de marea de oameni din Vama, a fost clopotelul care a vestit inceputul unui nou anotimp. In sufletele noastre prea pline de atata poezie.

Alexandru Andries isi incepe recitalul cu un cantec nascut cu multi ani in urma, pe plaja din Costinesti. "Imi place Tamara", piesa compusa pentru Alifantis, starneste rasul publicului, pentru ca o canta ca si cum ar face-o "adresantul": "r"-ul din Tamara e graseiat. Apoi spune ca "femeile-s autobuze"... v-ati fi gandit vreodata la o asemenea metafora? Publicul il ovationeaza si nu-l lasa pana nu canta: "Astazi, iar, la telejurnal, am vazut cascaval"...

LA RAMPA. I-am dorit, aplaudat si chemat iar si iar, pentru ca-i iubim

DAR DIN DAR. Urmeaza "privighetoarea folkului romanesc", asa cum l-a prezentat Florian Pittis pe Mircea Baniciu. O replica la adresa aceluia care il numise odata "acest Gica Petrescu al folkului". Ce sa spunem? Ca toti deveniseram una cu melodiile lui Tetea? "Mica tiganiada", "Tristeti provinciale", "Esarfa in dar", "Vremuri", "Andrii Popa"... Baniciu ii face cadou pe scena lui Pittis un tricou cu inscriptia "Nu insistati! Nu dau autografe!", parca intuind ca in ultima seara, la Costinesti, Motu a fost persiflat de o demoazela pe care a ofuscat-o foarte refuzul lui de a "da cu subsemnatul" pe o hartie: "Cum adica, nu vrei sa-mi dati autograf? Eu dau cate 30 pe seara...". Ce?!

ULTIMUL BAL. Ultima seara, ultimele acorduri, ultimii trubaduri

CE BINE CA ESTI! Sambata seara, Costinesti, Obelisc, locul tinta de la debutul serilor de muzica tanara, devenita certa abia in ultimele ore ale intalnirilor noastre. Altfel de publlic, un pic mai conservator, ceva mai nehotarat in a ramane sau nu intins pe nisip, dar la fel de dornic de a se incarca pentru mai mult timp cu frumusete. Happening-ul creat de Mircea Florian a avut impact mai sters decat in Vama, semn ca spiridusii locului sunt putin mai obtuzi la impactul cu arta. In schimb, miile de ochi de pe plaja au vazut un Dinu Olarasu care a declarat ca i se ofera cea mai mare bucurie a vietii lui: sa cante in deschidere la Mircea Florian. Un inger - doar unul? - a bantuit toata seara, pana dupa miezul noptii, spulberand ca prin farmec ritmurile indracite de-a dreapta si de-a stanga oazei noastre de armonie. "Termopanele" lui Florin Chilian au avut mare cautare, ca si "10", revansa sa pentru doamne. A fost apoi randul "Andreei Marin, pentru ca avem si noi surprize". Adica Marius Batu, desi neanuntat, a venit si-a cantat. Alifantis si Andries? "Doua culori ce nu s-au vazut niciodat’/Una foarte jos, intoarsa spre pamant/Una foarte sus, aproape rupta.../". Le-am spus cu sufletul, asa cum au cantat si ei, fiecaruia in parte: "Ce bine ca esti!".

FOLK DE SEMINEU
TERAPIE ALTERNATIVA. Romantismul le-a patruns prin toti porii vamaiotilor
"Miscarea de rezistenta contra prostiei revarsate se pare ca se va muta in munti. De la folkul de tabara de pe plaja, ne vom incalzi la folkul din semineu". Ce-a vrut sa spuna Motu? Sa fie o dorinta? O promisiune? O continuare fireasca a noptilor magice de la Costinesti, 2 Mai, Vama Veche, Gura Portitei si iar Costinesti? Cercul trebuie sa se inchida, nu de alta, dar o parte din perfectiunea acestei figuri geometrice o reprezinta muzica si poezia renascute de ultimii menestreli ai mileniului III...

Â

SUPER PLAYBACK LIVE
In ultima seara, la Costinesti, un sfarsit parca gandit de "nenea Shakespeare", cum zice Dinu Olarasu: epilogul la "Visul unei nopti de vara". Florian Pittis, transformat in Puk de incantatia lui Alifantis, a fost spiridusul care a insufletit toate noptile cu stele, cazatoare sau nu, ale lunii august. La demonstratia de super playback, dupa "Andrii Popa", pe vocea lui Baniciu, Pittis a fost sustinut de Mircea Florian, Alexandru Andries, Nicu Alifantis si Florin Chilian. Profesionistii insa au cantat live peste negativ.

PRIMA SI ULTIMA VAMA A SUFLETULUI
Absolut tot ce am ascultat si am vazut in serile "Folk you!" este inregistrat si transmis pe un post de radio care se receptioneaza pe Internet. Accesand www.radio3net.ro, chiar daca n-ati fost cu noi la mare in august, veti simti toata magia muzicii si a poeziei renascute. "Veverita" lui Mircea Florian a fost martora unor cantari in premiera la Vama. "Tinerii debutanti" se numesc Alexandru Andries si Nicu Alifantis.

Noi consideram ca orice sfarsit e-un vesnic inceput. "Nu credeam sa-nvat a maneliza vreodata", l-a parafrazat Motu (foto) pe Eminescu. N-am invatat. In schimb, ne-am amintit de suflet...
×
Subiecte în articol: mircea alifantis florian folk you! costinesti