Oraşul Ştefăneşti, apendic de Piteşti

ORAŞE DOAR CU NUMELE
E la o azvărlitură de băţ de Piteşti. Dar are blocuri. Primarul zice că 24, localnicii - cu două mai puţin. Şi vile. Şi casele de vacanţă ale unor politicieni. "Case de case", după cum le descrie edilul. In centrul comunei operate pentru schimbare de nume, sute de oameni locuiesc in "blocuri de blocuri". Undeva in Europa, Romănia 2007.


S-a trezit de mult, dar incă mai zăboveşte in pat. Unde să se ducă? Pănă la uşa de la intrare e un pas de om mare. Şi-n spaţiul ăsta mic, mama se invărte să incălzească laptele, tata - să aducă lemne pentru plită. Mario stă infipt in pernă şi-i priveşte. De-a dreapta şi de-a stănga lui sunt surorile, Elena şi Ionela. Patul in care stau umple mai mult din jumătate din cameră. Asta e toată casa lor: salteaua unde doarme toată familia, plita care fumegă, oliţa in care-şi fac nevoile copiii şi masa şchioapă, de juma’ de metru, la care-şi fac temele fetiţele cănd vin de la şcoală. Ar mai fi ceva: comoara lui Mario. Mama a ascuns-o sub masă, să nu se impiedice de ea prin casă. Băieţelul răstoarnă pe pat punga-maieu plină cu jucării chinezeşti de duzină. Badmeni şi supermeni ciungi, cu plasticul amputat, maşinuţe şchioape, nimicuri. De Moş Nicolae, nici Mario, nici surorile lui nu şi-au pus ghetuţele in dreptul uşii. Să rămănă fără ele? Sau să caute inăuntru şi să găsească nevoile vreunui maidanez din haita pripăşită in bloc? Locuiesc in centru. In centrul oraşului Stefăneşti.


SÃ... TRÃ...IEŞTI… Bine, dacă ai cu ce… Primarul din Ştefăneşti e de la PNL. Teoretic. Practic, Dorin Bărbuceanu se declară aproape incolor, zice că e mai mult profesor de matematică. In biroul lui băzăie trei muşte. Naiba să le ia, strică toată solemnitatea momentului. Intr-un colţ al camerei, un odorizant face "păs" la intervale regulate. Pare ostentativ, muştelor le place. Primarul e la al doilea mandat. Susţine că i-a trecut prin cap să renunţe la funcţie de cănd cu urbanizarea localităţii. Şi că i-ar fi propus edilului din Piteşti să anexeze Ştefăneştiul la municipiu, ca să se termine rapid şi elegant toată povestea cu "orăşenizarea". Numai că Tudor Pendiuc s-ar fi invoit, la o adică, să ia doar zona industrială a Ştefăneştiului. Ca să nu se incarce şi cu casele, cu oamenii şi cu problemele sociale ale Ştefăneştiului. Aşa că inevitabilul s-a produs: in aprilie 2004, printr-un act legislativ publicat in Monitorul Oficial, "Ştefăneşti şi satele aparţinătoare" a(u) devenit oraş. Primarul e cam nemulţumit de subiectul multiplu, deşi are sate aparţinătoare, slavă Domnului: Goleşti, Viişoara, Ştefăneşti Vale, Ştefăneşti Centru, Izvorani, Ştefăneştii Noi, Valea Mare, Zăvoi, Ienculeşti. Başca "peste 450 de unităţi economice, de la buticuri la intreprinderi pentru motoare de uz casnic, pentru prelucrarea lemnului, de cauciuc sau industrie automobilistică".


Ştefăneştiul mai are "şapte bise-rici gata inălţate, plus alte trei in construcţie, şapte instituţii de invăţămănt, dintre care o şcoală ajutătoare, tot atătea grădiniţe, 15 sau 16 medici de familie, nu mai ştiu exact, şi patru-cinci cabinete stomatologi-ce". Spital? "Avem, răspunde prompt primarul. «Constantin Bălăceanu Stolnici», un spital de geriatrie şi boli cronice, cu tradiţie". Căte paturi? Nu ştie primarul. Serviciu de urgenţă? "La ora actuală nu are altă specializare spitalul." Salvare? "Nu ştiu, cred că e. Dar, in caz de ceva, oamenii se pot duce la Piteşti, că e aproape. Femeile, de pildă, se duc şi nasc la Piteşti. Se ajunge repede pe jos, intr-un sfert de oră…"


