Aur si lemn pentru Viena

Venerabile locuri, acestea ale Oravitei. Totul in asezarea de sorginte austriaca tine de pionierat. Cel mai vechi teatru din Romania, cea mai veche fabrica de bere si intaia asociatiune sportiva, prima cale ferata din spatiul romanesc.

Venerabile locuri, acestea ale Oravitei. Totul in asezarea de sorginte austriaca tine de pionierat. Cel mai vechi teatru din Romania, cea mai veche fabrica de bere si intaia asociatiune sportiva. Prima cale ferata din spatiul romanesc isi intinde sinele pe acest capat de tara, in aval si amonte de (evident) cea mai veche gara si este functionala din indepartatul an 1854.

Oravita a devenit, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, epicentrul unei regiuni, Banatul Montan, din care Viena exploata lemn, aur si carbune, toate de o calitate rar intalnita in intregul imperiu. Existau, aici, o turnatorie, o rafinarie de petrol, o fabrica de ciment. Ca atare, se impunea elaborarea unei infrastructuri moderne, cel putin pentru a asigura transportul materiei prime pana la Dunare, de unde transferul spre capitala chezaro-craiasca urma sa se realizeze pe Dunare.
In 1854 se punea in functiune un prim tronson, care lega Oravita de Bazias si care parasea, in satul Iam, actualul teritoriu al Romaniei, pentru a reveni chiar in punctul de intrare a Dunarii. Ulterior, in 1860, austriecii au decis sa prelungeasca linia pana la Anina. Constructia acestui din urma tronson, pe care responsabilii cailor ferate romane il numesc, astazi, "opera de arta", a inceput de la ambele capete.
Pe o lungime de 33 de kilometri parcursi, in marea lor parte, prin munte, cu o diferenta de nivel de 330 de metri intre cele doua puncte terminus, StEG-ul (corporatia feroviara imperiala) a construit, cheltuind, timp de patru ani, cinci milioane de florini (echivalentul a circa sase bugete chezaro-craiesti), 14 tuneluri si noua viaducte.
Proiectantii, italieni (ca si constructorii), au gresit insa calculele, astfel ca sinele venite de la Oravita au poposit la cateva zeci de metri distanta fata de cele aduse de la Anina. Conform legendei, seful echipei s-ar fi sinucis pe loc, descarcandu-si revolverul in cap. Despre primul tren, care a circulat la 15 decembrie 1863, o alta legenda spune ca ar fi fost intampinat de sateni cu fan, pentru ca locomotiva (fabricata la Resita si tractata pana la Oravita, pe drumurile prafuite ale epocii, de 80 de boi) sa reuseasca sa duca la bun sfarsit prima misiune cu care fusese insarcinata.

NEAMURILE LUI TERMINATOR. Mineritul ramane insa, peste secole, preocuparea de baza a locuitorilor. Anumite dovezi atesta ca pana si romanii ar fi exploatat aur, cupru si argint. Inceputul anului 1700 aduce cu sine un raport al reprezentantilor locali ai administratiei austriece, in urma caruia Viena decide colonizarea cu mineri veniti din Valea Innului, mai precis din localitatea Schwatz, de unde provin si strabunicii actualului guvernator de California, Arnold Schwartzenegger. Colonistii beneficiau de privilegii aparte, decretate de chiar coroana imperiala, interesul crescand pana la deschiderea scolii de minerit, prima scoala profesionala din Europa de Sud-Est. De altfel, in vederea fidelizarii colonistilor, exploatarea minereurilor avea sa fie concesionata asa-numitilor Bergbuerger, "cetatenii mineri".

DECLINUL. In jurul acestei preocupari se dezvolta, decenii la rand, o comunitate locala multietnica, interculturala si puternic diversificata sub aspect profesional. Oravita va deveni un centru regional puternic, aparitia, aici, a unui teatru, cel mai vechi edificiu zidit din Romania dedicat Thaliei, fiind un pas firesc in evolutia unei asezari burgheze care, in anul 1851, superviza extractiile miniere din intreg vestul actualei Romanii, pana in judetul Bihor.
Cand regiunea a trecut din administrarea Vienei in cea ungara, exploatarea metalelor pretioase a fost sistata, Budapesta multumindu-se cu fierul si carbunii zonei. Mult mai tarziu, folosindu-se, e drept, tot de niste prospectiuni realizate de expertii austrieci, ocupantii sovietici vor decide deschiderea minei de uraniu. Ce cantitate de materie prima a parasit Republica Populara cu destinatia Marelui Frate de la Rasarit nu se va sti niciodata.
Cert este ca, in anul de gratie 2005, zacamantul de uraniu, desi mai detine resurse, este plasat in stare de conservare, inchiderea acestui segment industrial, adaugata falimentului anticipabil al termocentralei de la Crivina, aducand Oravita in pragul dezastrului.

