x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Tăceri stânjenitoare, discuţii salvatoare!

Tăceri stânjenitoare, discuţii salvatoare!

de Luiza Moldovan    |    14 Ian 2010   •   00:00
Tăceri stânjenitoare, discuţii salvatoare!
Sursa foto: /stockexpertcom

Unele fete, când intră, nu dau bună ziua. Acuma, de exemplu, asta care a intrat, mică, bondoacă, blugi lălâi, simpatică altfel, n-a dat bună ziua, doar a intrat şi s-a aşezat pe scaun. "Cine-i ultima persoană?". miscarearezistenta.jpgÎntreabă metalic, ca un nazist. Răspund cu teamă, agitându-mă aiurea: "Eu". Nu zice nimic, mă fixează, pe urmă stă. Stă ca şi cum n-ar avea nici un fel de activitate cerebrală. Ca şi cum nu mai poate face nimic în timp ce stă.

"Doctorul ăsta e cel mai bun, toate prietenele mele au născut cu el, îţi spun eu, e cel mai bun, e cel mai bun." "Da, şi eu am auzit asta, d-aia am şi venit aici." "Are aşa o mână uşoară, nu simţi nimic." "Eu prefer aici decât la spital." "Păi cine vrea la spital." La Măruţă în emisiune ăia s-au încins tare, e una cu o voce piţigăiată, aş vrea s-o am mereu la mine acasă, cu vocea ei stridentă şi ameninţările ei grozave, ce persoană pozitivă şi volubilă!

"Şi nu-ţi face cezariană decât dacă e neapărat necesar, altfel nu." "Da, toată lumea se înghesuie la cezariană", "Da, exact, da' nu e chiar aşa", "Păi sigur că nu e chiar aşa, în trecut femeile năşteau pe câmp", "Da, acuma, ce să zic, repede la cuţit", "Ca să nu mai zic că te recuperezi mai greu", "Da, mult mai greu". Discuţia asta se întrerupe din cauză că una dintre tipe dispare brusc la comanda "următoarea persoană".

ÎN LIFT
"Ce faci, mă?" "Bine." "Ciudată vreme mai e şi vremea asta." "Da, e genu' ăla că nici nu ştii cum să te mai îmbraci." "Da, nici eu nu ştiu cu ce să mă mai îmbrac, când mă-mbrac prea subţire, când mă-mbrac prea gros", "Şi eu la fel, exact aşa sunt şi eu, habar nu am cu ce să mă mai îmbrac pe vremea asta", "Şi e cea mai păcătoasă vreme, acuma se răceşte", "Io răcesc mereu când nu mai răceşte nimeni, io răcesc ca proştii, vara", "Nu, că şi io răcesc vara, ca proştii", "Da, în loc să răcim şi noi iarna, când răceşte toată lumea, e de la aerul condiţionat", "Da, dar eu oricum am un sistem imunitar....", "Da, şi eu la fel... deşi uneori parcă mi-e dor aşa de o răceală", "Da, să fii băgat în seamă, nu? Să ţi se aducă ceaiul fierbinte la pat", "Da, şi mie-mi place să fiu băgat în seamă", "Da, ai senzaţia că-i pasă cuiva de tine". "Apropo, ştii bancu' ăla", "Nu, care?", "Hai, mă, că e vechi, tre' să-l ştii", "Zi, mă!", "Cică de ce mimează femeile orgasmul", "Ă", "Fiindcă au senzaţia că bărbaţilor le pasă", "Hă-hă", "Hai, mă, că era vechi", "Io nu-l ştiam! Foarte tare, frate!", "Hai, ura! Pa!", "O zi bună şi ţie!".

LA BERE
"Şi ia zi, mă, că tu le ai, ce zici, mă, de fraierii ăştia?", "Ce să mai zic, mă, nu mai zic nimic, mi-e scârbă", "Bă, ce ţară de rahat, ce popor de rahat, ce politicieni de doi lei, zi, mă, şi tu", "Ce să mai zic, mă, nu mai am nimic de zis, dacă nu face alianţă gata, s-a terminat, ne-am lins pe bot, ne ia ăsta şi ce n-avem", "Hai noroc, frate", "Hai noroc, şi dă-o-n spanac de politică, ce mai e pe la tine?", "Nimic, ce să fie, serviciu, casă, serviciu, casă". "Cât o mai fi şi ăsta, că pe anu' ăsta de criză, pe bune că nu ştiu cum o s-o scoatem la capăt", "E, hai, că n-o fi chiar aşa, noroc!", "Hai noroc!".

LA COAFOR
"Fată, părul meu nu stă în nici un fel. Şi la coafor dacă vin, stă o oră, două şi pe urmă iar o ia razna." "Da' la ten ce-ţi faci?" "A, nimic, un tratament pe lună, că mai mult nu-mi permit, în rest, fructe şi legume", "Ai un ten excelent, te invidiez sincer", "E, da, sunt plină de coşuri, doar că-mi dau cu fond de ten", "Hai, mă, nu exagera", "Fată, sunt plină de fond de ten, nu exagerez, chiar aşa e...", "Oricum, ai un ten super", "Mersi, poate-o fi de la acupunctură, cine ştie... că io fac şi acupunctură", "Aaaaa, păi zi aşa, fată!".

×
Subiecte în articol: mişcarea de rezistenţă