x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei 27 iulie 2004: Petrila - Ortacii, in pragul abstinentei

27 iulie 2004: Petrila - Ortacii, in pragul abstinentei

27 Iul 2004   •   00:00

Viata minerilor din Valea Jiului este lipsita de placeri. In afara de fotbal si paharul de tarie, nici o alta distractie nu bucura sufletele ortacilor. Dar nici macar de bautura nu se mai pot bucura ca si pana acum. Din cauza saraciei, minerul nu mai mai bea ca odinioara.

SILVIU SERGIU

Un pahar de tarie la iesirea din sut este pentru miner paharul victoriei. Moartea a fost biruita inca o data. A reusit sa vada din nou lumina zilei. Alcoolul ii fericeste sufletul si ii spala gatlejul de praful aducator de silicoza. Dar cel mai important este ca ii da curaj sa intre in mina si a doua zi.

ABSTINENTA. Saracia lucie in care se zbat i-a adus pe ortaci in pragul abstinentei. Nu au renuntat de tot la bautura, dar lipsa banilor risca sa le fure si ultima distractie care le-a mai ramas.

Nu mai baga banii in tarie asa cum faceau odinioara pentru ca nu ii mai au. "Nu mai beau oamenii ca inainte. E lumea saraca. Inainte vedeai mineri pe la orice crasma. Astazi lucrurile s-au schimbat total", isi varsa naduful Augustin Stefan.

DECLIN. Stefan este directorul unui mare depozit de bauturi alcoolice din Petrosani. Firma nu ii apartine, dar o conduce de la infiintarea ei. Societatea distribuie licorile bahice in toata Valea Jiului. In ultima vreme, afacerile merg foarte prost. Vanzarile au inceput sa scada de acum doi ani.

SUPARARE. Directorul este suparat pentru ca anul trecut a fost nevoit sa inchida doua magazine. "Nu am mai deschis nimic in ultima vreme, pentru ca merge din rau in mai rau", spune Augustin Stefan. Povesteste ca, de la infiintarea firmei, in ’92, nu a fost nici un an mai prost ca acesta. Da vina pe sistemul de rate in care minerii isi cumpara aparate electrocasnice.

PESIMIST. "Nu o sa fie chiar bine de acum incolo", spune el. Isi aduce aminte ca nici concurenta nu sta prea bine si scapa un zambet in coltul gurii. Proverbul cu capra vecinului este valabil si in Valea Jiului. Celelalte trei firme care aduc bautura in Valea Jiului se confrunta cu aceleasi dificultati.

VOTCA. Ortacul nu este obisnuit cu bauturi fine. Vara, cand este foarte cald, bea bere in cantitati comparabile cu carbunele pe care il scoate din maruntaiele pamantului.

Vinul nu e pe gustul minerului. Taria insa, da. "La noi se bea votca. Posirca d’aia cu evaziune fiscala. Cat mai ieftin si cat mai mult posibil", spune Augustin Stefan.

DEZAMAGIRE

Pe langa bautura, fotbalul este o alta distractie a minerului. Le place mai mult sa se uite decat sa joace. De fiecare data cand Jiul Petrosani joaca acasa, meciurile echipei se disputa cu casa inchisa. Biletele se termina cu cateva zile inainte. Anul acesta, ortacii au avut insa parte de o mare dezamagire. Jiul a ratat calificarea in prima divizie a tarii in ultima etapa de campionat, in favoarea echipei din Cluj-Napoca. "In Valea Jiului a fost mare tragedie", povesteste liderul unui sindicat din minierit. Minerii nu au dezarmat insa. Anul viitor sunt decisi sa vina la stadion in numar la fel de mare pentru a-si sustine echipa favorita.

×
Subiecte în articol: descoperirea romaniei