Cimitire ingropate in lac

Munti de apa s-au adunat in spatele Barajului Bicaz. Marea dintre munti, ce s-a nascut in 1959, a spalat ordinea lumii pentru cei care locuiau pe teritoriul acoperit acum de ape. Viii si mortii au trebuit sa se refugieze in zone mai inalte.

Cu doar un an inainte de inaugurarea Barajului Bicaz, preotii din satele Hangu si Fartagi si-au sfatuit enoriasii, la slujba de duminica, sa nu-si lase mortii prada apelor. Conform planurilor proiectantilor lacului de acumulare, doua cimitire urmau sa fie definitiv ingropate sub luciul marii dintre munti. Groparilor le-a luat aproape un an sa sape cateva sute de morminte pentru a recupera cosciugele pe care localnicii le-au carat, in spinare ori cu caruta, in noul cimitir din Dealul Chiritenilor. Nu au fost lasate in urma nici ramasitele strajuite de cruci pe care nu se mai puteau citi nume. Credinciosii au adunat in cutii de lemn cranii si oase fara identitate, pentru a le reda odihna vesnica intr-o groapa comuna, la capatul Drumului Mortilor.

DIN TRECUT. Teoctist a rascolit printre fotografiile si amintirile din vremea in care mortii isi cautau odihna

INVATATORUL. "Eu am avut de mutat doar un mort, pe tata. Murise in ’54, asa ca sicriul era inca intreg. I-am facut slujba de dezgropaciune la Hangu, sub actualul lac, apoi una de inmormantare, noua, la Chiriteni, pe deal", isi aminteste Teoctist Galinescu. Fostul invatator are acum 84 de ani. L-am gasit dupa ce am tot intrebat prin Chiriteni despre Drumul Mortilor. Ne-a fost recomandat ca fiind cea mai potrivita persoana care sa vorbeasca despre stramutarea mortilor de la Hangu. Invatatorul stie tot ce s-a petrecut in comuna de-a lungul timpului. A inceput sa scrie chiar si un fel de monografie a locului, pe care vrea sa o denumeasca, modest, "Legenda si adevar in Tara Hangului". Cand spunem ca stie tot, inseamna ca are si dovezi in sprijinul povestilor sale. Fotografii. Unele originale, ingalbenite de timp, altele - fotocopii marite asa de mult, ca detaliile s-au deformat si transformat in umbre pe hartia lucioasa. Pozele sunt puse pe caprarii: costume traditionale si nunti, biserici, familie, fosti elevi.

CLISEE. "Dansul e stramosul meu, Vasile Bontea. A fost luptator de-al lui Avram Iancu si a contribuit cu multi bani la construirea Bisericii Sf. Nicolae de la Poiana Teiului. Asta e Popa Costache, fiul lui Popa Gheorghe, cel care i-a vandut Pisicuta lui... (face o pauza, incercand parca sa ne verifice cunostintele din literatura) Calistrat Hogas." Invatatorul ne arata, cu nonsalanta, munti de imagini vechi de peste 60 de ani, de parca pe atunci camerele de fotografiat se gaseau pe toate drumurile. Intr-un suflet, l-am intrebat daca nu cumva are poze si de cand au fost stramutati mortii de la Hangu. "Ba cum sa nu, copii, am! Le-a facut Vasile Farcasanu, fotograful din comuna Ceahlau. Preotul si satenii l-au solicitat sa imortalizeze acele momente." Scoate dintr-un plic doua fotografii alb-negru. Un grup de tarani in jurul unei lazi de lemn pline ochi cu cranii umane, un morman de oase, morminte dezgropate, cruci rasturnate. "Barajul a fost inchis intr-o seara a lui iunie 1960. Satenii isi mutasera deja mortii in deal la Chiriteni. Chiar si cei neidentificati au fost reinhumati intr-o groapa comuna. Sigur au mai ramas sub lac morminte de care nu mai stia nimeni", povesteste Teoctist Galinescu.

