Drama romănilor de peste Prut

La 22 de ani de la unirea teritoriilor romăneşti intr-un singur stat, in văltoarea celui de-al doilea război mondial, Romănia a trebuit să renunţe la Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilater şi o parte din Ardeal. Destinele a mii de romăni au fost frănte. Trecuţi sub ocupaţia sovietică, mulţi basarabeni au fugit in Romănia, iar alţii au fost deportaţi in Siberia. "Obişnuinţa" cu noua administraţie a fost dureroasă.


Inceputul celui de-al doilea război mondial (1 septembrie 1939) ameninţa frontierele tuturor statelor europene. Deja Polonia fusese ocupată şi impărţită in căteva săptămăni de trupele naziste şi sovietice. Şi Romănia se afla intr-o situaţie diplomatică dificilă. Aliaţii ei tradiţionali - Marea Britanie şi Franţa - se aflau la celălalt capăt al Europei.


"NU VOM CEDA!" Pentru a-şi linişti supuşii din provinciile revendicate de statele vecine, Regele Carol al II-lea a vizitat Basarabia in prima lună a anului 1940. La recepţia organizată la Cercul Militar din Chişinău, le-a vorbit despre drepturile istorice ale Romăniei asupra "ţinutului moldovenesc", după cum l-a denumit pentru a evita animozităţi cu diplomaţia sovietică. "Nici o brazdă de pămănt nu vom ceda", ar fi declarat asistenţei Regele, conform insemnărilor sale zilnice din 6 ianuarie 1940. In primăvara aceluiaşi an insă, vecinii bulgari, maghiari şi sovietici pretindeau fiecare teritorii romăneşti. Dar primii care au acţionat au fost ruşii, prin vocea ministrului de Externe, Viaceslav Molotov. Intr-un discurs care nu anunţa nimic bun oficialităţilor de la Bucureşti, acesta menţiona "chestiunea litigioasă nerezolvată, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către Romănia nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică".


SOVIETICII REVENDICĂ... La 26 iunie 1940 o notă diplomatică sovietică a bulversat mediul politic romănesc. "Informări" asemănătoare primiseră şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia şi Lituania). De la statul romăn sovieticii se "mulţumeau" doar cu Basarabia şi nordul Bucovinei. Dacă prima provincie aparţinuse Rusiei ţariste pănă in 1918, Bucovina nu intrase niciodată in componenţa Imperiului Romanovilor. Argumentul sovieticilor - nordul Bucovinei trebuia cedat drept despăgubire pentru "stăpănirea" romănească in Basarabia din ultimii ani - i-a indignat pe oficialii de la Bucureşti. Cererea
i-a fost inmănată la 26 iunie 1940 lui Constantin Davidescu, ambasadorul romăn la Moscova. Intre patru ochi, Molotov l-a lămurit pe Davidescu de ce trebuiau "predate" Rusiei teritoriile revendicate. Potrivit lui Molotov, Sfatul ţării de la Chişinău votase unirea cu Romănia in 1918 sub "teroarea" armatei romăne. In plus, Bucureştiul ar fi administrat defectuos provincia. Conform notei remise guvernului romăn, se impunea evacuarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei in numai 24 de ore. Textul notei era plin de "scăpări" şi "argumente". Precum acela că "ucrainenii ar fi constituit populaţia majoritară in Basarabia".


"EROII DE LA PRĂNZ…". Panica i-a cuprins pe politicienii ţării. Regele Carol al II-lea a convocat in regim de urgenţă Consiliul de Coroană, instituţie cu rol consultativ in deciziile politice importante. Deşi toţi participanţii la intrevedere recunoşteau drepturile istorice ale Romăniei asupra provinciilor revendicate, au tărăgănat trimiterea unui răspuns clar Moscovei, sperănd să găsească o soluţie de compromis. O a doua intămpinare oficială a URSS-ului i-a "trezit". La 27 iunie, sovieticii "ofereau" patru zile pentru eliberarea provinciilor, acţiune ce urma să corespundă intrării Armatei Roşii in principalele oraşe Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă. Tărziu in noapte, un nou Consiliu de Coroană a votat acceptarea ultimatumului. "Consiliul are loc şi am ieşit din el amărăt şi dezgustat, nota Carol al II-lea in jurnal, toţi acei care făceau pe eroii la prănz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, au fost pentru rezistenţă. (…) Au fost impresionaţi de sfaturile ce ne-au venit de peste graniţă, au fost impresionaţi şi de ideea că nu vom putea căştiga aşa un război. Unii au propus rezistenţa şi pe urmă au cedat, ar fi fost cel puţin un gest".


