Armata impotriva satelor rasculate

Pentru a stinge rascoala, autorita-tile au apelat la efectivele armatei. Liberalii au "transat" problema prin introducerea Legii starii de asediu.

DANIC OSTIREA, LA PARADA. Cu prilejul sarbatorilor oficiale, generalii armatei romane promiteau unirea cu fratii de peste hotare. Insa in primavara anului 1907, "adversari" le-au fost taranii rasculati

Pentru a stinge rascoala, autoritatile au apelat la efectivele armatei. Initial, guvernul conservator a fost mai rezervat in a trimite soldatii spre satele rasculate, insa liberalii ajunsi la putere au "transat" problema prin introducerea Legii starii de asediu.

Despre implicarea Armatei in represiunea rasculatilor de la 1907 se cunosc putine detalii si astazi, la 100 de ani de la desfasurarea evenimentelor. Regele Carol I a facut "pierdut" raportul guvernului referitor la rascoala. Mapa primului- ministru D.A. Sturdza a fost tinuta "la secret" pana in 1949. La un secol distanta, Arhivele Militare Romane au si astazi documente clasificate privind revolta. In perioada comunista, cand presupunem ca "istoricii oficiali" ar fi avut acces la informatii, despre rascoala s-a scris ideologizat. S-au falsificat in primul rand datele despre comportamentul militarilor in timpul evenimentelor, precum si numarul mortilor.

MOBILIZAREA ARMATEI. In primele saptamani ale rascoalei, autoritatile de la Bucuresti n-au dat importanta evenimentelor, crezand ca se aflau in fata unor revolte marunte, cauzate de neintelegerile privind "invoielile agricole". Primii care au "dat piept" cu taranii au fost jandarmii rurali, care incercau operatiuni de linistire a taranilor. Cand revolta s-a extins la nivelul mai multor comune s-au ingrijorat si autoritatilor militare, care au trimis trupe locale. Aceasta prima operatiune a avut rolul de a-i intimida pe protestatari, nu de a-i reprima. Taranii insa s-au infuriat la vederea soldatilor, indarjindu-se in "revolutie".

Cu toate ca presa centrala relata raspandirea razmelitelor in satele din nordul Moldovei, ministrul de Razboi, G. Manu, nu a dispus alcatuirea unui plan de operatiuni privind controlul evenimentelor. Ceea ce a dat impresia ca autoritatile nu faceau fata haosului. Abia cand rasculatii au atacat Botosaniul (4-5 martie 1907), Ministerul de Razboi "a trecut" la lucru si a mobilizat primele efective militare pentru trimiterea in zona. Conducatorii militari au decis sa trimita forte din alte regiuni ale tarii, deoarece cele locale nu facusera fata "navalei" taranilor. In Botosani, spre exemplu, abia dupa sosirea unei unitati a Regimentului de Infanterie Piatra-Neamt rasculatii au fost "potoliti", in dimineata zilei de 5 martie. Efectivele militare au fost concentrate in Moldova numai pentru a apara orasele de taranii furiosi, in mediul rural nefiind "lupte sangeroase". Abia dupa "stingerea" revoltei, soldatii au intrat mai "cu viata" in sate, pentru a face arestari printre instigatori si capii rasculatilor.

TARANII-SOLDATI. Prin schimbarea guvernului conservator cu cel liberal s-a modificat strategia inabusirii rascoalei. Desi in mod oficial Cabinetul lui D.A. Sturdza a emis un "Manifest" catre tarani prin care li se promiteau reforme, Ministerul de Razboi (condus de generalul Alexandru Averescu) si cel de Interne (condus de Ion I.C. Bratianu) pregateau un plan militar de stopare a razmeritelor. In primele zile, pregatirea planului a fost ingreunata de situatia pe care o lasase G. Manu la Ministerul de Razboi, deoarece nu existau planuri cu dispozitia trupelor in teren. Insa gen. Averescu promisese ca va restabili ordinea, actionand "energic". Au fost mobilizati in regim de urgenta rezervistii si concediatii din armata, numarul soldatilor ajungand la 140.000 in perioada rascoalei. Mobilizarea a mai avut si un scop strategic, in sensul ca multi tarani au fost inrolati in unitatile militare, spre a micsora potentialul rasculatilor. Unii au refuzat sa se inroleze. Altii n-au executat ordinele de reprimare a satelor revoltate, insa procentul lor nu a fost atat de insemnat cat a pretins istoriografia comunista.

