Razboiul de pe Dunare

Pe Dunarea de Jos se poarta un razboi naval. Intre barcile din lemn si cele din fibra de sticla. Marango-zii capituleaza in fata turnatorilor. Traditia capituleaza in fata productiei de masa. Pe mal, in schimb, cresc bani. Multi bani. Taietorii de stuf il vand germanilor pe milioane de euro. Cititi si:
● Periprava, satul cu trei bugetari si 12 pescari
● Tulcea - Orasul tuturor neamurilor ● Stuful aduce euro din Germania ● Jurnal de Croaziera - F...! Am plecat din Delta ● Blog Croaziera

De-a lungul Dunarii de Jos, un razboi naval se duce de zeci de ani: barcile din lemn sunt atacate de cele din fibra de sticla. Industria omoara traditia si in Delta, iar lotcile se scufunda in defavoarea barcilor sintetice, mai usor de construit si mult mai profitabile.

Nea Vanea Ivanov, un lipovean get-beget, din acela cu barba lunga, stufoasa, si ochi albastri ca Dunarea, este ultimul marangoz din Delta. Multi dintre ei s-au lasat de acest mestesug si s-au facut electricieni si zidari. Mai sunt si alti constructori de barci din lemn in Tulcea, dar aceia care au mostenit meseria din tata in fiu, "nascuti si crescuti la barca", au disparut. Nea Vanea vorbeste cu dispret de falsii marangozi, numindu-i "autointitulati". Un cuvant care suna in mintea lui nea Vanea la fel de urat ca "kitsch" in lumea artistilor plastici. "Daca esti cizmar, fa-te cizmar, daca esti electrician, fa-te electrician, daca esti marangoz, fa-te marangoz.

Un marangoz care se face cizmar nu se potriveste", vorbeste Vanea in timp ce ciocaneste lemnul dintr-o barca batrana de pescari: in functie de sunetul pe care il scoate lemnul la lovire, isi da seama cat de rezistenta mai e scandura din barca de pescuit adusa la reparat. "Uite, aici e putred, aici tine."

LUCREAZA CU OCHIUL. Un marangoz din tata marangoz, din bunic marangoz nu da niciodata gres. Nu face niciodata barci care sa se scufunde. Are in sange linia de plutire a Dunarii. "Noi nu lucram niciodata cu cumpana, lucram cu ochiul. Trebuie sa ai ochiul format."

Pentru a ne convinge cat de mult talent iti trebuie pentru asa o indeletnicire, ne duce in depozit, de unde scoate o placa pe care sunt trasate liniile a mai multor tipuri de coaste de barca. Incepe sa insire cifre peste cifre, dimensiuni peste dimensiuni: "Aici e patru treizeci, aici trebuie sa fie patru treizeci. Daca nu ai ochi, gresesti si iti iese barca stramba. Stii cat de greu se face trasajul pentru o coasta?", ne intreaba lipoveanul de 50 de ani, indoind in mana un metru de tamplarie. procedee. O lotca de-a lui Vanea Ivanov se face din doua tipuri de lemn: stejar si brad. Stejarul, lemn de esenta tare, e pentru scheletul barcii, bradul e folosit pentru captuseala, pentru ca e rezistent la apa si putrezeste greu. Dupa ce se bate lemnul, se unge totul cu catran pentru a nu intra apa la bord. O lotca, daca e intretinuta bine, rezista fara probleme 30 de ani. Iarna, cand este scoasa pe mal, trebuie acoperita cu stuf, sa nu transpire. Primavara nu poate fi relansata la apa fara sa fie mai intai raschetata si catranita.

Vanea isi aduce aminte cu drag de vremurile cand in Delta Dunarii pluteau doar lotcile. Acum, rezervatia e tulburata de motoarele barcilor din fibra de sticla. Pentru ca doar pescarii din Delta mai folosesc lemnul, marangozul lipovean s-a reprofilat pe piata din afara. Acolo strainii excentrici cauta mai mult lemnul in defavoarea fibrei de sticla. A primit de la italieni si olandezi comenzi de corabii adevarate. Chiar in atelierul lui troneaza scheletul unui mini-galeon, care aduce a corabie de vikingi. In aceasta ambarcatiune adusa din trecut vor incapea lejer 15 persoane.

24 DIN 24. Strainii saturati de atata fibra de sticla sunt dispusi sa plateasca si 15 mii de euro pentru o astfel de barca, unde vor avea masa de protocol, iar pe punte vor fi bancute de jur imprejur. Vanea munceste la o astfel de corabie trei luni, "24 din 24", cum zice el. Pentru ca e atata munca la barcile din lemn si vazand cat de profitabile sunt cele din fibra de sticla, ultimul marangoz din Delta a vrut la un moment dat sa fraternizeze cu inamicul. "M-a tentat sa ma apuc de barci din fibra, dar nu m-a lasat sufletul. Barca din lemn e mai greu de facut, dar mult mai frumoasa." In curtea lui nea Vanea sta rasturnata o imensa barca din fibra. Este sparta toata si marangozul vrea sa-i acopere gaurile cu lemn...

MAI IEFTIN

„Ei na! barci de lemn... acelea-s depasite", si umfla pieptul cu o mima dispretuitoare Silviu Rahau, administratorul unei firme care produce barci din fibra de sticla. Rahau, de 32 de ani, face barci din fibra din 2002. In productia de barci din fibra a aparut un ceva adus din zona productiei industriale: matrita, un negativ din fier peste care se toarna fibra de sticla. „Fibrangiilor", cum se numesc ntre ei, le trebuie pricepere si experienta. De aceea toti angajatii lui Rahau au fost scoliti n Turcia la o fabrica unde se produceau astfel de barci. O barca de pescuit din fibra de marimea aceleia mesterite din lemn de nea Vanea ajunge la 1.200 de euro. Marangozul se multumeste cu 700 de euro pentru aceleasi dimensiuni. Daca Rahau zice ca scoate pe luna cam 16 barci de fibra cu zece muncitori, nea Vanea abia reuseste sa faca trei barcute mult mai mici n aceiasi perioada de timp.

VIN CAIACELE

Iulian Diaconu, un alt producator de barci, foloseste fibra de sticla numai pentru caiace. Crede ca asta e ambarcatiunea de viitor pentru Delta. Stie el ca o data cu intrarea RomAniei n UE navele cu motor vor avea interdictie n rezervatie. I-a venit ideea atunci cAnd a vazut turisti din Cehia care-si carau caiacele tocmai de acasa, dar si cAnd a plecat cu o astfel de ambarcatiune la pescuit n Delta. „E ceva fantastic, caiacul intra fara probleme prin toate locurile, inclusiv n zonele salbatice. Nici pasarile nu se sperie de tine", spune Diaconu. Am ajuns la depozitul sau, deschis doar cu patru zile n urma. Deocamdata are un angajat si trei caiace aproape terminate, dar vrea sa se dezvolte rapid. Procesul de fabricatie e acelasi ca si la celelalte barci din fibra de sticla: se pun pe matrita fAsii de fibra, se adauga o alta pAnza ntaritoare pe nume Fier 5, dupa care se unge totul cu rasina si pigment. Dupa 24 de ore, e gata.

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.