FUGA AUTORITĂŢILOR. Odată luată decizia evacuării, romănii au organizat retragerea armatei şi a funcţionarilor din provincii. Primii care au plecat au fost inalţii demnitari, deşi ei ar fi trebuit să coordoneze şi să organizeze retragerea cetăţenilor de rănd. De altfel propaganda prezenta favorabil desfăşurarea evenimentelor. Potrivit comunicatelor oficiale in judeţele de tranzit se organizaseră comitete de asistenţă, posturi de orientare şi ajutor, centre sanitare. In satele romăneşti de peste Prut, ţăranii au aflat ultimii decizia guvernului Tătărescu de abandon a Basarabiei. Ocupaţi cu muncile obişnuite ale cămpului, sătenii au constatat surprinşi, seara, că oficialităţile locale dispăruseră. "Noi eram la cămp, işi aminteşte Ion Ciomărtan, refugiat basarabean in 1940. Cănd am venit seara am văzut că nu mai era primar, nu mai era jandarm, nu mai era şef de post, nu mai era nimic. A plecat primarul, au plecat şi invăţătorii. Oamenii obişnuiţi nici n-au ştiut, erau la cămp, de unde să ştie ce se intămplase? Probabil că autorităţile au primit un telefon, un ordin sau altceva şi cum l-au primit au şi plecat. Cănd am ajuns seara de la cămp şi am văzut că au dipărut şi aceştia, ne-am dat seama că se intămplase ceva. ½i cum au plecat ei, a doua zi au şi intrat ruşii." In schimb, la oraşe, posesorii de aparate radio au ascultat ştirea oficială ce inştiinţa populaţia ţării despre cedare. Cei care au apucat să plece, au făcut-o in grabă. Nu ştiau decăt că vor trece Prutul in Romănia, nu ştiau unde vor locui sau dacă pentru refugiaţi statul romăn "pregătise" ceva special. Au apelat la rude, amici şi parteneri de afaceri. Singure, cadrele didactice au cunoscut "grija" statului romăn. Pentru invăţători şi profesori s-a infiinţat un centru la Piatra Neamţ, iar de acolo erau direcţionaţi spre alte localităţi. Pănă la sfărşitul lunii octombrie 1940, peste 100.000 de basarabeni au trecut Prutul in Romănia. La răndu-le, 100.000 de etnici germani au profitat de - incă! - bunele raporturi dintre Germania nazistă şi Rusia Sovietică şi s-au strămutat in cel de-al Treilea Reich. Printre repatriaţii germani, s-au "strecurat" şi 5.000 de romăni. Ajunşi in teritoriile Reichului, s-au repatriat in Romănia (1941-1942). In locul "fugarilor", sovieticii au adus din Galiţia in sudul Basarabiei familii intregi de polonezi şi ucraineni, găsiţi acolo de armata romănă in 1941.


DEPORTAŢI DUPĂ REGULAMENT. Cei mai mulţi dintre basarabeni au rămas pe loc, nefiind incăntaţi de perspectiva pierderii agoniselii de-o viaţă. In grade diferite, sovieticii "au băgat groaza" ori s-au răzbunat pe moldoveni, de la interogatorii şi ameninţări pănă la deportare. Pentru ţărani se intocmise o "ierarhie". In funcţie de avere, aceştia erau impărţiţi in categoriile A, B şi C. "Eu eram in categoria A, relatează Ion Ciomărtan. Seara te chema la primărie la ora 9, dar nu te intreba nimeni nimic pănă la ora 12. La 12 te lua la intrebări primul funcţionar: «Cătă corvoadă ai făcut azi? Ţigani romăni, Siberia cu voi». Din ţigani romăni nu ne scotea. (…) A durat vreo trei luni, in fiecare noapte. Nu ne băteau, numai ne intrebau şi ne ameninţau cu Siberia". Alţii nu au fost la fel de "norocoşi". Invinuiţi de antisovietism şi de acţiuni criminale, membrii fostelor partide istorice romăneşti, moşierii, comercianţii, jandarmii şi refugiaţii din URSS au fost surghiuniţi in regiunile Aktiubinsk, Karaganda, Kustanai, Novosibirsk şi Cazahă de sud. Autorităţile de la Moscova aprobaseră in prealabil un regulament despre cum trebuiau să se desfăşoare deportările. La 7 iunie 1941, NKGB al RSSM (noua denumire a poliţiei secrete sovietice din Basarabia) a cerut 1.315 de vagoane pentru a deporta 85.000 de basarabeni. Planul s-a aplicat intocmai in noaptea de 12 spre 13 iunie. Soarta deportaţilor a rămas un mister pentru cei pe care i-au lăsat in urma lor. Puţini s-au mai intors acasă să depene povestea suferinţei lor. Familii intregi s-au destrămat, risipite in imensitatea Rusiei Sovietice.