MASURI RADICALE. Pentru a avea la dispozitie "instrumentul legal" necesar represiunii, liberalii cerusera Parlamentului votarea in regim de urgenta a Legii privind starea de asediu. In Romania, aceasta lege nu mai functiona din 1864, cand Alexandru Ioan Cuza o introdusese pentru a se proteja de "intrigile politice". Nici macar in timpul Razboiului de Independenta nu fusese adoptata o lege privind starea de asediu, desi tara se afla in razboi, chiar daca trupele activau la sud de Dunare. Legea din 1907 a fost adoptata de Parlament la 12 martie, pastrand in mare masura prevederile documentului din 1864, care admitea posibilitatea ca "autoritatea civila sa fie transferata, integral sau partial, in mainile autoritatilor militare". De asemenea, "legitima judecarea delictelor de catre tribunale militare".

CONTRA "BANDELOR DE TARANI". Avand la indemana justificare legislativa, gen. Alexandru Averescu a initiat masuri dure de mentinere a ordinii. La 13 martie 1907 a emis Ordinul circular nr. 6 privind comportamentul trupelor in timpul rascoalei. Conform acestuia, militarii trebuiau sa aiba in vedere ca, "indata ce se semnaleaza o adunare de tarani, comandantul merge cu o parte sau chiar cu trupa sa si someaza pe locuitori sa se imprastie. Coloanele mobile vor consista din o sectie de artilerie si escorta de cavalerie. Ele vor fi intrebuintate contra bandelor de tarani care umbla din localitate in localitate, in scopul de a devasta si jefui".

Conform ordinelor, soldatii erau autorizati sa foloseasca munitia indata ce taranii dadeau semne de neascultare. Ordinul suna astfel: "Comandantul va incepe somatiile de la o distanta de cel putin 100 de pasi; ele vor fi energice si la scurte intervale, trecute. Dupa a treia somatie se va comanda la ochi si foc! Daca dupa prima somatie taranii nu se retrag, va urma o a doua si tot asemenea o a treia. Oamenii vor ochi la picioare, pentru a evita ca glontele, trecand peste rasculati, sa loveasca in nevinovati. Impotriva bandelor se va trage de la distanta mare, daca nu se supun la somatiunea de a se opri sau daca opun rezistenta la avertizare. In caz ca sunt prea ravratiti, se va trage chiar fara somatiune".

Paralel cu mobilizarea rezervistilor s-a facut si o instructie ideologica rapida, pentru a-i "motiva" pe acestia sa participe la represiunea contra razvratitilor. Desi "luptau" cu taranii ca ei, trebuiau sa se comporte ca in fata dusmanului: "Se va face mai cu seama teorie asupra indatoririlor ce le are soldatul in asemenea imprejurari, mai prevedea Ordinul circular, explicand oamenilor ca in fata revoltatilor ei se gasesc ca intocmai in razboi si ca, daca ezita catusi de putin a executa ordinele sau cazurile ce se vor da, se fac vinovati de neascultare in fata razvratitilor armati, crima prevazuta si pedepsita foarte aspru de codul de justitie militara".

DANIC MANEVRE REGALE. Carol I, in fruntea ofiterilor sai la aplicatiile de la Ramnicu Sarat, 1901

EXECUTII SI ARESTARI. In timpul reprimarii rascoalei din 1907 au avut loc si numeroase abuzuri asupra taranilor rasculati. Conforma dispozitiilor militare, in "lupte" s-au folosit si tunurile de artilerie pentru a-i "domoli" pe cei mai inversunati. Uneori s-au autorizat masuri de bombardare a localitatilor. Au fost si comandanti care au abuzat de aceasta posibilitate, distrugand fara temei sate sau parti de sate unde intampinasera rezistenta. Si executiile sumare se incadreaza tot la categoria abuzurilor, deoarece dispozitiile oficiale le admiteau exclusiv in cazuri exceptionale. Spre exemplu, gen. Nasturel, seful Corpului I Armata, i-a cerut gen. Gigurtu, care activa in Oltenia, sa ordone "tuturor detasamentelor ca, mergand in localitati rasculate si ajungand poate dupa consumarea crimei de catre rasculati, acestea sa nu impiedice trupa de a ucide pe faptuitori, sa nu impiedice de a incendia casele lor".

Multe abuzuri s-au petrecut insa dupa "stingerea" revoltelor, cand s-a operat arestarea vinovatilor. Conform normelor starii de asediu, Armata a avut jurisdictie asupra localitatilor revoltate si dupa terminarea evenimentelor. Uneori arestarile s-au facut in pripa, consecinta unor cercetari incomplete ori delatiunilor din invidie. Circa 4.000 de tarani au ajuns in arestul tribunalelor militare. Penitenciarele suprapopulate erau focare de boli.

CU TUNUL PE SATE...

