Castelul Ciaplin

De dimineaţa până seara ni se spune întruna că e criză, că trebuie să strân­gem cureaua. Cu gândul la criză şi cu grija pentru plata impozitelor, am pornit spre cartierul mărginaş al Hunedoarei, Hăşdat. Şi le-am văzut. Sunt zugrăvite în culori ţipătoare şi sunt imense. Sunt vreo 20 de "palate".

Mai mult, am aflat şi cum îi cheamă pe "castelani": Ciaplin, Laslo, Otilo, Duda, Piedone, Luca, Baci etc. Sunt porecle, desigur, dar ele stau înscrise pe frontispiciile "palatelor", pentru ca muritorii de rând să ştie cine sunt stăpânii. Oare Fiscul i-o cunoaşte după numele adevărate?! Şi dacă da, la ce ar folosi?!

În cartier, toată lumea e suspicioasă. Ce caută nişte străini aici?! Ce vor să afle?! Când întrebi cine sunt "castelanii" şi cu ce se ocupă, îţi întorc spatele. Doar un ţigan bătrân, ieşit la poartă, e mai volubil. E mirat că nu am vorbit cu bulibaşa şi am venit de capul nostru în zonă. E curios de ce ne interesează "palatele" şi ne spune că vor şi "ţiganii să trăiască în case mari, aşa cum au avut Ceauşescu, Gheorghiu Dej şi Avram Iancu". Ce e aşa de greu de înţeles?!

Cum au făcut banii?! "Nu e treaba voastră!" Ne zice că mulţi sunt căldărari, că au vândut covoare, că au confecţionat burlane. Recunoaşte, totuşi, că mulţi au mers "la muncă" în străinătate. Pe unde?! "Păi, departe, chiar şi peste mări şi ţări!" "Ce au muncit?!", întrebăm. "Asta nu mai ştiu. Mulţi sunt plecaţi şi acum, dar o să vină de Paşti."


CARTIER DE "VINITURI"
Majoritatea locuitorilor din Hăşdat s-au aşezat aici în anii '70. Şi astăzi se vorbeşte că autorităţile comuniste au primit o găleată plină cu aur ca să îi lase să se aşeze la margi­nea Hunedoarei. Deci sunt "vinituri", adică persoane ce nu s-au născut aici. Întâi au locuit în nişte case sărăcăcioase. După 1990, au dat de "gustul" Occidentului. Casele mici nu i-au mai încăput. Îi apăsau. Cu banii din "munca" prestată afară au tocmit întâi proiectanţii. Şi-au prezentat gusturile în materie şi au cerut să le li se schiţeze "palatele".

Cu cât mai multe "turnuleţe". Ni se spune că valoarea unui "palat" constă în numărul de turnuri. Dacă nu sunt mai multe decât ale vecinului, e o problemă. Apoi, au tocmit muncitorii. Multe "palate" au fost ridicate de maramureşeni. Aceştia au pretins să li se achite costurile lucrărilor în avans. Ei au ridicat "palatele" în roşu.

A venit rândul meşterilor, care au utilat reşedinţele "castelanilor" cu marmură, vitralii, sculpturi. Marmura lui Videanu, deşi era la o aruncătură de băţ, la Simeria, nu i-a prea interesat. Au folosit-o doar în cazuri excepţionale, în rest s-au aprovizionat din Italia. Tot de acolo şi-au procurat şi mobila care umple odăile "regale".

În final, un astfel de "palat" ajunge să facă undeva între 350.000 şi un milion de euro, fără să fie puse la socoteală mobila şi alte "mărunţişuri", cum ar fi câte o clanţă din aur. Cu toate acestea, "familiile regale" se mulţumesc să locuiască doar într-o cămăruţă. Restul odăilor sunt doar pentru impresia artistică...

Când se adună de pe "la muncă", din neagra străinătate, mai fac un foc în curte, mai o petrecere... E grea viaţa, iar "palatele" se ridică cu multă "sudoare"... Oricum, "feţele nobili­are" nu pleacă niciodată de acasă fără să angajeze câte o familie care să păzească "palatul". Concurenţa îi obligă. "lumea e rea şi individioasă", ne explică un interlocutor. "Vin şi strâcă căşile, de ciudă că are unii mai mult ca alţii", explică el.


