x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Croaziera Jurnalul Dilemele Sulinei

Dilemele Sulinei

de Carmen Plesa    |    Sorin Anghel    |    10 Oct 2006   •   00:00
Dilemele Sulinei

Situata la varsarea Dunarii in Marea Neagra, Sulina reprezinta cel mai estic punct de pe harta Romaniei. Locul este considerat de unii in fundul tarii, iar de altii - prima asezare de pe harta. Daca la Sulina incepe sau se termina Romania nu stie nimeni.

Buna dimineata, Sulina! Nici tipenie prin ceata care acopera orasul. Doarme Sulina, dupa o noapte cu nunta la faleza. Dorm si pescarii, intorsi acasa dupa o saptamana la cherhana. Dorm si barcile, adunate la mal.

OGLINDA. Respiratia Sulinei incepe de dincolo de farul pus paznic la capatul unei limbi de pamant, cu un ochi la Mare si altul la Dunare. De dupa far, din valurile nervoase de toamna ale marii, se agita primele petice romanesti de lumina. Pornesc sclipitoare pe deasupra fluviului si apoi, cu indrazneala, ravasesc stufarisul. Cuviosul somn de duminica e inghitit de larma pasareasca.

CALM. S-a trezit Sulina. In fiecare zi se trezeste prima. E cel mai estic punct de pe harta Romaniei. La Sulina rasare prima data soarele. Un orasel fara pretentii. Fara tramvaie. Fara autobuze. Fara metrou. Fara Maybach-uri. Fara sosele. Fara radare. Fara brigada de politie. Fara cluburi. Fara "mecuri". Fara mall-uri. Fara incidente intre suporteri si politie. Fara adolescente fardate strident. Fara biserici impopotonate.

LINISTE. La Sulina nu te blochezi in trafic. Nu trebuie sa te feresti de masini. Poate, din cand in cand, de cate un magarus. N-am vazut politisti cu mutre superioare in intersectii. Pescarii nu se bat pentru un loc de parcare. Manelistii nu urla din boxe. Plamanii nu se ingrozesc de aerul care ajunge in ei. Pestele e peste - nu o chiftea albicioasa stropita cu aroma de peste. Adolescentele au obrajii proaspeti de la briza, nu de la "blush". Iar in ochii lor - de cele mai multe ori albastri - citesti zambete vechi, ucrainene sau lipovenesti.

FAMILIE. Lumea se saluta. Iar noaptea poti sa te plimbi linistit pe strazi. O sa vezi si stelele. Dimineata, soarele se trezeste direct din mare. Isi permite - la Sulina nu sunt blocuri-turn. Am intrebat copii. Am intrebat batrani. Am intrebat simpli pescari. Am intrebat si conducerea politiei din Sulina…

RASPUNS. Fiecare din cei care au spus ca de la Sulina incepe Romania a luat soarele drept martor. Si geografia. "Si mai cred ca Romania incepe de aici, pentru ca aici e marea", a mai adaugat o fetita blonda, fara sa-i pese ca Dunarea se termina taman la Sulina. Si ca "Romania are forma de peste, iar Sulina e chiar in coada".

DANEZII
Vecinul de port al vaporului care ne va purta spre Bazias a fost, la Sulina, velierul "Samsara". La bordul lui - doi danezi. Au varsta la care prin Romania nu ti-a mai ramas decat sa-ti cresti nepotii. Ei au gasit insa o varianta mult mai palpitanta - au pornit, din Germania, pe Dunare. Se vor opri tocmai la Atena, in Grecia, dupa ce vor trece prin Constanta, se vor minuna de frumusetea Istanbulului si vor infranta Dardanelele. "Romania este minunata. Oamenii sunt minunati. Mai ales dupa experienta din Serbia, unde, cum ne opream undeva, aparea cineva sa ne ceara 10 euro. In Roma-nia, cand oprim, oamenii ne intreaba daca ne simtim bine, daca ne pot ajuta cu ceva", a spus "capitanul" Kaj. Cei doi tin un jurnal pe internet si spun ca toti prietenii lor care se pregatesc sa vina la anul pe acelasi traseu le vor urma sfaturile.

Sperietoarea care te iubeste

De departe, Sulina, desi e aflata in Delta, fiind privita ca o capitala a acestui loc, nu suna deloc bine. Te astepti sa gasesti oameni puturosi, care nu cauta sa faca altceva decat sa-i jecmaneasca pe turistii innebuniti de pescuit. Iti mai imaginezi un loc in care vanzatoarele se sperie atunci cand cineva le calca pragul magazinului. Adevarul e cu totul altul si nu il poti afla decat de la fata locului. Te astepti ca din centrul orasului sa vezi Marea Neagra, dar nu ai parte nici macar de farul cel nou. Pana acolo e cale lunga si nu ajunge oricine.

CLASIC. In Sulina nu ai parte de figuranti si gasesti cam aceleasi lucruri ca intr-un oras de provincie precum Petrosani, Husi, Fagaras sau Carei. Lumea se opreste si sta de vorba cu tine, chiar daca le pui o intrebare cu doua raspunsuri: la Sulina incepe sau se termina Romania? Primii interlocutori sunt adunati in jurul unui gratar incins chiar pe faleza, "bulevardul" central al orasului. "La noi este primul loc din tara unde apare Soarele si ultimul unde apare dreptatea" este concluzia celor doi pescari, care de aceasta data au ales sa manance niste mititei. Alti localnici sunt ceva mai filosofi, dar si mai patrioti. Un angajat al Politiei de Frontiera incearca un raspuns prin care sa multumeasca si capra, si varza. "Aici si incepe, si se termina Romania." Ce replica sa ii mai dai acestui om? Este fericit ca se regaseste printre putinii care nu traiesc din pescuit, asa ca il lasi in legea lui.

LAMURITOR
Prin zona parcului din Sulina, pentru ca exista si asa ceva, mai ai ocazia sa intalnesti batrani. O femeie trecuta de mult de prima tinerete se opreste, ca orice localnic, si iti raspunde la intrebare. "Ti-as da eu un rezultat… dar cred ca daca iti zic ceva… mai bine tac din gura." Ce poate fi mai clar decat atat? Un asemenea raspuns nu mai poate fi contrazis de nimeni, iar daca ai tupeul sa mai comentezi, femeia iti poate arunca niste injuraturi de nu mai ai liniste pe apa cat o sa traiesti. Lipovenii sunt oameni care tin la biserica si nu e bine sa ii maniezi.

×
Subiecte în articol: romania sulina croaziera jurnalul