Alexandru Averescu, ministru de Razboi in guvernul liberal Presa a descris in amanunt unele operatiuni de bombardare a satelor facute de Armata. Iata cum relateaza "Adevarul" din 18 martie 1907 bombardarea comunei Bailesti, jud. Dolj: "Luni (12 martie), pe la orele 8 seara, taranii au dat semnalul de rascoala, tragand clopotele de la biserica, si au iesit cu totii inarmati cu topoare, securi, furci si tinichele cu gaz pentru a prada si da foc. Se adunasera aproape 1.500 de oameni in fata Bisericii Sf. Apostoli si au dat foc unei magazii in care se aflau 500 kg de grau si mai multor sire de paie ale Printului Stirbey. In sat nu se aflau decat 12 soldati de infanterie care au tinut piept rasculatilor... Joi (15 martie) dimineata, lucrurile pareau sa se fi linistit. Pe la ceasurile 10 a sosit artileria cu doua tunuri. D. maior Sanatescu sosi la fata locului si dadu ordine severe pentru ca nimeni sa nu poata patrunde si iesi din comuna. Un mare numar de soldati au fost raspanditi prin comuna si instiintau lumea ca pana la orele 4 sa evacueze casele si sa plece toti, cu copii si vite, in fata garii. Locuitorii nu s-au supus insa si n-au iesit la gara decat vreo 300 insi, majoritatea femei si copii, barbatii au ramas cei mai multi ascunsi prin case. Taranii care au venit la gara au fost perchezitionati si toti cei asupra carora s-a gasit arme au fost dusi intre baionete pana in apropiere de primul canton. La sateanul Vasile Tonovici s-a gasit un carnet in care erau notate numele la cari urmau sa se devasteze si sa se dea foc. Tunurile au fost asezate pe un deal langa gara si indreptate spre partea de miazazi a comunei de unde pornisera agitatiile. Au fost trase asupra acestei parti 12 srapnele de 7,5 cm. La primele bubuituri ale tunurilor lumea care ramasese in sat a inceput a alerga spre gara. Au fost distruse astfel 70 de case. Dupa terminarea bombardamentelor, o companie de soldati a inceput sa faca perchezitii prin case; mai multi tarani au fost impuscati. La final, numarul mortilor se ridica la 50; mare parte din cei cazuti au fost ingropati in graba de femeile lor prin gradini. Numarul celor raniti se ridica la 100. A doua zi, vineri, artileria si vanatorii au plecat in 40 de carute la Galicea Mare, cu ordinul de a bombarda si distruge cu desavarsire aceasta localitate".

ANTONESCU, UN "REPRIMATOR" DECORAT

In primavara anului 1907, Ion Antonescu, viitorul maresal si "Conducator" al Romaniei, era sublocotenent la Regimentul I Rosiori din Galati. Cand taranii rasculati au intrat in oras, la 11 martie, tanarul ofiter Antonescu a fost trimis alaturi de un coleg al sau, pe nume Livezeanu, sa-i "linisteasca". Evenimentele degenerasera, deoarece carutasii din port, nemultumiti de taxele care li se impuneau, s-au alaturat taranilor. Cei doi sublocotenenti au ordonat foc. Circa 15 rasculati au murit si alte cateva zeci au fost raniti. Taranii au fost imprastiati, iar Galatiul nu a mai fost scena vreunei tentative de revolte a taranilor. Pentru "meritele" de atunci, sublocotenentul Ion Antonescu a fost decorat. Peste 41 de ani, la procesul din mai 1946, aceasta "pagina" din biografia sa a devenit o veriga in lantul de acuzatii privind atitudinea "dusmanoasa" fata de "cei ce muncesc".

"LEGENDA" CELOR 11.000 DE MORTI

Alexandru Averescu, ministru de Razboi in guvernul liberal Dupa un secol de la evenimente, inca nu stim cu exactitate numarul celor decedati in revoltele din 1907. Ipoteza numarului de 11.000 de morti provine de la publicistii socialisti ai epocii, care o lansasera fara verificari. Probabil ca acesta fusese numarul total al taranilor arestati pentru participarea la rascoala. Cifra de 11.000 de morti a fost sustinuta propagandistic de istoriografia comunista in "perioada Roller", pentru a demonstra cat de "criminal" a fost "regimul burghezo-mosieresc". In anii ’60, evaluarile au fost "corectate" cu numarul de 4.000 de morti. Cercetarile recente apreciaza ca in 1907 fusesera ucisi intre 1.000 si 2.500 de rasculati. In anul 1949 a fost "desecretizata" mapa personala a primului-ministru D.A. Sturdza. In filele acestei mape se gasesc tabele cu situatia rascoalei pe zile in perioada 28 marti-5 aprilie 1907. Conform acestora, in perioada precizata erau inregistrati 421 morti, 112 raniti si 1.751 arestati in toata tara.