SĂ SE ŞTIE CINE SUNT "CASTELANII"
"Palatele" din Hunedoara sunt unice în ţară. Spre deosebire de alţi "castelani", cei de aici vor ca toată lumea să ştie ale cui sunt. De aceea, au avut grijă să îşi scrie numele pe frontispiciu. Aşa află mai multe şi despre "gusturile" sau personalitatea "nobilului". Lui "Ciaplin" îi plac Mercedesurile, iar "Maşolo" (n. red.: numele înseamnă "peşte") şi-a plasat doi peştişori pe "palat".

Pentru "Piedone" a ajuns doar numele, care ne lămureşte despre dimensiunile fizice ale personajului. Cel mai bazat e însă "Baci". N-am reuşit să aflăm de unde îi vine numele, dar sunt persoane care se jură că e cel mai tare. Se pare că tocmai s-a întors din Irlanda, unde a petrecut un pic la "răcoare". A "muncit" prea greu, se pare. De altfel, "castelanii" au bătut lumea în lung şi lat. Sunt umblaţi prin Argentina, Irlanda, Anglia, chiar şi SUA şi Noua Zeelandă. Din Statele Unite, Baci s-a întors cu un "Cardilah", ale cărui roţi au însemnul dolarului. "Cardilahul" e scos din garaj doar când e vorba despre un botez, o înmormântare sau o nuntă.

Abia când vine vorba despre nunţi "castelanii" arată tot. Se vorbeşte prin "zona regală" că atunci când "Maşolo" şi-a însurat băiatul cel mic, mirii abia stăteau în picioare. Mirele purta o cravată, o floare, lanţuri şi brăţări de două kilograme, iar mireasa era ceva mai "modestă" - doar un kilogram. şi la gâtul socrului mare stătea atârnat un "peştişor" de juma' de kilogram. Toate s-au făcut din "muncă". Şi n-a fost nevoie de prea multă şcoală, pentru că doar doi sau trei dintre "castelani" ştiu să scrie şi să citească.


"VILA LUI DUDA"
Vila lui Duda nu e un "palat", dar seamănă cu o astfel de construcţie. E un cavou cu turnuleţe. E ridicat undeva la marginea cimitirului catolic din Hunedoara. Acolo zace robul lui Dumnezeu, Rostaş Traian - Duda, ce a murit la 54 de ani, în 2004. "L-o mâncat canceru', Doamne feri! Boală grea!", zice un prieten al răposatului. "Vedeţi ce frumos e?! E tot cu marmură. Are şi mobilă înăuntru. El e în criptă. Nu ştiu ce-or crezut unii, dar de două ori or încercat să umble la el. Am vrut şi io să-i fac unu' ezact la fel lu' tăticu', dar nu m-or lăsat. Am zis că le dau 10.000 de dolari şpagă dacă mă lasă să fac aici, lângă Duda. N-or vrut! Acum io trebe să fac aşa, simplu, doar mormânt! No, dar de ce mă pozaţi?! Nu mă mai poza, că mă văd pe youtube!", continuă amicul celui plecat la Domnul.

Familia lui Rostaş Duda, răposatu', a cheltuit o mică avere să îi facă somnul de veci mai lin. Groparii spun că doar pe stâlpii cavoului cu turnuleţe urmaşii lui Duda au dat vreo 13.000 de euro. În cavou au mai băgat şi o mobilă destul de scumpă. Nu era creştineşte din partea lor să-l lase să se odihnească fără! De câte ori au ocazia, vin la cimitir şi îi fac şi pomană pe cinste. Încing grătarele, aduc şi o muzică, că răposatu' a iubit mult viaţa şi manelele. Ba mai mult, când l-au îngropat, cavoul nu avea turnuleţe. Neamurile s-au gândit că Duda suferă şi îi dojeneşte de acolo, de unde s-a dus, aşa că au completat construcţia, iar pe frontispiciu au scris: "2004 - Vila lui Duda", aşa să ştie toată lumea!