HRUŞCIOV, LA CHIŞINĂU. Pentru a coordona mai bine activitatea politică in noua "achiziţie" teritorială sovietică, Kremlinul l-a "detaşat" in Basarabia pe Nikita Hruşciov, la acea dată membru in Biroul Politic al Comitetului Central şi prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Ucrainean. Insoţit de S. Timoşenko (comisar al apărării poporului din URSS), Hruşciov a vizitat Chişinăul la 3 iulie 1940. La numai o zi a fost "aleasă" conducerea locală. Comitetele executive din Basarabia şi nordul Bucovinei erau alcătuite din 75 de membri, dintre care doar trei moldoveni rusificaţi (T. Constantinov, S. Zelenciuc şi N. Salagor). Ceilalţi erau ruşi şi ucraineni. In luna august 1940, in locul fostei provincii romăneşti Basarabia, sovieticii au infiinţat, la a şaptea sesiune a Sovietului Suprem, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM). Pentru ocuparea funcţiilor locale nu s-au organizat alegeri republicane, ci s-au numit cadre de către organele militare şi de partid de la "centru". A existat totuşi o delegaţie a basarabenilor la Moscova. Dintre 31 de membri, 19 erau etnici ruşi, 4 evrei, un ungur şi 7 moldoveni filo-sovietici. Dintre fostele judeţe romăneşti, Hotinul, Ismailul şi Akermanul au fost "date" Ucrainei, deşi populaţia romănească depăşea numeric celelalte etnii: moldoveni 28,3 %, ucraineni 25,4%, ruşi 18,2%, iar restul alte naţionalităţi. Legislaţia sovietică a fost rapid adoptată şi in RSSM. La 15 august 1940 s-au naţionalizat băncile, intreprinderile industriale, cele din transportul feroviar şi din telecomunicaţii, mulţi proprietari preferănd să se refugieze in Romănia vecină. Din februarie 1941, alfabetul latin a fost interzis pe teritoriul RSSM.

Cei care s-au opus

La Consiliul de Coroană din 27 iunie 1940, şase membri s-au opus cedării Basarabiei şi a nordului Bucovinei. Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, ½tefan Ciobanu şi Ernest Urdăreanu se arătau increzători in forţa militară a armatei romăne. Chestiunile de ordin militar nu le erau insă familiare "temerarilor" membri ai Consiliului. După terminarea şedinţei, Regele Carol al II-lea nota amuzat in jurnalul său: "Un mic incident comic-tragic a fost in cursul atacului lui Iorga impotriva lui Ţenescu: l-am intrebat (pe Iorga - n.n.) căt crede că ar costa un avion de bombardament, mi-a răspuns că probabil vreo 500.000 lei, a rămas extrem de uimit cănd a auzit că acesta costă 30 de milioane". După ce evacuarea Basarabiei a devenit o realitate, Nicolae Iorga şi-a continuat protestul faţă de cedările teritoriale. El i-a atras de partea sa şi pe alţi politicieni şi intelectuali ai epocii, printre care Ion Mihalache, Iuliu Maniu, A.C. Cuza, C.I.C. Brătianu, istoricul Gheorghe Brătianu şi gazetarul Stelian Popescu. Ei au contestat "recunoaşterea legală" a cedărilor intr-un memoriu inaintat preşedinţiei Consiliului de Miniştri.

Victimele pactului secret

Cu o săptămănă inainte de inceperea celui de-al doilea război mondial, Germania nazistă şi URSS au incheiat un pact surprinzător pentru mulţi contemporani. La 23 august 1939, Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov, miniştrii de Externe german, respectiv sovietic au semnat pactul ce le-a purtat in istorie numele. Prevederile protocolului adiţional secret delimitau practic sferele de influenţă ale celor două state intre Marea Baltică şi Marea Neagră. Destinele Finlandei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Poloniei şi al Romăniei se decideau practic la Moscova. "In privinţa Europei sud-estice, stipula articolul 3 din tratat, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană işi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii." In 1940, ruşii au pretins Romăniei in plus faţă de ce "obţinuseră" prin semnarea pactului, şi nordul Bucovinei. De-abia după 60 de ani (24 decembrie 1989), deputaţii poporului din URSS au recunoscut existenţa protocolului secret şi l-au declarat nul.

Masacru la Făntăna Albă

Pe la inceputul anului 1941 printre romănii aflaţi sub ocupaţie sovietică s-a răspăndit un zvon. Se spunea că cei care vroiau să plece in Romănia trebuiau doar să completeze o cerere in limba rusă şi apoi treceau nestingheriţi Prutul. Activiştii locali au fost uimiţi şi speriaţi in egală măsură de amploarea cererilor primite la reşedinţele raionale de miliţie. Le-au spus oamenilor că pănă la noi "directive" listele de plecări rămăneau inchise. Zvonul cu pricina ajunsese şi la urechile bucovinenilor din preajma oraşului Storojineţ. Aceştia sperau să forţeze graniţa cu Romănia şi şi-au dat intălnire la Hliboca, localitate apropiată frontierei. Circa 3.000 de oameni s-au incolonat, avănd in fruntea lor preoţii. Incurajaţi perfid de cadrele NKVD-ului, au fost somaţi de către grăniceri la punctul de vamă Făntăna Albă. Nu s-au oprit la focurile de armă ale soldaţilor şi in scurt timp, s-a tras in plin in coloana de romăni. Se pare că pentru morţi fuseseră pregătite dinainte şanţuri ca să-i ingroape. Numărul victimelor nu este cunoscut nici acum cu exactitate.