TERMEN DE GARANTIE

ILUSTRATIE. Strada principala din Oravita, in 1905 Podul de piatra de pe Strada Racajdiei din Oravita a fost construit o data cu primul tronson al celei mai vechi linii de cale ferata, cea care lega prima gara din Romania de Portul Bazias. In 1976, primaria din Oravita a primit - din partea administratiei de la Viena - o scrisoare prin care se amintea partii romane ca, in acel an, la mai bine de un secol si doua decenii de la inaltarea sa, podului ii expira termenul de garantie.

Cresterea animalelor, o solutie

Incert inca pentru Oravita, viitorul economic va fi desenat, probabil, tot de oportunitatile oferite de mediul natural. Daca exploatarile miniere si forestiere nu mai pot constitui o solutie de perspectiva, cresterea animalelor ar putea fi. Activitate economica neglijata in ultimii ani, aceasta pare sa castige atentia investitorilor si a autoritatilor locale. Incurajata de cadrul natural, aceasta ar putea deveni o solutie economica pentru localnici. Pentru cei care vor intelege insa noile realitati impuse de aderarea tarii la Uniunea Europeana.
La Oravita, doua investitii importante in industria alimentara sunt pe cale de a lua startul, afaceri care au la baza traditia zonei in ceea ce priveste zootehnia: Imperiul austro-ungar achizitiona pentru consum animale din zona Oravitei. O fabrica de produse lactate, dotata cu tehnologie performanta, a fost finantata de catre Consiliul Judetean Caras-Severin, Clubul Intelectualilor din Oravita si cateva primarii locale. Scopul acesteia este cel de a prelucra laptele de la producatorii locali, al acelora care vor respecta normele calitative superioare.

DOVEZI. Monumentele funerare din aripa veche a cimitirului catolic oravitean ilustreaza foarte bine bunastarea de odinioara a orasului

Fabrica va fi lansata la 20 iulie si, pentru producatorii agricoli care isi vor infrange reticenta privind formarea unor asociatii ale producatorilor, neconfundandu-le cu intovarasirile agricole impuse de regimul comunist, aceasta va fi oportunitatea de valorificare a laptelui. Dar, mai intai, gospodariile agricole ar trebui sa se doteze cu aparate de muls. "Noi vom demara o campanie de informare a publicului prin posturile locale de radio si Oficiul de Consultanta Agricola si speram sa convingem producatorii sa adopte noile standarde", ne-a declarat Octavian Tunea, director al societatii puse la cale de autoritatile locale, incurajate de traditia importanta a zonei in ceea ce priveste zootehnia. In cele din urma, finantatorii proiectului se asteapta la o rentabilizare a fabricii care sa atraga un investitor strain care sa fie in stare sa preia afacerea "la cheie". O alta investitie in industria agro-alimentara se afla in faza de finalizare la Oravita: o societate de prelucrare a carnii, afacere nascuta tot pe filonul traditiei locale.
De altfel, omul care se afla in spatele investitiei este un localnic, Mihai Crainiceanu, care a emigrat in Germania in ’70 si care s-a intors dupa Revolutie pentru a demara mai multe afaceri in Romania. Profitul a decis sa-l investeasca chiar in urbea locala. La 80 de ani, fratele investitorului, Ioan Crainiceanu, este administratorul afacerii si ne-a primit cu caldura, pentru a ne prezenta realizarea: o intreprindere care respecta cele mai severe norme in domeniu.
Afacerea s-a nascut pe locul unde in Oravita a existat o ferma de porci care a disparut in meandrele tranzitiei. "Totul este automatizat. Cand intri in halele de productie esti obligat sa te speli pe maini si cizme, iar robinetele sunt dotate cu senzori. Toate gandite in asa fel incat omul sa nu puna mana pe nimic", precizeaza Ioan Crainiceanu. (Doru Cobuz)