Jurnal de caravana

E o zi in care lumea, de regula, se odihneste. Mai putin politia, salvarea, pompierii si... noi.

Valentin Zaschievici E o zi in care lumea, de regula, se odihneste. Mai putin politia, salvarea, pompierii si... noi. Gasca e risipita - care incotro - dupa subiecte. Sunt tineri si vioi. Ii invidiez, eu sunt mai zaharisit, n-am luat-o pe coclauri dupa stane si nici dupa salvamontisti. Ma prinde inserarea pe scaun de stejar, demn de-a fi numit tron voievodal, la o cafea cu doi nemti, la poalele Fagarasului dinspre Ardeal, la Albota. Taifasuiesc cu Werner si Müller. Plecati amandoi la sfarsitul anilor ’70, cand Ceausescu vindea nemti cu nemiluita. Intorsi dupa ’90 sa inmulteasca aici banii facuti in Germania, in acest rastimp. Cunoscatori si critici severi ai realitatii romanesti, ei au termen de comparatie tot timpul. Sunt legati ombilical de Europa, mai mult decat noi, ceilalti.

In vremea asta, vizitand o stana, Doru cu Ioana au nimerit intre doi ciobani care se bateau. Ei venisera cu gand sa afle tainele cascavalului afumat, dar afumatii pastori si-au neglijat musafirii, ocupati sa-si care pumni in cap. Andreea si Karina au fost privilegiate. Au nimerit la satenii din Arefu in toiul unei splendide sarbatori muntenesti. Sa cititi, ca merita!

Povesti frumoase-frumoase au cules fiecare: Tibi, Adrian, Flori si Lucian, le gasiti in ziar, dar intrati si pe pagina de Internet, ca sa vedeti ce nu incape in cuvinte. Eu ma despart de nemtii mei.

E deja noapte. Mirela si Razvan, de la Antena, sunt cu mine si facem planuri, sperand sa ne iasa macar jumatate din ele, dar o sa aflam ca aveau sa ne iasa doar ochii. La vreo 70 de kilometri, de partea cealalta a Fagarasului, in Muntenia va sa zica, a ramas restul echipei, zece oameni de nadejde. Si-mi arat bunele sentimente fata de ei asa cum ma pricep: sunandu-i pe fiecare in parte, cu voce voit acra, sa-i intreb daca "si-au depus icrele", daca si-au scris marfa, si-au ales pozele, sa fie toate trimise in noaptea asta, sa intre din timp la tipar. Ce, oare eu nu stiu ca oamenii astia trebuie sa mai si doarma? Ba da, dar si ei stiau ce-i asteapta cand au ales sa vina in caravana asta, ca nu i-a bagat nimeni cu de-a sila.

Ma asigur ca sunt "in priza" si imi ascund ingrijorarea. Azi, cand veti citi randurile astea, sapte dintre ei vor fi trecut deja pe podul de zapada, printre stanci si prin tunelul inca nedeschis turistilor, pentru a "dezvirgina" Transfagarasanul ei insisi, prima data anul acesta. Mi-e un pic teama, dar n-o arat, ca doar sunt oameni maturi in pofida tineretii, vor sti ei pana unde pot risca si am deplina incredere ca vor reusi, cata vreme scriu de pe acum lucrul asta.

Imi plac fiecare in parte si toti laolalta, le-o spun acum abia, dupa ce m-am despartit de ei, alungat de treburi la Bucuresti. In noaptea asta au voie, in medie, fiecare, sa viseze cam patru-cinci ore. Imi iau libertatea sa ma gandesc si eu la ceva. Sa ma ascund intr-un vis, sa uit ce ne asteapta maine. Se facea - imi zice o soapta palpaind in cochilia unui melc de mare - ca ma prajeam pe plaja asteptand nu stiu ce, poate un pestisor de aur, cine nu si-ar dori asa ceva? Dar pestisorul nu vine, ma ataca insa, nu tocmai gratioasa, o sirena. Sirena unui vapor care urla: e ora sapte si inca n-ati plecat? S-a dus dracu’ ziua asta, sapte oameni transpira sa treaca tunelul pe jos si voi n-ati ajuns inca la Balea Lac, sa instalati luminile, sa asezati camera pe trepied, sa-i primiti cum se cuvine, ratati momentul, ratonilor, ratatilor! Vocea constiintei neiertatoare... Buna dimineata!

NU RATATI!

Echipa Jurnalului National a ajuns la Transfagarasan. In ziarul de maine veti putea citi: fabuloasa istorie a traversarii Transfagarasanului inchis de echipa Jurnalului National si de cea a Antenei 1 un documentar despre constructia Transfagarasanului