x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Libertatea, cea mai sigură puşcărie!

0
Autor: Florin Chilian 09 Noi 2009 - 00:00
Libertatea, cea mai sigură puşcărie!


"- Caut prieteni... Ce înseamnă «a îm­blânzi»?, zise micul prinţ, care nu renunţa niciodată la o întrebare... - E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă «a-ţi crea legături»... - A-ţi crea legături? - Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume..." (Antoine de Saint-Exupéry - Micul Prinţ)
Ce mai contemporani am şi eu!...

Mări de singurătăţi... Mări de pustiu însingurat... Priviri rătăcite în gol. Demult, ochii erau oglinda a ceva ce a rămas numai o amintire... Zâmbete instant însuşite prea firesc, absorbite în obraji de spaimele zilei ca o piele a pielii înşişi. Măşti atât de mult purtate, că nu mai pot fi scoase ori şterse de pe chipuri.

Nu mai văd oameni trişti. Nu mai văd de mul­tă vreme oameni fericiţi. N-am mai auzit de ceva timp un râs normal de om sănătos. Nici de lacrimi nu mai avem vreme. Nimeni nu mai plânge.

Nimic din ce ar trebui să ne definească nu mai există. Toate emoţiile, toate sentimentele, toate visele, toate aspiraţiile, toate prieteniile, toate iubirile, amintirile şi speranţele... Toate astea şi încă multe altele care ne fac să fim oameni sunt considerate slăbiciuni nedemne de animalele sociale perfecte ce trebuie să ne devenim pentru a reuşi în viaţă.
Ascunse undeva într-un colţ uitat al privirii se mai uită la noi cum ne uităm noi pe noi înşine, cum uităm noi de noi înşine.

A uita... Verbul ăsta a fost inventat pentru a susţine sensul rămânerii, şi nu al risipirii! Când te uiţi, o parte din tine rămâne acolo unde te uiţi. Nu mai avem permisiunea de a fi personali. Nu mai avem nimic. Nici o bucurie, nici o tristeţe, nici o lacrimă, nici un surâs nu mai avem de dăruit, doar dăm. A, da... nu costă nimic, a dărui însă... Nu ne mai putem permite să ne uităm, trebuie să funcţionăm perfect în social. De aceea am inventat verbul a privi. A privi este impersonal, nu ne implică cu nimic la nici un nivel emoţional şi cu verbul ăsta vedem. Nici asta nu mai ştim... Ce mai contemporani am şi eu!

Libertate - Ne cerem, ne urlăm libertatea de la toţi şi mai ales de la noi înşine. Nici o legătură nu se mai naşte între oameni. Fără conflicte emoţionale! Emoţia te pune în risc şi atunci poţi pierde totul, dar care "tot"?!  Nu mai suntem nimic de demult, de prea demult. Identităţi de plastic, bani de plastic, vise plastifiate la rândul lor în pa­radisul de plastic al vacanţelor de plastic...
Legături, punţi către oameni... Nu ne putem permite!
Toate poveştile lumii au fost scrise şi rescrise demult, de tare demult deja...

Libertatea... Libertatea este cu siguranţă cea mai sigură puşcărie! Nu poţi evada din ea! Să nu fii legat cu nimic de nimeni niciodată. Aşa reuşeşti în viaţă! O nuanţă de sens care închide în ea la nivelul unei semnături energetice tot viitorul în predestinarea celei mai cumplite singurătăţi întreţinute călduţ în acvariul celui care ne oferă acea libertate.

Nu poţi da unui om libertatea, n-ai cum! Spiritul unui om este liber. Liberul lui arbitru va vrea mereu - instinctiv - să evadeze din acea libertate făcută cadou. Aşa e natura umană... Acordând libertatea unui om îl condamni de fapt să se raporteze mereu la tine, tu, cel care te-ai jucat de-a Dumnezeu, oferindu-i acea libertate. În cele din urmă îţi vei ucide "creaţia", îl vei lăsa fără suflet, dar asta nu e chiar atât de rău până la urmă... Plasticul n-are suflet, însă e frumos şi rezistă la nesfârşit! Priviţi în jur, o mare de plastic... Suflete moarte, dar de succes!

Nu mai suntem oameni de multă vreme, suntem PET-uri pe marginea unui drum de nicăieri spre niciunde. Nici măcar ai cuiva nu ne putem permite să fim. Un pet, un animăluţ de companie, creează legături şi nu ne putem lăsa îmblânziţi. E prea riscant şi nimeni nu a reuşit vreodată.

Libertate, independenţă, libertate... să ceri tu asta de la tine însuţi ca principiu de viaţă. Să impui celuilalt să respecte asta... Aceeaşi capcană perfidă din sensurile cuvintelor ce nasc energii şi condamnă la veşnicia deplinei singurătăţi. Prins între două lumi, între tine şi tu, n-ai să poţi evada vreodată de aici, deşi neştiut îţi vei dori asta mai mult decât orice. Nici măcar tu nu-ţi poţi da ţie însuţi, libertatea, n-o poţi cere, nu ţi-o poţi impune. Vei vrea instinctiv să evadezi din tine însuţi şi asta nu va fi posibil vreodată. Vei deveni asasinul propriului suflet şi la rândul tău vei fi călăul altui suflet. Nu vei înţelege vreodată ce şi de ce ţi se întâmplă. Mai lesne va fi să spui că aşa ţi-a fost soarta... Nici o emoţie la vedere, nici un nebun trecut de ziduri pentru a încerca cu focul adevărata rezistenţă a minunilor protejate acolo... Spaima că toate miracolele ce te alcătuiesc nu vor conta până la urmă... Nici o legătură cu nimeni şi nimic. Lumea însă TU!

Libertate, independenţă, neimplicare... Amintirea durerii şi frica de aceasta ca de amintirea unei dorinţe împlinite prea curând şi prea crunt. Gândul perfid al unei vinovăţii asumate tai­nic dintr-o copilărie nevinovată... Remuşcări... Vanitate... Orgoliul că eşti mai puternic decât Dumnezeu şi că tu ai decis atunci, demult, soarta acelor oameni... Însingurare... Libertate-independenţă-frică-singurătate... Vieţi trecute pe lângă... Ce mai contemporani am şi eu!

De mult prea multe ori principiile nu sunt altceva decât un refugiu decent pentru câinii turbaţi ai fricilor noastre, al spaimelor din trecut, din tot ce "a fost odată" ca o poveste de care ştii, de care ai aflat sau, mai rău, la care ai asistat trăind-o. Groaza din faţa lui a fi asumată ca pricipiu de viaţă.

A dărui nu mai există de mult, implică asumare, implicare şi responsabilitate. Egocentrare... ce cuvânt greşit înţeles. Nuanţe de sensuri ale jumătăţilor de sferă dintr-o altă poveste de demult.

Să nu crezi niciodată în principii mai mult decât în oameni! Libertatea este cea mai sigură puşcărie!
Citeşte mai multe despre:   mişcarea de rezistenţă

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de