PRICOPSIŢII. Stefăneştiul a fost declarat oraş din cauza unor blocuri. Primarul zice că sunt 24 la număr. Ele au fost agaţamentul. Deşi măndria lui Bărbuceanu se revarsă asupra caselor memoriale din zonă ("Liviu Rebreanu", reşedinţa Brătienilor, a Goleştilor), dar şi asupra caselor de vacanţă ale contemporanilor. Zona face cu ochiul: aer curat, peisaj frumos, pomi fructiferi, aproape de Piteşti… "Se fac case de case aici. Cam 500 de vile pe an. Avem in Ştefăneşti cei mai mulţi politicieni din judeţ", spune edilul şi incepe să inşire nume: Nicolae Văcăroiu (senator PSD), Şerban Valeca (deputat PSD), Filip Georgescu (deputat PSD), Alexandru-Octavi Stănescu (deputat PSD), Ion Popa (prefect de Argeş), Andrei Dominic Gerea (deputat PNL). Din viteză (sau pentru că nu mai e in trend), primarul l-a uitat din pomelnic pe Crin Halaicu, fost primar al Capitalei şi proprietar al conacului de la Izvorani. I-a omis şi pe el, dar şi pe restul, pănă la 20.000 de locuitori, căţi numără Ştefăneştiul.


Ar fi vrut şi nea Tăbărcă să stea la vilă, măcar inghesuit intr-o mansardă, dar cum mama mă’sii să facă banii? Are 57 de ani, munceşte "la salaori" (n.r. - salahor) şi stă de 13 ani "la greci", intr-o cameră de 8 metri pătraţi. Cum intri in livingul lui, te agaţă de privire sfoara pe care are prinse, cu cărlige, o pungă de mălai, una de zahăr, una de făină, alta de griş. O expoziţie a nivelului de trai. La fel de săraci sunt toţi aceia din cele cinci "blocuri greceşti". Clădirile au fost inălţate in 1949 pentru refugiaţi greci veniţi in Romănia imediat după război. "Sunt locuinţe sociale", explică primarul. Tăbărcă Constantin e mare proprietar, are două camere d’astea, intr-una stau fetele - au 5 şi 16 ani - , in cealaltă - el cu nevasta. Plăteşte pe amăndouă 980.000 de lei impozit. Bani pe care ii căştigă muncind cu ziua "la săpături, la construcţii".


LA "GRECI". Vecinul lui, Simion Marian, şi-a cumpărat casa acum doi ani, de la primărie, cu 6.400.000 de lei. In camera mare, căt juma’ din dressingul lui Columbeanu, işi creşte cei trei copii: pe Mario, Elena şi Ionela. Acolo le dă de măncare, acolo ii culcă. De spălat, ii spală cănd merg in vizită la bunici, căci blocurile greceşti au o singură incăpere cu duşuri pe fiecare palier. Scările n-au nici uşi de intrare, nici ferestre, aşa că multe din incintele respective sunt folosite acum ca depozite pentru lemnele de incălzit. Lăngă "duşuri" sunt grupurile sanitare: un wc turcesc şi unul cu tron. Miroase de te trăsneşte, ca intr-o fabrică de amoniac. Copiii lui Simion fac toţi la oliţă, in camera unde mănăncă, dorm şi se joacă. Numai căinii "grecilor" işi fac nevoile pe scară. "E mai rău decăt in India", imi şopteşte fotoreporterul.


In bezna de pe hol hărşăie un cadru metalic. Cinci metri parcurşi in cinci minute grele. Bătrăna merge la toaleta comună. Apoi se tărăşte, in acelaşi zgomot bolnav, spre camera din care ieşise. "Stai singură, mamaie?" "La nişte oameni." Nu mai ştie cum le zice. La 77 de ani, Gheorghiţa Dogaru trăieşte din mila altora. E in Ştefăneşti din 1969, a lucrat la fermă şi acum are o pensie de un milion de lei. Vechi. Cănd i s-au betegit picioarele, a ţinut-o spitalul de milă. Un an, pănă intr-o zi, cănd directoarea a chemat-o şi i-a zis: "Mamaie, caută-ţi unde să mergi, că noi nu mai putem să te ţinem". Unde să se ducă? A avut doi copii care i-au murit. Spre bătrăneţe s-a mai ingrijit de unul, pe post de super-nany, o fetiţă de care a văzut de la 5 luni. Părinţii ei i-au venit in minte şi, cănd i-a intrebat dacă pot să o ţină, au luat-o. Cu tot cu pensia pe care o lasă in casă "pentru măncare şi alte alea". Fetiţa are acum 7 ani, merge la şcoală, iar bătrăna are un pat inghesuit intr-un colţ al cămăruţei in care doarme toată familia.


