x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei 28 iulie 2004: Petrila - Ortacii campioni la bile

28 iulie 2004: Petrila - Ortacii campioni la bile

28 Iul 2004   •   00:00

Echipa de popice Inter Petrila a devenit, pentru a doua oara, campioana nationala. Echipa, sponsorizata de sindicatul de la Mina Petrila si ajutata de primaria din oras, este formata preponderent din mineri.

MAGDA COLGIU, SORIN ANGHEL

Traiul zilnic in Valea Jiului este foarte greu. Unii au reusit totusi sa-si indulceasca amarul. Ortacii de aici au iesit anul acesta campioni nationali la popice. Este al doilea titlu din istoria clubului Inter Petrila.

PORECLE. Daca esti popicar, in Petrila lumea nu te mai stie dupa numele de familie. De cand ai luat bila in mana trebuie sa stii ca ti se va spune Gabi Popicaru’ sau Marcel Popicaru’, in functie de numele primit la botez. Chiar daca sunt sportivi, cei legitimati la Inter Petrila au si ei probleme. Echipa e sustinuta din banii sindicatului, iar salariile sunt suportate de catre Exploatarea Miniera, ceea ce inseamna ca cei mai buni popicari ai Romaniei pot ramane fara serviciu din cauza disponibilizarilor care au loc frecvent in industria extractie de carbuni. Atunci cand stii ca o bucata de parizer costa mult, painea face 9.000 de lei, iar rosiile sunt la fel de scumpe ca la Bucuresti, nu iti mai arde de popice. Un exemplu este Gabriel Dumbrava. Disponibilizat in toamna, omul a renuntat si la echipa de popice. Nu pentru ca nu mai iubeste acest sport, ci pentru ca, preocupat sa asigure familiei sale painea, nu a mai avut timp sa mearga la antrenamente.

DISCUTIE. Il sunam. Cand aude ca e cautat de Jurnalul National crede ca este o gluma. "Care esti, ma, acolo? Iar va arde de mistouri cu mine, ma?", spune cel cunoscut in zona drept Gabi Popicaru’. Seful sau de la firma de taximetrie, unde lucreaza acum, il convinge ca nu este vorba de vreo gluma. Nu ne poate insa ajuta: este in concediu, departe de Petrila.

FINAL. Nici antrenorul Marcel Dobrica nu-i acasa, iar telefoanele mobile nu sunt la indemana oricui in Valea Jiului. Sfarsim prin a sta de vorba cu Rudolf Kosma, arbitru de popice si delegatul echipei locale. Ne conduce la sala de popice. Petrilenii joaca popice aici de zeci de ani. Nu rezistam ispitei si aruncam cu bila. Nu reusim nici unul sa doboram mai mult de 3-4 popice la fiecare aruncare. Rudolf Kosma trage aer in piept si incepe sa istoriseasca cu mandrie. "Pe vremuri, la Lonea, la un kilometru de noi, era un restaurant cu pista de popice, la care eu eram "ridicator". Aranjam piesele de la popice. Atunci nu era aparatura de acum. Restaurantul s-a desfiintat, dar microbul popicelor a intrat in mine si nu a mai iesit. Nu m-am lasat pana nu am avut si noi aici, la Petrila, o sala de popice", isi aminteste.

CAMPIONII

  • Ion Orvile
  • Marcel Gheta
  • Nicolae Lupu (maestru al sportului)
  • Virgil Dorin (maestru international al sportului)
  • Marius Codarcea
  • Ion Bisoc
  • Nicolae Stoian
  • Felix Deac
  • Florin Bumbar
  • Gabriel Dumbrava
  • Marcel Dobrica (antrenor)

    MICROB

    "Pe vremuri, la Lonea era un restaurant cu pista de popice. Eu eram "ridicator", adica aranjam piesele de la popice. Atunci nu era aparatura de acum. Restaurantul s-a desfiintat, dar microbul popicelor a intrat in mine. Nu m-am lasat pana n-am avut la Petrila o sala de popice" - Rudolf Kosma, arbitru de popice

    COSMA

    Atunci cand Inter Petrila sustine o partida "acasa", sala de popice este luata cu asalt de aproape 100 de localnici. Nici nu ar avea unde sa intre mai multi, tribuna fiind una destul de mica. Pe vremea cand locuia in Valea Jiului, Miron Cosma venea des la popicarie. Iar cand era nevoie de ajutor, era primul la care se apela. In copilarie, cel care s-a autointitulat "Luceafarul Huilei" era mare amator de popice. Problema sa era reprezentata de faptul ca atunci cand mergea la sala era gonit de cei mai mari. "Pleaca, ma, d-aici ca ne incurci. Nu vezi cat esti de mic", erau cuvintele adresate lui Cosma, care, dupa ce era dat afara din sala, se intorcea inapoi pe geam.
  • ×
    Subiecte în articol: descoperirea romaniei petrila popice