STRAMUTARE. Satenii din Hangu si Fartagi nu si-au lasat mortii prada apelor Bistritei

LEGENDA. In comuna Chiriteni se vorbeste de Drumul Mortilor, drumul pe care au fost carate osemintele in noul cimitir. Legenda construita in jurul acestui eveniment spune ca localnicii ar fi carat sicriele fie in zori, fie la amurg, de frica sa nu fie vazuti de comunisti. Invatatorul o dezminte: "Fiecare le-a transportat cand si cum a putut. La fel cum s-a intamplat si cu turnul si biserica de la Hangu, care au fost mutate, bucata cu bucata, in deal. Comunistii nu aveau voie sa darame biserica, pentru ca era declarata monument istoric. Are aceleasi caracteristici ca Biserica Musatinilor de la Bogdana-Radauti. Au gasit solutia de a o taia in bucati, care au fost numerotate si reasamblate la Chiriteni". Pe fostul ei loc nu a ramas decat fundatia. Din 1960 incoace, o singura data au mai fost vazute urmele ei, cand nivelul barajului a scazut foarte mult. Atunci, preotul a tinut slujba de Inviere chiar la ruinele de pe fundul lacului. Oua pe care le banuim inrosite si cozonaci pufosi odihnesc pe varfuri de ziduri sparte, sub fumul tamaiat al cadelnitei, intr-o fotografie alb-negru pe care Teoctist Galinescu ne-o arata cu lacrimi in ochi.

PE ASCUNS "Fiecare si-a transportat sicriele cu morti cand si cum a putut. La fel cum s-a intamplat si cu turnul si biserica de la Hangu, care au fost mutate, bucata cu bucata, in deal. Comunistii nu aveau voie sa darame biserica, pentru ca era declarata monument istoric. Are aceleasi caracteristici ca Biserica Musatinilor de la Bogdana-Radauti" Teoctist Galinescu invatator Hangu MUTARE "Barajul a fost inchis intr-o seara a lui iunie 1960. Satenii isi mutasera deja mortii in deal la Chiriteni. Chiar si cei neidentificati au fost reinhumati intr-o groapa comuna. Sigur au mai ramas sub lac morminte de care nu mai stia nimeni. Eu am avut de mutat doar un mort, pe tata. Murise in ’54, asa ca sicriul era inca intreg. I-am facut slujba de dezgropaciune la Hangu, sub actualul lac, apoi una de inmormantare, noua, la Chiriteni, pe deal" Teoctist Galinescu invatator Hangu

Despagubiri pentru gospodariile pierdute

Aparitia Hidrocentralei de la Bicaz a fost mai degraba in dezavantajul decat in avantajul localnicilor stramutati, crede Teoctist Galinescu. "Totul a inceput de la despagubiri. Primii evacuati au capatat sume foarte mari. Cam 300.000-400.000 de lei pe gospodarie si terenul aferent. Dupa aceea, comunistii au impus egalitatea: 17.000 de lei pentru fiecare familie sacrificata, indiferent de ce lasau in urma." Galinestilor li s-a facut o nedreptate si mai si: Teoctist, fratii si mama lor au primit in acte, pentru cele sase gospodarii parasite, 100.000 de lei. De fapt, n-au vazut vreodata banii, dar tot s-au mutat la deal. Invatatorul se judeca si acum cu statul roman pentru acordarea despagubirilor.

Istorie vie a locului

Teoctist Galinescu a adunat de-a lungul unei vieti marturii despre traiul si randuielile oamenilor din Tara Hangului. De la 13 februarie 1458, ziua din care dateaza prima atestare documentara a asezarii, pana la referirile lui Alecu Russo la Hangu, maririle si decaderile tinutului sunt povestite de Teoctist Galinescu, invatatorul, ca o lectie de istorie locala. Impreuna cu sotia sa, Florica, redacteaza materiale pe care le publica in Mesagerul de Neamt. De asemenea, se ingrijesc de aparitia revistei "Tara Hangului". Teoctist Galinescu nu a lasat traditiile specifice zonei sa moara, descriind amanuntit, in lucrarea "In zile de sarbatori", obiceiurile si cantecele localnicilor, ca un adevarat etnograf.