15, 16, 13, 12, 6. Astea-s numerele "blocurilor greşeşti". Nici unul norocos. In faţa uşilor de la intrarea pe scară se sparg lemne. Poc, poc, poc! Cum i-a spart absenteismul lui Băsescu referendumul pentru uninominal. Peste drum de "greci" e centrul oraşului. Agora. O staţie de autobuz, o statuie, o cărciumă, piaţa. Lăngă - blocurile ceauşiste. Familia Trăncan stă din 1978 intr-unul din apartamente. Au venit din Argeş, "refugiaţi agricoli". Cum adică? "Adică am fugit de agricultură mai aproape de oraş, să ne găsim de lucru. Că de aici şi pănă la Casa Albă, care e in centru Piteştiului, sunt 4 kilometri, ii facem pe jos." Blocurile ceauşite au fost construite in ’70. "Am auzit că au fost cămine pentru studenţi. N-aveau uşi intre camere, noi am pus totul cănd ne-am mutat." Camerele-s mici, cutii de chibrituri, scunde ca nişte vizuini. Spre deosebire de "greci", au insă confort. "Confort 2 sau 3, nu mai ştiu", se scuză proprietarul. Dar nu au apă caldă. De vreo 13 ani, oamenii tot cară in cada de fontă din baie apa incălzită in oale, la aragaz. In blocurile lui Ceauşescu se trăieşte exact ca pe vremea lui Ceauşescu. "Senzaţii tari din 1984", fără gust de ciocolată.


DILEMÃ.... Puţin mai sus de Primărie e viloiul lui Halaicu. El nu cară apă cu oala. Pe lăngă conac trece in fiecare dimineaţă Ivan Ion cu nepoţelul pe locul din spatele ghidonului. Il duce şi-l aduce de la grădiniţă. Copilul sare de pe bicicletă ca pe jucăriile mecanice, cănd roţile prind sub ele vreo piatră sau vreo groapă. Strada Izvorani e un drum desfundat, la Halaicu se termină asfaltul. "Cum e la oraş, nea Ivane?" "Cum să fie? Ca la ţară!", răspunde omul descumpănit. "Doar impozitele sunt mai mari. Pe casa mea, ultima de pe strada e, plătesc impozit un milion şi ceva. Gaze avem, că ne-am băgat noi, drum să mergem pe el, căt de căt, avem, că mai cărăm noi pietre, să nu rămănem inţepeniţi in noroaie. Da’ ne-au zis că o să fie ca la oraş. Cică fac drum asfaltat pe sub coasta dealului inspre gară, la cartierul Brătianu". E un cartier rezidenţial, unde se construiesc vile. "Case de case", cum zice primarul. Nu pentru nea Ivan, care zice că şi-a tăiat telefonul, că nu i-ajungeau banii să-l plătească…


De la grădiniţă şi pănă la el, in capătul Izvoraniului, face 15 minute de mers pe lăngă bicicletă. Cum intră pe drumul cu hărtoape trece pe lăngă gardul familiei Georgescu. Pe lăngă Evelyn, Stelică şi Rareş. Pe lăngă Dragoş, Simina şi Chioampa - căruia i se spune aşa pentru că a avut un accident la un ochi. Cu toţii trăiesc in oraşul Ştefăneşti. Dar Evelyn, Stelică şi Rareş se balegă, iar Dragoş, Simina şi Chioampa se găinăţează. Sunt doar căteva exemplare din ferma cu treizeci de vaci şi nouă struţi, amplasată la o aruncătură de băţ de Primăria in care odorizantul face "păs". Liliana Georgescu are buletin de orăşeancă, a trebuit să-şi preschimbe actul acum o săptămănă. Soţul ei a rămas pe rit vechi, cu domiciliul in satul Izvorani, comuna Ştefăneşti. Cu domicilii diferite in acte, ei locuiesc totuşi la aceeaşi adresă, sub acelaşi acoperiş. "Numai ea e orăşeancă", răde el de nevasta lui. Ea are in picioare cizme inalte de cauciuc, că, deh, prin bălegarul de la fermă nu umbli cu tocuri cui… "Ba eu trăiesc la ţară!", se apără femeia. "Decăt să mănănc o alfatoxină la oraş, mai bine aici, la ţară, cu măncare proaspătă şi naturală din curtea mea! Nici n-aş putea să trăiesc la oraş". Şi, totuşi, conform Monitorului Oficial şi tablei infipte in pămănt la intrarea in localitate, Ştefăneştiul se invărte, ca oraş, la doi paşi de Piteşti…

Cartierul Ştefăneşti. Aşa au botezat unii pseudo-oraşul de 65 de kilometri pătraţi, aflat la doi paşi de Piteşti. "Uşor-uşor vom indeplini şi acele condiţii minime pe care trebuie să le indeplinească un oraş", işi face curaj singur primarul. Pănă atunci, in caz de incendiu vin pompierii din Piteşti. Iar gunoiul băştinaş e dus la groapa Piteştiului. "Se va rezolva şi asta", promite primarul Bărbuceanu. E grăbit, trebuie să inceapă şedinţa de consiliu local. "Despre ce discutaţi la şedinţe?" In loc de răspuns intinde două publicaţii locale - Viaţa satului argeşean, unde pe o pagină intreagă tip A4 sunt inşirate promisiunile, respectate sau in curs de respectare ale edilului oraşului Ştefăneşti, şi Esenţial, unde o altă pagină, dublă, e dedicată localităţii. Spicuim: "O veste bună pentru locuitorii din Ştefăneşti este că taxele şi impozitele nu se vor mări. (…) In şedinţa Consilului Local s-a aprobat mărirea bugetului local. (…) Plutele care sunt pe marginea drumului spre Goleşti vor fi tăiate (…) S-a aprobat cota de combustibil pentru microbuzul şcolar (…) Consilierii locali au aprobat creşterea taxei hoteliere (…) Consilierii locali au aprobat ca Ştefăneştiul să aibă propria rampă de gunoi." Cănd? "In cel mai scurt timp posibil." Scrie la gazetă.

Trăim bine. Aşa spun statisticile. Iar obiceiul de a cosmetiza realitatea dintr-o tuşă a condeiului e o practică incă folosită la 18 ani de la Revoluţie. In vremurile pe care le credeam de mult apuse se raportau depăşiri de plan, producţii agricole record şi creşteri demografice. Astăzi, nu in faţa celui mai iubit conducător al poporului, ci faţa Uniunii Europene, cei care administrează Romă-nia iau poziţie de drepţi şi raportează date măsluite. Cum că in ultimii patru ani, de pildă, ne-am fi urbanizat... Şi că multe din comunele care aveau in centru două-trei blocuri rămase de pe vremea fostelor IAS-uri au indeplinit condiţiile necesare pentru a deveni oraşe. Dintr-un poigneu cu pixul, Romănia s-a civilizat. Nu se ştie căte oraşe s-au născut cu forcepsul inainte de termen, nimeni n-a stat să le numere şi, oricum, statisticile astea sunt doar pentru export...
Am vrut să vedem cu ochii noştri miracolul. Să surprindem inflorirea Romăniei, "dezvoltarea ei multilaterală, spre cele mai inalte culmi ale progresului". Şi i-am prins cu minciunica... Reporterii Jurnalului Naţional au fost in căteva din localităţile devenite oraşe doar cu numele: la Căză neştii din Ialomiţa, in Miercurea Sibiului din Sibiu, la Flămănzi, in Botoşani, la Milişăuţii de Suceava, in Stefăneştii de Argeş, la Broştenii de Suceava şi in Voluntari, lăngă Bucureşti. Nicăieri n-am văzut romăni fericiţi. Oamenii erau necăjiţi că au crescut taxele şi impozitele, biruri puse pe capul lor de autorităţile locale, in vreme ce ei n-au nici un folos. Aceleaşi făntăni la marginea drumurilor pline de noroaie, aceleaşi coteţe cu găini şi cu porci, curţi in care dau cu sapa, cămpuri pe care se cocoşează, ca tot agricultorul romăn. "Cum trăiţi la oraş?" "Ca la ţară", răspund oamenii şi te ia cu milă, că n-ai fi vrut să-i iei peste picior cu intrebarea. Să nu faci cum fac guvernanţii, cănd decid pentru viaţa lor, fără să-i ia cu nimic.